Terapii

Oxigenoterapie

Scurt istoric

Conceptul de oxigen ca agent terapeutic a fost pentru prima oară propus în anii 1920 de către Alvin Barach.

Terapia cu oxigen (sau oxigenoterapia) este o terapie utilizată în toată lumea (doar în anul 1995, în SUA, existau peste 800.000 de pacienți care urmau, pe termen lung, astfel de terapii) și care diminuează efectele negative pe care concentrațiile scăzute de oxigen le au asupra metabolismului celular: insuficiență cardiacă, boli pulmonare, cancer etc.

Studiile au arătat o relație directă între efectele pozitive ale terapiei și numărul orelor alocate acesteia. Prin intermediul acestei terapii, este sporită capacitatea mușchilor de a utiliza oxigenul în producerea de energie, cu creșterea rezistenței fizice și a oxigenării tisulare, a proceselor cognitive și a calității somnului.

Oxigenoterapia reprezintă o parte importantă a abordării terapeutice integrative. Cu ajutorul acestei metode, poate fi realizată o rapidă oxigenare a sângelui cu până la 100%, pot fi sensibilizate celulele tumorale față de agenții chimici sau radioterapici, reducându-se, totodată, efectele secundare imprimate de aceste forme alopate de terapie. În plus, combinată cu o dietă specifică, poate fi distrusă bariera hipoxică din micromediul tumoral, cu creșterea oxigenării și a șanselor de apoptoză a celulelor canceroase.

Cercetările au arătat că oxigenoterapia crește nivelul oxigenării atât în țesuturile sănătoase, cât și în cele radiate.

Cum acționează în corp

Pentru ca oxigenul să ajungă din capilare în celule, el trebuie să fie dizolvat în apa care se găsește în corp. Spre deosebire de dioxid de carbon, oxigenul nu se dizolvă cu ușurință în lichide. Semnificația acestui aspect este următoarea: solubilitatea oxigenului este puternic dependentă de presiunea la care el se găsește.

Abilitatea corpului de a transfera oxigenul de la nivelul plămânilor, la celule este, poate, cel mai important factor de susținere a unei vieți sănătoase. Acest mecanism de transfer devine tot mai prejudiciat o dată cu înaintarea în vârstă, crescând, astfel, susceptibilitatea la boli. Prin efectele asupra metabolismului general, terapia cu oxigen reușește să intervină și să îmbunătățească acest mecanism.

La vârsta de 30 de ani, cantitatea de oxigen pe care o celulă o primește din sânge este semnificativ mai mare decât cantitatea primită atunci când o persoană are 70 de ani.

O dată cu îmbătrânirea, presiunea oxigenului scade. Așadar, în timp ce volumul de oxigen inspirat poate rămâne constant, dând senzația că primim îndeajuns oxigen, în realitate, cantitatea de oxigen care ajunge la celule este insuficientă datorită valorii mult prea reduse a presiunii ce determină dizolvarea oxigenului și astfel, absorbția lui de către celule.

Aspectul inovator al terapiilor cu oxigen este acela că permite creșterea presiunii arteriale la valori similare unei persoane tinere, iar aceasta doar cu ajutorul inspirării unei cantități mari de oxigen concentrat. Creșterea presiunii facilitează repararea mecanismelor de transfer a oxigenului din sânge la celule. Astfel, oxigenoterapia se dovedește a fi eficientă în majoritatea bolilor deoarece repară unul din mecanismele de bază de funcționare a organismului.

Procedura medicală

Terapia cu oxigen, este o terapie care presupune inhalarea unei cantități de aproape 4 ori mai mare de oxigen decât cea normală (90% vs. 20,08%) cu ajutorul unui dispozitiv medical special și al unei măștii sigilate purtate de pacient. Acest lucru previne inspirarea aerului din mediul ambiental al camerei în timpul tratamentului, asigurând eficiența maximă a terapiei.

După numai 2 minute de inhalație, această cantitate crescută de oxigen declanșează un răspuns antiinflamator în corp. Efectele sunt cumulative și cresc metabolismul în mod vizibil în mai puțin de o săptămână.

Această elevare a nivelului de oxigen poate fi menținută timp de 3 zile, efectele antiinflamatorii fiind înregistrate până la 1 an.

Recomandări

Experiența clinică atestă faptul că terapiile cu oxigen au fost utilizate cu succes în cazul a numeroase patologii precum: insuficiență cardiacă, cardiomegalie, tensiune arterială mare, cancer, efizem, stres, afecțiuni dermice, boli degenerative asociate procesului de îmbătrânire.

Studiile au arătat că această terapie poate fi folosită cu succes în scop profilactic (ex., profilaxia cancerului), dar și în tratamentului diferitelor afecțiuni. Cele mai comune indicații de utilizare ale terapiei sunt în:

  • Ameliorarea proceselor degenerative oculare,
  • Reducerea frecvenței atacurilor de angină pectorală, prin îmbunătățirea vascularizației coronariene la pacienții cu probleme cardiace,
  • Îmbunătățirea circulației periferice în cazul bolilor arteriale periferice,
  • Normalizarea presiunii sângelui,
  • Întărirea mușchilor în emfizemul pulmonar,
  • Ameliorarea astmului bronșic,
  • Stimularea funcției de detoxifiere a ficatului,
  • Reducerea frecvenței și severității migrenelor,
  • Accelerarea procesului de vindecare a rănilor,
  • Accelerarea proceselor de refacere a organismului în urma atacului cardiac, operațiilor, infecțiilor, intoxicațiilor,
  • Ameliorarea stării de sănătate a pacienților diagnosticați cu diferite forme de cancer,
  • Ameliorarea efectelor secundare ale terapiilor convenționale anticancer,
  • Creșterea performanțelor fizice la persoanele cu paralizie, artrite, reumatism.

Beneficii

Studiile pe modele animale au arătat că inhalarea a 40 – 60% oxigen, spre deosebire de 21% cât se găsește în mediul ambiental, poate stimula funcțiile unui sistemul imunitar slăbit și crește capacitatea organismului de a lupta cu tumorile, prin sinteza de limfocite T. Rezultatele unui astfel de studiu au arătat că receptorul A2A al adenozinei, găsit pe membrana celulelor imunitare, are rol în dezvoltarea celulelor canceroase. Prezența acestui receptor pe tumori împiedică distrugerea lor de către limfocitele T și celulele NK (natural killer). Însă, la suplimentarea aportului de oxigen, funcția A2A este periclitată, iar activitatea limfocitelor și a celulelor NK este stimulată, apărând, astfel, efectul antitumoral.

Beneficii generale ale terapiei cu oxigen:

  • creșterea oxigenării țesuturilor, chiar și a celor insuficient irigate,
  • stimularea angiogenezei în zonele cu circulație deficitară, și a circulației periferice (inclusiv în cazul diabeticilor),
  • stimularea activității sistemului imunitar, prin stimularea activității celulelor albe și a florei intestinale,
  • stimularea creșterii sintezei superoxid dismutazei, unul din cei mai importanți antioxidanți endogeni,
  • stimularea metabolismului, cu scăderea inflamației și reechilibrarea valorii pH-ului,
  • stimularea activității enzimatice,
  • stimularea metabolismului lipidic, cu scăderea greutății corporale,
  • stimularea activității cerebrale,
  • îmbunătățirea calității somnului, a simptomelor depresiei și anxietății,
  • stimularea proceselor de detoxifiere.

În timp, concentrațiile scăzute de oxigen din sânge determină îngustarea capilarelor. Această restricționare a fluxului sangvin contribuie la apariția unui număr mare de boli, accelerând, totodată, procesele de îmbătrânire. Un capilar îngustat de deficitul de oxigen (stres, durere, îmbătrânire etc.) poate fi readus la calibrul inițial cu ajutorul inhalării oxigenului în concentrație ridicată (90%), în combinație cu tratamente ce stimulează metabolismul celular.

Totodată, sunt stimulate procese biochimice care contribuie la scăderea răspunsului inflamator. Reducerea inflamației de la nivelul țesuturilor permite pătrunderea unei cantități mai mari de oxigen în celule, favorizând căile metabolice aerobe, ce au rol în producerea de ATP (energia celulei). La rândul său, acest lucru crește statusul energetic al organismului, sprijinind îmbunătățirea stării de sănătate a pacientului.

Beneficii în cazul infecțiilor. Aproape toate bacteriile, fungii, paraziții și virusurile sunt organisme anaerobe (nu necesită oxigen pentru a supraviețui), neputându-se dezvolta în medii în care există concentrații mari de oxigen. Cercetările au demonstrat că oxigenoterapia este eficientă în tratamentul a numeroase infecții tocmai prin creșterea oxigenării și, astfel, perturbarea mediului în care se dezvoltă acești patogeni.

Efectul antitumoral

Una din principalele cauze ale apariției și dezvoltării cancerului este oxigenarea deficitară prelungită a celulelor. Irigarea tumorală anormală dă naștere unor zone hipoxice în tumoră: zone în care nu există oxigen și care au un pH mult mai acid (± 6,2) față de cel fiziologic. Aceste medii hipoxice au efect protector asupra celulelor canceroase, ce se dezvoltă cu ajutorul proceselor de glicoliză.

Această hipoxie tumorală se creează în timp, ca o consecință a acumulării substanțelor carcinogene și a toxinelor la nivel intra- și intercelular, acumulare ce blochează și, mai apoi, deteriorează mecanismele de respirație celulară. Încetinirea fluxului sangvin, determinată de afectarea valorilor factorilor reologici, restricționează fluxul sangvin capilar. Și acest lucru contribuie la scăderea oxigenării și, în timp, apariția hipoxiei. Chiar și deficiența acizilor grași esențiali omega 3 poate restricționa oxigenarea celulelor.

În timp, expunerea la concentrații tot mai scăzute de oxigen determină afectarea structurii și funcției enzimelor implicate în procesul de respirație celulară. Astfel, pentru a putea supraviețui, celula înlocuiește treptat acest proces cu procesul de fermentație. În plus, celulele pierd abilitatea de a se oxigena corespunzător în cazul unul aportul constant ridicat de zahăr. Excesul de glucoză determină apariția proceselor inflamatorii la nivelul capilarelor, stopând alimentarea cu oxigen a celulelor. În lipsa oxigenului, sistemele mitocondriale de respirație sunt distruse, iar pentru a supraviețui, celula va produce energie din fermentarea glucozei. În final, aceste celule devin canceroase atunci când este înregistrată o scădere cu 35% a ratei de oxigenare.

Doctorul Otto Warburg a fost primul cercetător care a demonstrat legătura directă dintre oxigen și cancer. Studiile sale au arătat că principala cauză a apariției formațiunilor canceroase este lipsa oxigenării corespunzătoare a celulelor sănătoase.

Warburg a mai observat și că o ușoară alcalinizare a corpului determină creșterea ratei absorbției oxigenului. Astăzi, concentrațiile scăzute de oxigen sunt un marker comun la majoritatea pacienților diagnosticați cu boli cronice și cancer.

Oxigenoterapia este folosită în tratamentul cancerului deoarece suplimentarea alimentării cu oxigen a celulelor canceroase determină moartea lor, prin modificarea pH-ului, a metabolismului specific, stimularea proteinelor cu rol în declanșarea proceselor de apoptoză (moarte celulară).

Terapia cu oxigen este utilizată și în cazul pacienților cu cancer în vederea reducerii inflamației osoase și a țesuturilor adiacente, la nivelul cărora radioterapia poate cauze efecte secundare. Au fost raportate cazuri de diminuare a afectării oaselor maxilare la pacienții diagnosticați cu cancer la cap și gât și care erau tratați cu radioterapie.

Rezultatele la fel de bune au fost raportate și în cazul pacienților cu cancer pelvic și de colon. Această diminuare a efectelor este de maximă importanță, în contextul în care 25% dintre pacienții ce urmează radioterapia experiază afectarea țesuturilor sănătoase.

Efecte adverse și contraindicații

Efectele adverse, dacă apar, sunt ușoare și dispar de la sine la scurtă vreme, nefiind necesară spitalizarea pacientului. Cele mai comune sunt amețelile și oboseala. Administrarea de lungă durată a unei concentrații mari de oxigen poate cauza iritarea alveolelor.

Terapia este contraindicată femeilor însărcinate, pacienților cu boli pulmonare obstructive cronice, pacienților diagnosticați cu cancer și care urmează un tratament cu doxorubicină, cisplatină, bleomicină, ciclofosfamidă, 1,3-bis(2-chloroethyl)-1-nitrosourea. De asemenea, terapia nu poate fi administrată concomitent cu medicamente din clasa catecolaminelor, corticosteroizilor, hormonilor.

Oxigenoterapia este o metodă de tratament ce potențiază efectele chimioterapicelor (sensibilizează celulele canceroase față de tratamentul medicamentos), iar în cazul radioterapiei reduce efectele adverse determinate de terapie.

Bibliografie selectivă

Brizel DM et al. Br J Cancer 1995; 72:1120-1124.
Hatfield SM et al. Science Translational Medicine 2015; 7(277):277ra30.
Kayser B et al. Journal of Applied Physiology 1994; 76(2):634-640.
Papandreou I et al. Cancer Research 2005; 65(8):3171-3178.
Warburg, Otto. "The prime cause and prevention of cancer." Sign 866.543 (2013): 3388.
Xu R et al. Cancer Research 2005; 65(2):613-621.
Moen I, Stuhr LEB. Targeted Oncology 2012; 7:233–242.
Watson ER et al. The British Journal of Radiology 1978; 51(611):879-87.
Radiotherapy and hyperbaric oxygen. Report of a Medical Research Council Working Party. Lancet 1978; 2(8095):881-884.