Clinica Imunomedica

Despre cancer

Cancerul este o boală a cărei cauză variază de la pacient la pacient. Prin urmare, abordarea personalizată, a tratamentului acestei maladii crește eficiența procesului de vindecare, atât prin distrugerea celulelor canceroase și a tumorii, cât și prin stimularea sistemelor de apărare a organismului împotriva bolii. Astfel, în Centrul de Diagnostic și Tratament Oncologic ”Sfântul Ioan Botezătorul” sunt vizate reducerea efectelor secundare apărute ca urmare a tratamentelor clasice, creșterea imunității și a vitalității, reducerea stresului, creșterea șanselor de vindecare și a riscului de recidivă, reechilibrarea emoțională, mintală și spirituală.

CE ESTE CANCERUL

Cancerul reprezintă diviziunea necontrolată și anormală a unui grup de celule din organism. Cancerul poate afecta toate părțile corpului, inclusiv pielea, sângele, creierul, oasele etc. Ca urmare a acestei diversități a cauzelor, până în prezent au fost identificate peste 200 de forme de cancer.

Concluziile studiului statistic InoMed-IMAS publicat în 2016 arată că, „5,2% dintre români au fost diagnosticați cu cancer, la un moment dat, de-a lungul vieții”. Aceasta înseamnă că la populația actuală a României avem aproape un milion de persoane care au fost diagnosticate cu cancer. În cazul bărbaților, cele mai frecvente forme de cancer sunt cancerul pulmonar, cancerul colorectal, cancerul prostatic, cancerul vezicii urinare și cancerul gastric, iar în cazul femeilor cancerul mamar, cancerul colorectal, cancerul de col uterin, cancerul pulmonar și cel ovarian. 

CUM APARE CANCERUL

Corpul uman este alcătuit din miliarde de celule. Astfel, în orice moment, în organism, există celule care se divid. Procesul de diviziune este unul foarte precis, organismul controlând, prin diferite mecanisme, rata diviziunilor, frecvența, momentul începerii diviziunii etc. Când aceste mecanisme sunt dereglate, celulele încep să se dividă haotic, riscându-se apariția cancerului. Ulterior, celulele caracterizate de o astfel de manieră de diviziune invadează țesuturile învecinate, putând migra și în alte părți ale organismului.

Celulele devin canceroase atunci când în ADN-ul celular apar anomalii. Putem să privim ADN-ul ca un computer ce controlează fiecare proces din celulă. ADN-ul este cel care dicteazăcelulei de câte ori să se dividă, când anume trebuie să aibă loc acest proces etc. Atunci când acest computer este virusatde diferite anomalii genetice sau factori de mediu, tiparele de diviziune ale celulei sunt și ele afectate. 

FACTORI DE RISC

Numeroase studii, precum cele ale Universității de Medicină Harvard, au arătat că factorii de mediu contribuie decisiv la apariția și dezvoltarea cancerului. Cercetările demonstrează că fumatul, alcoolul, obezitatea, sedentarismul, consumul redus de fructe și legume, infecțiile, parazitozele sunt principalele cauze ale apariției cancerului în lume.

Prin urmare, stilul de viață și alegerile pe care o persoană le face pot ajuta la evitarea sau diminuare șanselor de apariție a cancerului. Astfel de alegeri includ:  

  • Evitarea sau oprirea fumatului
  • Evitarea consumului exagerat de alcool
  • Activități fizice adecvate vârstei
  • Limitarea aportului de mâncăruri grase sau prăjite
  • Eliminarea sau diminuarea factorilor de stres
  • Eliminarea sau diminuarea expunerii la radiații, poluanți, UV etc.  

SIMPTOME ALE APARIȚIEI CANCERULUI

Ca urmare a diversității formelor de cancer, simptomele acestuia nu pot fi întotdeauna ușor identificate sau prevăzute. În cazul unor persoane, aceste simptome pot să nu apară deloc, în timp ce alți pacienți pot experia simptome încă din primele stadii ale bolii.

Severitatea simptomelor depinde de localizarea cancerului, gradul de răspândire, mărimea tumorii, stadiul etc. De aceea, simpla recunoaștere a cancerului, doar în funcție de existența anumitor simptome, nu este posibilă.

Cu toate acestea, există anumite semnale de alarmă clasice ce indică prezența formațiunilor canceroase în organism. Dacă ați suferit, în ultima vreme, unul din următoarele simptome, vă recomandăm consultarea cât mai urgentă a unui medic specialist.

Iată câteva din cele mai comune simptome care indică prezența cancerului și pe care, de cele mai multe ori, pacienții le ignoră:

PIERDEREA INEXPLICABILĂ ÎN GREUTATE. Pe parcursul dezvoltării bolii, cei mai mulți dintre pacienții bolnavi de cancer suferă o scădere în greutate. Pierderea fără un motiv aparent (ex, exerciții fizice intense, glandă tiroidă hiperactivă) a mai mult de 4,5 kg în ultimele săptămâni poate reprezenta un indicator precoce al apariției cancerului.

OBOSEALĂ. Celulele canceroase au nevoie de multă energie pentru a se divide și dezvolta, lucru resimțit de pacient ca oboseală și dificultăți de respirație. Mai mult, chiar și după un repaos important sau administrarea de tratamente împotriva oboselii, pacientul nu simte nicio îmbunătățire a stării generale.

FEBRĂ. Febra reprezintă un simptom important a numeroase forme de cancer, în special a celor ce afectează celulele sangvine (ex., leucemie și limfom). Febra persistentă sau intermitentă, care nu are cauze clare (ex, gripă, infecții) și care nu dispare la administrare de tratament specific, reprezintă un alt semnal de alarmă important.

DURERE. O stare generală de rău, scăderea poftei de mâncare sau modificarea comportamentului alimentar, dureri în corp sau articulații, dureri persistente.

SIMPTOME SPECIFICE, asociate anumitor tipuri de cancer: 

  • Modificări ale pielii (ex., culoare, textură) și răni care nu se vindecă pot fi simptomele timpurii ale cancerului de piele,
  • Modificarea tranzitului intestinal (ex., diaree, constipație), prezența sângelui în scaun, dureri abdominale, probleme digestive pot fi simptomele cancerului colorectal,
  • Răni greu vindecabile, sângerări excesive, febră, infecții repetate și pierderea în greutate reprezintă principalele simptome ale cancerelor de sânge,
  • Dificultăți în respirație, tuse cu sânge sau dureri în piept sunt comune în cazul apariției cancerului pulmonar.

TUMORĂ VS. CANCER

Nu toate tumorile reprezintă forme de cancer.

Cancer și tumoră sunt doi termeni diferiți ce sunt utilizați adesea ca termeni interschimbabili. Cu toate acestea, ei sunt distincți și descriu două condiții diferite ale stării de sănătate.

Atât cancerul, cât și tumora, sunt definite ca o formă anormală de proliferare celulară. Totuși, există diferențe semnificative între aceste formațiuni.

TUMORA este proliferarea excesivă a unor celule din corp, cu posibilitatea apariției formațiunii oriunde în organism. În funcție de comportamentul ulterior al tumorii (răspândirea sau nu a celulelor), aceasta poate fi benignă sau malignă (canceroasă).

TUMORA CANCEROASĂ este o tumoră malignă în care, celulele ce se divid rapid, încep să invadeze țesuturile învecinate și să se răspândească și în alte zone ale organismului (metastază). Altfel spus, cancerul reprezintă o formă tumorală agresivă. 

TUMORI BENIGNE ȘI MALIGNE

Se disting două tipuri de tumori, în funcție de capacitatea lor de răspândire în corp: tumori benigne (care nu se răspândesc) și tumori maligne (care migrează spre alte zone din organism).

DEMARCAȚIA. Tumorile benigne reprezintă formațiuni distincte, bine definite în țesutul în care au apărut. Ele refulează în țesuturile învecinate, fără însă a le invada. Mai exact, cele mai multe tumori benigne sunt demarcate de o structură membranoasă, denumită capsulă, ce le separă de țesutul sănătos adiacent.

Prin comparație, cancerele sunt tumori slab demarcate. Ele invadează celulele țesuturilor învecinate, afectând homeostazia locală. Chirurgii nu pot deosebi, doar prin observație directă, limita dintre țesutul tumoral, bolnav, și țesutul sănătos.

METASTAZA. Metastaza reprezintă extinderea tumorii din situsul primar (situsul de origine), în zone distincte distante. De exemplu, cancerul de sân se poate răspândi adesea la nivelul oaselor.

Tumorile benigne nu au această capacitate de difuzare. Metastaza nu apare în tumorile benigne.

Cancerele, pe de altă parte, se răspândesc și în alte organe. Unele tumori canceroase se propagă mai repede decât altele. Cancerul de sân, de exemplu, poate metastazia foarte rapid la nivelul ficatului, plămânilor și oaselor.

RECURENȚA. Atât tumorile benigne, cât și cele maligne, pot reapărea. Tiparul recurenței variază semnificativ, în funcție de tipul tumorilor. În general, tumorile maligne reapar mai repede decât cele benigne.

Cu toate aceste, tiparul recurenței nu poate fi generalizat pentru toate tumorile. Unele tumori benigne, ca de exemplu, unele tumori de sân, pot reapărea mai repede decât tumorile maligne.

SIMPTOMELE. Cele mai multe din tumorile benigne rămân asimptomatice și nedetectabile pentru o lungă perioadă de timp. De fapt, cele mai multe dintre tumorile benigne sunt identificate întâmplător, în cadrul controalelor medicale de rutină.

Totuși, tumorile benigne declanșează anumite semnale locale, ca urmare a creșterii presiunii tisulare în situsul de origine. Acest lucru poate cauza dureri în locul respectiv sau moartea unei porțiuni din țesut (necroză tisulară).

Simptomele tumorilor maligne sunt numeroase. Pe lângă simptomele locale (ex., durere), tumorile maligne pot determina și apariția altor simptome vagi în organism: febră, pierderea în greutate, stare generală proastă, capacitate scăzută de vindecare a rănilor, modificări ale tranzitului intestinal etc. 

CE ESTE METASTAZA

Metastaza reprezintă răspândirea celulelor canceroase din situsul originar (focar) spre alte organe sau țesuturi din organism.

Denumirea cancerului metastatic rămâne aceiași ca și în cazul cancerului primar (originar). De exemplu, metastazele hepatice provenite de la cancerul de intestin vor fi numite tot cancer de intestin, deși se găsesc într-un organ diferit. Aceste cancere migrează des la nivel hepatic datorită legăturii directe, prin vena portă, între aceste două organe.

Analizele microscopice ale metastazelor relevă faptul că aceste celule tumorale sunt identice cu cele ale cancerului originar. În plus, în aceste tumori pot fi observate proteine membranare și căi moleculare similare cu cele ale celulelor cancerului primar.

Metastazarea reprezintă, de obicei, o etapă avansată a cancerului, pacientul necesitând un tratament mai riguros. Există puține forme de cancer care pot fi vindecate în această etapă. Din păcate, cele mai multe cancere metastatice nu sunt vindecabile, în ciuda progreselor medicinii moderne. 

TOATE TUMORILE SUNT METASTATICE?

Nu, din fericire, nu toate tumorile sunt metastatice. În schimb, toate cancerele (tumorile canceroase) devin metastatice mai devreme sau mai târziu, inclusiv formele de cancer sangvin (leucemii și limfoame). 

CUM APARE METASTAZA 

Metastazarea implică mai multe etape: 

  • Extinderea locală a cancerului primar,
  • Desprinderea celulelor de pe tumora primară și penetrarea în ganglionii limfatici învecinați,
  • Propagarea la nivelul vaselor de sânge,
  • Diseminarea cancerului la alte organe. 

Deși este greu de prevăzut locul exact de metastazare a depozitelor, poate fi observat un tipar de migrare al acestora. Iată câteva din situsurile predilecte de metastazare ale celor mai comune tumori cancerigene:  

  • Cancerul ovarian: plămâni, ficat, peritoneu
  • Cancerul de sân: plămâni, oase, ficat, creier
  • Cancerul de prostată: plămâni, ficat, oase, glande suprarenale
  • Cancerul de stomac: peritoneu, plămâni, ficat
  • Cancerul colorectal: peritoneu, plămâni, ficat
  • Cancerul renal și al glandelor suprarenale: plămâni, ficat, oase
  • Cancerul pulmonar: celălalt plămân, glandele suprarenale, ficat, creier
  • Cancerul de vezică urinară: plămâni, ficat, oase
  • Cancerul de piele: mușchi, piele, creier, oase, plămâni
  • Cancerul tiroidian: plămâni, ficat, oase.
  • Cancerul pancreatic: peritoneu, plămâni, ficat
  • Cancerul de col uterin: vagin, ficat, oase, peritoneu.  

SIMPTOMELE METASTAZELOR

Pe lângă simptomele caracteristice cancerului primar, depozitele metastatice pot genera simptome specifice. Acestea depind în mare măsură de situsul nou de migrare, de gradul de invazie, de mărimea noii tumori etc.

Dacă metastazierea a avut loc la nivelul oaselor, pot apărea dureri osoase. În mod similar, dacă tumoarea canceroasă atinge plămânii, poate cauze probleme respiratorii. Simptomele depind, așadar, de organele sau țesuturile afectate.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Pharm Res 2008; 25(9):2097–2116.
Nat Rev Cancer 2006; 6(1):75-83.
cancer.gov
J Altern Complement Med 2012; 18(3):235-241.
Institutul Național de Sănătate Publică
Globocan, WHO
Nat Rev Cancer 2003; 3(6):453-458.
American Cancer Society