Geert Vanden Bossche, somitate în domeniul vaccinologiei: „Vaccinarea poate transforma COVID-19 într-o armă biologică de distrugere în masă”

Fost angajat de rang înalt al Fundației Bill & Melinda Gates avertizează asupra consecințelor dezastruoase ale vaccinării în masă și ale măsurilor restrictive


Geert Vanden Bossche, o somitate în domeniul virusologiei și vaccinologiei, cu o carieră strălucită în diferite companii de vaccinuri, între altele ca fost Senior Program Officer al Fundației Bill & Melinda Gates și fost manager de proiecte pentru vaccinurile anti-Ebola al Alianței Globale pentru Vaccinuri și Imunizare (Global Alliance for Vaccines and Immunization – GAVI) din Geneva, trage un vehement semnal de alarmă asupra consecințelor dezastruoase asupra sănătății publice mondiale ale actualei campanii de vaccinare în masă și ale măsurilor restrictive de prevenire a infectării. El declară fără menajamente că situația este extrem de critică, arătând că un virus aproape inofensiv se poate transforma în scurt timp într-un „monstru” de nestăpânit, într-o adevărată armă biologică de distrugere în masă.

Avem motive să-i acordăm încredere lui Geert Vanden Bossche[1]? Cariera sa este cea mai bună garanție a expertizei sale. Bossche este Doctor în Medicină Veterinară al Universității din Ghent (Belgia) și are un PhD în Virusologie al Universității din Hohenheim (Germania). După o carieră academică de succes, a colaborat cu diferite companii de vaccinuri (GSK Biologicals, Novartis Vaccines, Solvay Biologicals) în care a jucat diferite roluri în cercetarea și dezvoltarea vaccinurilor (Vaccine R&D). Ulterior, a lucrat pentru Fundația Bill & Melinda Gates ca Senior Program Officer, după care a colaborat cu Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare (Global Alliance for Vaccines and Immunization – GAVI) ca manager de programe senior pentru vaccinurile anti-Ebola. La GAVI a făcut eforturi susținute să dezvolte un vaccin eficient împotriva Ebolei. De asemenea, a reprezentat GAVI în diferite foruri, inclusiv în întâlniri cu Organizația Mondială a Sănătății (WHO), pentru a evalua progresul în lupta împotriva Ebolei și pentru a alcătui planuri pentru pregătirea împotriva unei pandemii globale. În 2015 a fost implicat în evaluarea siguranței vaccinului anti-Ebola folosit în studii clinice conduse de WHO în Guineea. Analiza datelor științifice pe care a realizat-o a fost publicată de WHO în The Lancet în 2015 și a fost trimisă tuturor autorităților internaționale de sănătate implicate în programul de vaccinare Ebola. După colaborarea cu GAVI, Geert a început o colaborare cu Centrul German pentru Cercetarea Infecțiilor din Köln, ca Șef al Departamentului de Dezvoltare a Vaccinurilor. A lucrat, de asemenea, ca director global de proiect pentru vaccinurile Influenza în cadrul companiei Solvay Biologicals, unde a fost responsabil cu dezvoltarea preclinică a vaccinurilor Influenza. A fost, de asemenea, director al programelor de cercetare la compania NOVARTIS VACCINES & DIAGNOSTICS. În prezent, este consultant independent în biotehnologie și vaccinuri, conducându-și propria cercetare în domeniul vaccinurilor bazate pe celule Natural Killer. 

Textul integral al apelului

Redăm mai jos traducerea integrală a scrisorii deschise[2] către Organizația Mondială a Sănătății, a lui Geert Vanden Bossche, dată publicității pe 6 martie 2021.

„Pot fi considerat orice, numai un antivaxxer, nu. Ca om de știință, nu recurg, de regulă, la platforme antivaxxer pentru a-mi exprima pozițiile asupra temelor legate de vaccinuri. Astfel, ca virusolog pasionat și expert în vaccinuri, iau poziție împotriva vaccinurilor numai atunci când sunt administrate într-un mod care pune în pericol sănătatea publică, mai exact, atunci când este ignorată evidența științifică. Situația extrem de critică cu care ne confruntăm în prezent mă obligă să dau publicității acest apel de maximă urgență, care oricum, în raport cu amploarea fără precedent pe care a luat-o intervenția omului în pandemia de COVID-19, amenințând să declanșeze o catastrofă globală fără precedent, nu este suficient de răsunător și de puternic.

Așa cum am afirmat, nu sunt împotriva vaccinării. Dimpotrivă, vă pot asigura că oricare dintre vaccinurile curente au fost concepute, dezvoltate și fabricate de oameni de știință brilianți și competenți. Totuși, acest tip de vaccinuri profilactice anti-COVID sunt total inadecvate și chiar extrem de periculoase, atunci când sunt folosite în campanii de vaccinare în masă în timpul unei pandemii virale. Vaccinologii, cercetătorii și clinicienii sunt orbiți de efectele pozitive pe termen scurt ale vaccinurilor, dar nu par să-și facă griji asupra consecințelor dezastruoase pentru sănătatea globală pe termen lung. Ca om de știință - și vă rog să mă contraziceți cu argumente științifice, dacă greșesc cu ceva- îmi este greu să înțeleg cum vor putea actualele intervenții să împiedice circulația unor variante mai infecțioase ale virusului, care astfel se poate transforma într-un monstru de nestăpânit.

În momentul de față lucrez contra cronometru la finalizarea unei lucrări științifice pe această temă, a cărei publicare, din păcate, se pare că va veni prea târziu, dată fiind amenințarea crescândă a răspândirii rapide a unor variante extrem de infecțioase ale virusului. De aceea, am decis să dau deja publicității un rezumat al descoperirilor mele, precum și ideile principale ale comunicării mele de la recentul Vaccine Summit[3], care avut loc pe 1-3 martie 2021, în Columbus (Ohio, SUA). Pe 1 martie 2021 am pus la dispoziția organizațiilor internaționale de sănătate, inclusiv Organizației Mondiale a Sănătății (WHO), analiza mea asupra actualei pandemii, bazată pe informații bine documentate de biologie imună a COVID-19. Dat fiind nivelul de urgență, i-am îndemnat să ia în considerare îngrijorările mele și să inițieze o dezbatere științifică asupra consecințelor dăunătoare ale unei viitoare „evaziuni imune virale”. Pentru cei care nu sunt experți în acest domeniu, atașez în continuare o versiune mai accesibilă a datelor științifice care se află în spatele acestui fenomen insidios.

Cu toate nu mai avem timp de pierdut, nu am primit nici un răspuns din partea acestor organizații. Experții în domeniu și politicienii au ales să tacă, deși, pe de altă parte, sunt dispuși să vorbească despre relaxarea măsurilor de prevenire a infectării și despre „libertatea din primăvară”. Afirmațiile mele nu se bazează decât pe date științifice și nu pot fi contrazise decât cu date științifice. De regulă, în mediile științifice este greu să faci afirmații incorecte fără a fi criticat de colegii de breaslă. De data aceasta însă, se pare că acea elită a oamenilor de știință care îi consiliază pe liderii politici mondiali preferă să tacă. Pe masă au fost puse destule dovezi științifice, dar au rămas neatinse de cei care au putere de decizie și acțiune. Cât timp putem ignora problema, în condițiile în care, în prezent, există extrem de multe dovezi că evaziunea virală imună amenință umanitatea? Să nu spună cineva mai târziu că nu a știut sau că nu a fost avertizat!

În această scrisoare plină de îngrijorare, mi-am pus la bătaie toată reputația și credibilitatea. Aștept din partea dumneavoastră, gardieni ai omenirii, cel puțin același lucru. Este de maximă urgență! Organizați dezbateri științifice! Prin toate mijloacele, răsturnați situația! 

De ce vaccinarea în masă în plină pandemie creează un monstru de nestăpânit 

Întrebarea-cheie este de ce nimeni nu-și face griji în fața eventualității unei evaziuni imune. Dați-mi voie să explic acest lucru prin intermediul unui fenomen mai ușor de înțeles, rezistența antimicrobiană, care poate fi extrapolat cu ușurință la „antibioticele antivirale” generate de organism. Într-adevăr, anticorpii produși de sistemul nostru imunitar pot fi considerați antibiotice antivirale autogenerate, indiferent dacă sunt parte a sistemului nostru imun înnăscut (așa numiții anticorpi „naturali”) sau provocate ca răspuns la patogeni specifici (așa-numiții anticorpi „dobândiți”). Anticorpii naturali nu sunt specifici germenilor, în timp ce anticorpii dobândiți sunt în mod specific direcționați către agentul patogen invadator. La naștere, sistemul nostru imun este „neexperimentat”, dar bine stabilit. Ne protejează de o mulțime de patogeni, prevenind astfel ca acești agenți patogeni să provoace îmbolnăviri. De vreme ce sistemul imunitar nu-și poate aminti agenții patogeni cu care s-a confruntat (imunitatea înnăscută neavând „memorie imunologică”), putem continua să ne bazăm pe el, cu condiția să îl menținem suficient de „antrenat”.

Această „antrenare” a sistemului imunitar se dobândește printr-o expunere regulată la o multitudine de agenți de mediu, incluzând agenții patogeni. Pe de altă parte, pe măsură ce îmbătrânim, ne vom confrunta tot mai mult cu situații în care imunitatea noastră înnăscută (adesea numită „prima linie de apărare imună”) nu este suficient de puternică pentru a opri agentul patogen la intrare (mai ales prin barierele mucoase, cum sunt epiteliul respirator sau cel intestinal). În acest caz, sistemul imunitar trebuie să răspundă la efectori mai specializați ai sistemului nostru imunitar (de ex., anticorpi antigen specifici și celulele T) pentru a lupta cu agentul patogen. Astfel, pe măsură ce înaintăm în vârstă, crește tot mai mult imunitatea patogenică specifică agentului patogen, incluzând anticorpi extrem de specifici. Cu cât acești anticorpi au o mai mare afinitate cu agentul patogen (cum ar fi un virus) și pot atinge concentrații ridicate, vor depăși destul de ușor anticorpii noștri naturali pentru a se fixa pe agentul patogen/virus. Este exact tipul de anticorpi extrem de specifici, având o mare afinitate cu agentul patogen, indusă de actualele vaccinuri COVID-19. Desigur, scopul nobil al acestor anticorpi este de a ne proteja împotriva COVID-19. De ce ar trebui atunci să ne îngrijoreze folosirea acestor vaccinuri în combaterea COVID-19?

Ei bine, la fel ca regulile care se aplică antibioticelor antimicrobiene clasice, este esențial ca „antibioticele antivirale” auto-generate să fie puse la dispoziție în concentrație suficientă și să fie croite după caracteristicile inamicului nostru. Acesta este motivul pentru care, în cazul unei boli bacteriene este esențial nu numai să alegi tipul corect de antibiotic (pe baza rezultatelor unei antibiograme), ci și să iei antibioticul suficient de mult timp (potrivit prescripțiilor). Eșecul în respectarea acestor exigențe conduce la riscul ca microbii să supraviețuiască și să provoace înrăutățirea bolii. Un mecanism foarte asemănător poate funcționa și în cazul virusurilor, mai ales al celor care pot suferi cu ușurință mutații într-un timp scurt (cum este cazul Coronavirusului). Când presiunea exercitată de apărarea imună începe să amenințe replicarea și transmisia virală, virusul va îmbrăca o nouă haină, ca să nu mai poată fi ușor recunoscut și, astfel, să nu mai fie atacat de sistemul imunitar al gazdei. Acum virusul este capabil să se sustragă imunității (acesta este așa-numitul fenomen al „evaziunii imune”), iar prin această strategie are încă suficiente posibilități de a se replica. Spre deosebire de majoritatea bacteriilor, virusurile trebuie să se bazeze pe celulele-gazdă vii pentru a se replica. Acesta este motivul pentru care ocurența „mutanților de evaziune” nu este prea îngrijorătoare, atât timp cât probabilitatea ca virușii ce întâmpină astfel de situații să găsească rapid o altă gazdă este foarte mică.

Oricum ar fi, nu acesta este cazul în timpul unei pandemii virale, când virusul se împânzește pe tot globul prin numeroși subiecți care răspândesc și transmit virusul (printre care se numără „purtătorii” asimptomatici). Cu cât este mai mare încărcătura virală, cu atât este mai mare probabilitatea ca virusul să lovească subiecți care nu au fost încă infectați sau care s-au infectat, dar nu au dezvoltat simptome. Dacă nu sunt suficient de protejați de apărarea lor imună înnăscută (prin anticorpi naturali), vor face boala COVID-19, întrucât nu se pot baza pe alți anticorpi, cum ar fi anticorpii dobândiți. Există numeroase rapoarte de specialitate care sugerează că creșterea anticorpilor specifici proteinei Spike la persoanele infectate asimptomatic este mai degrabă limitată și doar de scurtă durată. Mai mult, acești anticorpi nu au dobândit o deplină maturitate. Astfel, infecția virală asociată cu o situație în care concentrația și maturitatea anticorpilor este sub nivelul optim permite virusului să selecteze mutații prin care să se sustragă presiunii imune. Selectarea acelor mutații se face de preferință prin proteina Spike, responsabilă cu infectarea virală. Pe măsură ce mutațiile selectate conferă virusului o capacitate infecțioasă crescută, devine mult mai ușor pentru virus să provoace o boală gravă în subiecții infectați. Cu cât sunt mai mulți cei care dezvoltă boala simptomatică, cu atât virusul își poate asigura mai bine propagarea și perpetuarea  (persoanele care fac o formă severă a bolii vor transmite mai mult virus și pe o perioadă de timp mai lungă decât subiecții infectați asimptomatic). Din păcate, faptul că anticorpii specifici proteinei Spike au o creștere de scurtă durată face ca virusul să poată fenta anticorpii înnăscuți. Aceștia sunt scoși din joc, pentru că au o afinitate mai scăzută cu proteina Spike decât anticorpii dobândiți, ce prezintă afinitate specifică. Astfel, odată cu o rată crescândă a infectării în rândul populației, va crește constant numărul subiecților infectați care prezintă o creștere temporară a anticorpilor specifici proteinei Spike. În consecință, va crește numărul subiecților infectați care vor cunoaște o scădere temporară a imunității lor naturale. Ca rezultat, un număr tot mai mare de subiecți vor deveni mai susceptibili să facă forme grave, în loc să manifeste doar simptome ușoare (care să se limiteze la tractul respirator superior) sau chiar să nu prezinte simptome.

Mai ales tinerii vor fi afectați de această evoluție, pentru că prin intervențiile menționate mai sus (măsurile restrictive de prevenire a infectării și vaccinarea în masă) pot fi supuși unei suprimări a imunității înnăscute, pe de altă având mai puțini anticorpi dobândiți. Anticorpii naturali și imunitatea naturală în general joacă un rol critic în protejarea noastră de agenți patogeni, de vreme ce acești anticorpi naturali constituie prima noastră linie de apărare imună. Spre deosebire de imunitatea dobândită, răspunsurile imune înnăscute ne protejează împotriva unui larg spectru de agenți patogeni, așa că nu vă compromiteți și nu vă sacrificați apărarea imună! Întrucât anticorpii naturali și celulele imune înnăscute recunosc un spectru diversificat de agenți străini (dintre care doar unii au potențial patogen), este într-adevăr important să ne păstrăm organismul suficient de expus la provocările de mediu. Păstrându-ne în formă sistemul imunitar înnăscut (care, din păcate, nu are memorie), putem mult mai ușor să rezistăm la germeni cu un real potențial patogen. De exemplu, s-a raportat și s-a dovedit științific că expunerea la alte Coronavirusuri, destul de inofensive, care se manifestă doar ca „o răceală comună”, poate oferi protecție imună, chiar dacă de scurtă durată, împotriva COVID-19 și împotriva „acoliților” săi loiali (variantele virale mai infecțioase).

În consecință, suprimarea imunității înnăscute, mai ales la grupurile de vârstă mai tânără, poate să devină foarte periculoasă. Nu există nici o îndoială că lipsa expunerii la mediu datorată măsurilor stricte de izolare implementate încă de la începutul pandemiei nu a fost benefică pentru menținerea unui sistem imunitar înnăscut bine antrenat. Ca și cum acest lucru nu ar fi compromis deja serios apărarea imună înnăscută în acest segment al populației, intră în joc o altă forță care sporește dramatic rata de morbiditate și mortalitate în grupurile de vârstă tânără: vaccinarea în masă a vârstnicilor. Cu cât vârstnicii vor fi vaccinați la scară mai largă și prin urmare, protejați, cu atât virusul este forțat să continue să provoace boala în grupurile de vârstă tânără. Acest lucru se întâmplă atunci când virusul reușește să eludeze anticorpii specifici ai proteinei Spike, al căror nivel a crescut temporar în subiecții care anterior au fost infectați asimptomatic. Dacă virusul reușește acest lucru, poate beneficia de imunitatea suprimată (temporar), provocând astfel boala într-un număr tot mai mare al respectivilor subiecți și asigurându-și astfel propagarea. Selectarea mutațiilor vizate de proteina Spike este, prin urmare, calea pe care virusul o urmează pentru a-și crește infecțiozitatea la candidații predispuși la apariția bolii datorită unei slăbiciuni tranzitorii a apărării imune înnăscute.

Dar în același timp, întâmpinăm o problemă uriașă la persoanele vaccinate, întrucât acestea se confruntă acum tot mai mult cu variante infecțioase care afișează un tip de proteină Spike tot mai diferit de ediția Spike cuprinsă în vaccin (ultima ediție provine din tulpina originară de la începutul pandemiei, mult mai puțin infecțioasă). Cu cât sunt mai multe variante care devin infecțioase (de ex., ca rezultat al blocării accesului virusului la segmentul vaccinat al populației), cu atât mai puțini anticorpi vaccinali vor oferi protecție. Deja lipsa protecției conduce la răspândirea virală și transmiterea la primitorii vaccinului, expuși la aceste tulpini mai infecțioase (care, între altele, devin predominante). În felul acesta, persoanele vaccinate devin purtătoare asimptomatice care răspândesc variante infecțioase.

La un moment dat, probabil într-un viitor foarte apropiat, virusul nu va mai avea nevoie decât să adauge alte câteva mutații (una sau două) la variantele virale ale proteinei Spike, în demersul de a consolida mai mult legarea acestuia la receptorul (ACE-2) exprimat la suprafața celulelor epiteliale permisive. Acest lucru va permite acum noii variante să treacă de anticorpii vaccinali pentru a se lega de receptorul ACE. Astfel, în această etapă, va avea nevoie doar de alte câteva mutații pentru a rezista complet la anticorpii anti-COVID-19 specifici proteinei Spike, indiferent dacă aceștia sunt generați de vaccin sau de infectarea naturală.

În felul acesta, virusul va reuși să dobândească acces la un rezervor uriaș de subiecți care acum au devenit extrem de vulnerabili la boală, întrucât anticorpii lor specifici proteinei Spike sunt inutili în a oferi protecție virală, dar care încă exercită suprimarea pe termen lung a imunității înnăscute, din cauza titrurilor ridicate de anticorpi specifici pe o durată relativ lungă. Rezervorul de subiecți vulnerabili îi cuprinde atât pe cei vaccinați, cât și pe cei care au rămas cu suficienți anticorpi specifici proteinei Spike în urma unei îmbolnăviri anterioare cu COVID-19). Astfel, COVID-19 și-a îndeplinit misiunea, creând însă o situație dezastruoasă pentru subiecții vaccinați și pentru persoanele seropozitive COVID-19, de vreme ce amândouă grupurile și-au pierdut apărarea imună dobândită și înnăscută împotriva COVID-19 (în timp ce sunt în circulație tulpini extrem de infecțioase!). Este „un pas mic pentru virus și o catastrofă uriașă pentru umanitate”, ceea ce înseamnă că virusul a ajuns periculos pentru populația mai tânără la un asemenea nivel, încât va fi nevoie doar de un mic efort pentru COVID-19 ca să se transforme într-un virus extrem de infecțios ce ignoră complet atât armele înnăscute ale sistemului nostru imunitar, cât și pe cele adaptive/dobândite (indiferent dacă anticorpii dobândiți au rezultat din vaccinare sau din infectarea naturală). Efortul pentru virus devine acum neglijabil, dat fiind că mulți primitori ai vaccinului sunt acum expuși la variante virale extrem de infecțioase, mai ales pentru cei care nu au primit rapelul. Și aceasta, pentru că sunt dotați cu anticorpi care nu au ajuns încă la funcționalitate optimă. Nu mai este nevoie să explicăm faptul că această situație va favoriza evaziunea imună. În esență, în foarte scurt timp ne vom confrunta cu un virus extrem de infecțios care va rezista total la cel mai prețios mecanism de apărare al nostru: sistemul imunitar.

Din toate cele de mai sus, devine tot mai clar că intervențiile eronate la scară largă în această pandemie nu vor face decât să decimeze segmente largi ale populației umane. Nu putem să nu constatăm însă că există foarte puține alte strategii de a atinge același nivel de eficiență în transformarea unui virus relativ inofensiv într-o armă biologică de distrugere în masă.

Este, de asemenea, cunoscut faptul că mutațiile din proteina Spike (proteina care efectuează selecția mutațiilor de evaziune imună) sunt în măsură să treacă barierele speciilor. Aceasta înseamnă că nu este deloc neglijabil riscul ca evaziunea imună intermediată de vaccin să permită virusului să treacă la alte specii de animale, mai ales la cele din industria alimentară (de ex., în fermele de porci și pui). Se știe deja că aceste specii găzduiesc câteva tipuri de Coronavirusuri diferite și apar de obicei în ferme cu densitate mare de stocare. La fel ca în situația virusului Influenza, aceste specii pot apoi servi ca rezervor adițional pentru virusul SARS-COVID-19.

Întrucât agenții patogeni au evoluat împreună cu sistemul imun al gazdei, pandemiile naturale ale infecțiilor virale acute se autolimitează și se manifestă în așa fel, încât să secere un anume număr de vieți umane. Din pricina intervenției eronate a omului, cursul actualei pandemii a fost complet perturbat încă de la bun început. Măsurile stricte de prevenire a infectării, aplicate la scară largă și combinate cu campaniile de vaccinare în masă, folosind vaccinuri inadecvate, vor conduce fără îndoială la o situație în care pandemia va scăpa de sub control.

În mod paradoxal, singura intervenție care poate oferi o perspectivă de sfârșit al pandemiei (altul decât să fie lăsată să-și urmeze cursul dezastruos) este... vaccinarea. Desigur, tipurile de vaccinuri care trebuie folosite ar trebuie să fie altele decât vaccinurile convenționale, în sensul că nu trebuie să inducă suspecții obișnuiți, cum ar fi celulele B și T, ci celulele Natural Killer. Există, într-adevăr, dovezi științifice convingătoare că aceste celule joacă un rol-cheie în facilitarea eliminării COVID-19 într-un stadiu timpuriu al infectării în subiecții asimptomatici. Celulele Natural Killer reprezintă o parte a „armamentului” celular al sistemului nostru imun înnăscut și, spre deosebire de anticorpii naturali, sunt capabile să recunoască și să atace un spectru larg și diversificat de agenți patogeni. Există o justificare științifică solidă pentru a afirma că este posibil să „amorsăm” celulele Natural Killer în moduri în care acestea pot recunoaște și ucide Coronavirusurile (inclusiv toate variantele lor) la un stadiu timpuriu al infectării. Celulele Natural Killer au fost tot mai mult descrise ca înzestrate cu capacitatea de a dobândi memorie imnologică. Educând aceste celule în moduri care le face capabile să recunoască pe termen lung și să aibă ca țintă celulele infectate de Coronavirus, sistemul nostru imunitar poate fi perfect înarmat pentru un atac țintit împotriva universului de Coronavirusuri, înainte de expunere. În măsura în care apărarea imună bazată pe celulele Natural Killer oferă imunitate sterilizatoare și permite un spectru larg de protecție rapidă, este cât se poate de îndreptățit să afirmăm că activarea celulelor noastre imune înnăscute trebuie să fie singurul mod de intervenție umană care ne-a mai rămas pentru a opri răspândirea periculoasă a variantelor extrem de infecțioase de COVID-19.

Dacă noi, ființele umane, dorim să ne perpetuăm specia, nu ne mai rămâne decât să eradicăm aceste variante virale extrem de infecțioase. Acest lucru, într-adevăr, cere o largă campanie de vaccinare. În orice caz, vaccinurile bazate pe celule Natural Killer vor face ca imunitatea naturală să fie mai pregătită și să inducă imunitatea de turmă (care este exact opusul actualelor vaccinuri COVID-19, care transformă primitorii de vaccin în purtători asimptomatici ce răspândesc virusul). Deci, nu trebuie să pierdem nici o secundă în a folosi mecanismele administrative în așa fel, încât actualele vaccinuri ucigașe să fie înlocuite de vaccinuri salvatoare.

Fac apel la Organizația Mondială a Sănătății (WHO) și la toate părțile interesate implicate, indiferent de convingerile lor, să declare imediat o astfel de acțiune ca fiind singura urgență de maximă importanță pentru sănătatea publică la nivel internațional.