Terapii

Terapii ortomoleculare. Coenzima Q 10

Coenzima Q10 (CoQ10) este o moleculă ce se găsește în toate celulele din organism, însă cu precădere în inimă, ficat, rinichi, pancreas și celulele sistemului imunitar. De asemenea, ea poate fi sintetizată și în laborator.

Scurt istoric

Coenzima Q10 a fost descrisă pentru oară în 1957 de către dr. Fred Cane, Universitatea Wisconsin, SUA. Cea mai comună formă sub care se găsește coenzima este uniquinona. Ea este convertită, în corp, în ubiquinol, formă ușor transportabilă.

Numeroase studii de laborator și pe modele animale au fost realizate, mai ales după 1962. Cercetările privind mecanismele celulare de producere a energiei au fost recunoscute prin acordarea premiului Nobel pentru Chimie, în anul 1978. Informațiile arată că CoQ10 stimulează sistemul imunitar la animale, determinând creșterea cantității de anticorpi, stimularea activității și numărului macrofagelor și a celulelor T și creșterea rezistenței la infecții. De asemenea, la oameni, coenzima crește producția de imunoglobuline G (IgG) și a raportului CD4 / CD8 din celulele T.

Interesul în ceea ce privește proprietățile anticancerigene ale coenzimei a apărut la începutul anilor 1960, când a fost observată o deficiență la pacienții cu cancer din Suedia și America, mai ales în cazul formelor de cancer mamar. Un studiu ulterior a demonstrat o legătură semnificativă între concentrația plasmatică a coenzimei Q10 și prognosticul cancerului de sân. Nivelele scăzute ale acestui compus au fost raportate la pacienții diagnosticați cu cancer pulmonar, de prostată, de colon, renal, de cap și gât, mielom și limfom.

Astăzi, coenzima Q10 este folosită de milioane de persoane în Japonia, ca formă clasică de tratament al afecțiunilor cardiovasculare, mai ales în cazul insuficienței cardiace. Coenzima Q10 este folosită pe scară largă și în Europa și Rusia. Ea este produsă prin fermentarea sfeclei roșii și a trestiei de zahăr, cu ajutorul unor specii de drojdii.

„Coenzima Q10 ajută inima să facă față efectelor secundare cauzate de medicamentul antitumoral doxorubicină”
— Institutul National de Oncologie, SUA

În octombrie 2002, cercetători din cadrul Universității California au descoperit că administrarea de doze mari de coenzima Q10, împreună cu vitamina E, a determinat o diminuare semnificativă a progresului maladiei Parkinson. Coenzima poate traversa bariera hematoencefalică, studiile arătând că joacă un rol important în încetinirea proceselor de demență.

Cum acționează în corp

Coenzima Q10 este un compus necesar unei funcționări normale a organismului, ea fiind implicată în numeroase reacții biochimice esențiale. Cea mai importantă dintre acestea este cea de furnizare a energiei celulare.

Coenzima Q10 este esențială în funcționarea mitocondriilor de la nivelul tuturor celulelor din organism. Mitocondriile sunt organitele celulare responsabile de producerea energiei de care o celulă are nevoie pentru a supraviețui. Cu cât un țesut este mai activ din punct de vedere energetic (ex., inima, mușchii, creierul), cu atât celulele sale vor avea mai multe mitocondrii.

Coenzima Q10 este implicată în sinteza ATP-ului, forma de energie produsă de celule. Cu toate acestea, în cazul cancerului, mitocondriile nu mai funcționează normal, scăzându-se producția de energie. În consecință, glucoza este metabolizată în absența oxigenului (anaerobic), prin intermediul unui alt sistem biochimic energetic. O ipoteză stipulează că, prin mecanisme încă neelucidate, coenzima Q10 are un efect protector asupra mitocondriei. La suplimentarea cu coenzimă, a fost observat un efect benefic, de ameliorare a simptomelor de oboseală cronică.

Coenzima Q10 stimulează sistemul imunitar, determinând o creștere a producției de anticorpi, a numărului și activității macrofagelor și a limfocitelor T, și o creștere generală a rezistenței la infecții. Determină creșterea producției de imunoglobiline G și a proteinelor de tip CD4 și CD8 de pe suprafața celulelor T imunitare, proteine cu rol în identificarea celulelor citotoxice. În cazul pacienților diagnosticați cu cancer, au fost raportate valori reduse ale acestor molecule.

De asemenea, coenzima Q10 are și proprietăți antioxidante. Este cunoscut faptul că persoanele diagnosticate cu anumite afecțiuni precum, insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială, parodontoză, maladie Parkinson, afecțiuni ale sistemului muscular și SIDA, au o concentrație scăzută de coenzima Q10 în organism. Prin activitatea sa antioxidantă, coenzima neutralizează radicalii liberi, protejând ADN-ul de posibilele afectări. Institutul Național de Oncologie (NCI), SUA, citează studii care au demonstrat efectul pozitiv pe care îl are asupra organismului: coenzima stimulează efectul antitumoral al mecanismelor endogene de apărare ale corpului. De asemenea, coenzima interacționează cu vitamina E, protejând membrana celulară (și, în special, membrana celulelor sistemului imunitar) de atacul radicalilor liberi, și stimulând activitatea macrofagelor.

Procedura medicală

De obicei, coenzima este administrată oral, sub formă de capsule sau tablete. Se poate administra și intravenos. Coenzima se dizolvă bine în grăsimi, administrarea cu ulei de măsline crescând rata absorbției. Studiile clinice au verificat dozajele corespunzătoare în cazul diferitelor afecțiuni.

Astfel, în cazul deficienței, se administrează 150 mg/zi. În cazul insuficienței cardiace, 100 mg/zi, împărțite în 2-3 doze. Pentru reducerea riscului de evenimente cardiace la pacienții cu infarct recent, 120 mg/zi, în 2 doze. Prevenirea migrenelor, 100 mg, de 3 ori pe zi. Împărțirea dozei zilnice totale în două sau trei prize ajută la reducerea apariției și intensității efectelor adverse.

Recomandări

Cel mai adesea, coenzima Q10 este adminitrată pentru ameliorarea unor afecțiuni cardiovasculare precum, insuficiență cardiacă, angină pectorală, hipertensiune arterială și probleme cardiace datorate medicației antitumorale. De asemenea, coenzima este folosită și în diabet, afecțiuni gingivale (administrare orală sau aplicare directă pe gingii), cancer de sân, boala Huntington, maladia Parkinson, distrofie musculară, creșterea toleranței la efort fizic, oboseală cronică, boala Lyme. De asemenea, datorită capacității ei de potențare a producției celulare de energie, coenzima este administrată și în cazul afecțiunilor mitocondriale.

Stimularea funcției sistemului imunitar recomandă coenzima ca adjuvant în SIDA și infertilitate masculină, migrene și dureri musculare cauzate de clasa de medicamente hipocolesterolemiante – statine.

Deoarece, de la începutul anilor 1960, s-a observat că pacienții diagnosticați cu diferite forme de cancer au o deficiență importantă în coenzimă Q10, aceasta este administrată frecvent în astfel de cazuri, determinând o stimulare a sistemului imunitar și, prin urmare, ajutând organismul în lupta cu boala. În plus, există studii care sugerează că substanțe similare coenzimei pot împiedica, în mod direct, creșterea și dezvoltarea celulelor tumorale.

Beneficii

Suplimentarea cu CoQ10 poate preveni apariția atacurilor de inimă la persoanele care deja au suferit un astfel de episod. Studiile clinice au arătat că pacienții care au început suplimentarea zilnică cu CoQ10 la 3 zile după infarct, sunt mai puțin predispuși la un atact de inimă ulterior și la dureri în piept.

Studiile care au analizat efectul suplimentării cu CoQ10 a pacienților diagnosticați cu insuficiență cardiacă au arătat că aceasta este eficientă în reducerea depozitelor lichide acumulate la nivelul plămânilor și picioarelor.

Coenzima Q10 a fost utilizată cu succes în tratamentul antihipertensiv. Efectele benefice au fost resimțite după 4 – 12 săptămâni de tratament. Datele au arătat că poate scădea valoarea presiunii sistolice până la 17 mmHg, iar a celei diastolice până la 10 mmHg.

Este important de menționat ca orice suplimentare cu CoQ10 să fie făcută doar în urma unui consult de specialitate și la recomandarea medicului.

Efectul antitumoral

Numeroase studii clinice de mici dimensiuni au raportat beneficiiile și efectele coenzimei în cazul tratamentului cancerului. Trei studii clinice pe cancerul de sân au raportat rezultate pozitive la administrare. Mai multe studii clinice au arătat efectele benefice ale coenzimei administrată în cazul cancerului de sân: reducerea medicației clasice, îmbunătățirea calității vieții pacientului, reducerea simptomelor cancerului. În cazul unuia din aceste studii, după un follow-up de 3-5 ani, unii pacienți au arătat o remisie completă a cancerului ce se metastazase la nivel hepatic, nivel toracal sau la nivelul sânilor.

Beneficii similare au fost înregistrate și în cazul pacienților cu melanom, existând studii ce indică și efecte ușoare ale coenzimei în tratamentul tumorilor cerebrale.

Un trial clinic realizat în 2007 a arătat că în cazul pacienților cu melanom care, post-operator primiseră interferon și CoQ10 sau doar interferon, riscul de metastază a fost de 10 ori mai redus în primul grup, observându-se o scădere de 13 ori a riscului chiar și la pacienții cu melanom avansat.

Studiile pe animale confirmă capacitatea coenzimei de a lupta cu anumite forme de cancer, studiile de laborator arătând chiar o stopare a dezvoltării tumorale.

Rezultatele studiilor recente sugerează că CoQ10 are un efect antitumoral prin: stimularea funcției imunitare, reducerea inflamației tisulare și, astfel, a riscului de metastazare, suprimarea factorilor de creștere vasculari, necesari în dezvoltarea tumorilor.

Așadar, coenzima Q10 influențează activitatea mitocondrială, sistemul imunitar și sistemul endogen antioxidant. Cercetările mai sugerează că ea reduce efectele adverse ale chimioterapiei, în special pe cele de la nivel cardiac, și poate avea impact asupra dezvoltării tumorilor cerebrale.

În timpul tratamentului anticanceros, pacienții pot experia alterări ale gustului, cu modificarea obiceiurilor alimentare și evitarea anumitor alimente precum carnea, lucru ce influențează aportul normal de coenzimă Q10. În plus, terapia antitumorală poate avea un impact direct asupra sintezei normale de CoQ10.

Așadar, deficiența de CoQ10 în rândul pacienților diagnosticați cu cancer este comună. Cel mai des, este raportată deficiența în cazul pacientelor diagnosticate cu cancer de sân. Intr-un studiu, realizat în 2013, care a inclus 200 de paciente spitalizate pentru tratament chirurgical al cancerului la sân, deficiența de CoQ10 a fost observată atât în cazul leziunilor maligne, cât și a celor benigne. În plus, Folkers și colaboratorii au raportat scăderi ale nivelurilor totale de CoQ10 la pacienții cu mielom. Cu toate acestea, nu se cunoaște exact efectul deficienței de CoQ10 la acești pacienți.

Au fost publicate trialuri care au evaluat capacitatea CoQ10 suplimentare de a ameliora sau preveni cardiotoxicitatea la pacienții ce urmau tratament antitumoral cu antracicline. Rezultatele unui studiu prospectiv randomizat, care a inclus 20 de copii, au arătat un efect protector al CoQ10 asupra funcției globale ventriculare stângi în timpul terapiei cu antracicline.

Efecte adverse și contraindicații

Administrarea orală a coenzimei Q10 este, în general, sigură la majoritatea persoanelor. Efectele secundare ușoare ce pot apărea includ tulburări digestive, pierderea apetitului, amețeli, vomă, diaree. La anumite persoane poate cauza ușoare reacții alergice dermice, sub forma unor mâncărimi. Important de amintit faptul că CoQ10 are efect de scădere a presiunii sangvine. Așadar, administrarea trebuie făcută cu atenție la persoanele cu hipotensiune. Împărțirea dozei zilnice în două sau trei prize, pentru a reduce intensitatea posibilelor efecte secundare.

Administrarea la copii se face doar la recomandarea medicului.

Coenzima Q10 poate fi administrată, de două ori pe zi, începând cu săptămâna a 20-a de sarcină până la naștere. Nu există încă destule date cu privire la administrarea în timpul alăptării.

Administrarea concomitentă a coenzimei cu medicamentele chimioterapice pare să scadă eficiența acestora.

Coenzima poate scădea valoarea presiunii sangvine. De asemenea, poate potența efectele medicamentelor sau ale plantelor cu efect antihipertensiv. Administrarea coenzimei este oprită cu cel puțin două săptămâni înainte de operație și post-operator.

Administrarea concomitentă cu warfarina, medicament antiplachetar, poate scădea eficiența acesteia și crește riscul formării de trombi.

Studiile au demonstrat că statinele reduc sinteza coenzimei în organism și reduc concentrația ei de la nivel tisular. Pe lângă alte complicații, riscul demenței este unul crescut, din moment ce coenzima joacă un rol esențial în funcționarea normală a creierului.

Administrarea coenzimei împreună cu acizi grași omega-3 poate reduce concentrația acesteia din sânge și, astfel, și a efectelor ei.

Coenzima Q10 poate crește concentrația sangvină a vitaminelor A, C și E și, astfel, și a efectelor benefice și adverse ale vitaminelor.

Coenzima Q10 poate avea efecte similare cu cele ale vitaminei K, inclusiv inhibarea efectelor anticoagulantelor. Utilizarea coenzimei Q10 împreună cu vitamina K poate provoca efecte adiționale și poate crește riscul de coagulare a sângelui la aceste persoane.

Bibliografie selectivă

Cooney RV et al. American Association for Cancer Research 2011, published online.
Dlugosz A, Sawicka E. Int J Occup Med Environ Health 1998;11(2):153-63.
Folkers K et al. Biochem Biophys Res Commun 1993; 192(1):241-245.
Folkers K et al. Biochem Biophys Res Commun 1997;234:296–299. Folkers K, Wolaniuk A. Drugs Exp Clin Res 1985; 11(8):539-545.
Hodges S et al. Biofactors 1999; 9(2-4):365-70.
Iarussi D et al. Mol Aspects Med 1994; 15 Suppl:s207-s212.
Kokawa T et al. Gan To Kagaku Ryoho 1983; 10(3):768-774.
Lesser GJ et al. J Support Oncol 2013; 11(1): 31–42.
Okada K et al. Cancer Res 1980; 40(5):1663-1667.
Palazzoni G et al. Rays 1997; 22(1):73-76.
Pepping J. Am J Health Syst Pharm 1999; 56(6):519-521.
Perumal SS et al. Br J Nutr. 2005; 93(6):901-909.
Picardo M et al. J Invest Dermatol 1996; 107(3):322-326.
Premkumar VG et al. Basic Clin Pharmacol Toxicol 2007; 100(6):387-391.
Premkumar VG et al. Biol Pharm Bull 2007; 30(2):367-370.
Roffe L et al. Journal of Clinical Oncology 2004; 22:21: 4418-4424.
Rusciani L et al. Melanoma Res 2007; 17(3):177-183.
Shults CW et al. Arch Neurol 2002; 59(10):1541-1550.
www.cancer.gov
Yamamoto Y, Yamashita S. Mol Aspects Med 1997; 18:S79-S84.
Yuvaraj S et al. Cancer Chemother Pharmacol 2007; 61(6):933-941.