Testarea în boala Lyme
Diagnosticarea și testarea în cazul bolii Lyme reprezintă o mare provocare în medicina actuală. Aceasta pentru că există o variabilitate mare atât în simptomatologia inițială, cât și în rezultatele testelor încât un diagnostic fals negativ sau, mai puțin probabil, unul fals pozitiv este ușor de anticipat.
Diagnosticul Boreliozei Lyme se bazează mai ales pe testele serologice și pe PCR
În primul rând este vorba de o slabă specificitate și sensibilitate a acestor teste care pot astfel să difere ca rezultat. Pozitiv înseamnă ca amândouă să fie pozitive în același timp 4, potrivit celor mai multe ghiduri 5, 6, 7, 8, decizie controversată, de altfel, atâta timp cât atât testul Elisa cât și imunoblot-ul nu sunt standardizate pentru determinarea anticorpilor specifici Lyme.
Contestarea devine firească atâta timp cât cele două teste urmăresc determinarea unor anticorpi diferiți. Astfel că, statistic, în cel puțin 15% din cazuri se înregistrează un fals negativ al imunoblot-ului care oficial respinge diagnosticul de borelioză, deși boala este prezentă 9, 10.
Astfel sensibilitatea testelor serologice pentru Borelioza Lime poate varia extrem de mult:
- 50% pentru eritemul migrator localizat;
- 77% pentru borelioza Lyme;
- 97% pentru acrodermită cronică atrofică;
- 96% pentru artrita Lyme;
- 73% pentru Lyme nespecific 13.
Testul Polymerase Chain Reaction (PCR)
- 65%–90% pentru biopsii cutanate pe perioada eritemului migrator și pentru acrodermită cronică atrofică 15, 16, 17;
- 50%–85% pentru eșantioane articulare 18;
- 10%–30% pentru lichid cefalorahidian 19
EliSpot reprezintă ultima generație în testarea pe baza celulelor T a bolii Lyme
După cum rezultă din majoritatea studiilor făcute până acum, metodele actuale de testare și diagnosticare a infecției cu borrelia ridică anumite probleme ca urmare a nivelului diferit de sensibilitate și specificitate. Avem astăzi însă o soluție, și anume testele de nouă generație EliSpot și iSpot care reflectă activitatea curentă a infecțiilor cronice și recente cu Borrelia burgdorferi.
EliSpot este foarte sensibil și poate detecta chiar și o singură celulă T reactivă Borrelia burgdorferi. Metoda EliSpot măsoară producția de interferon-gamma de către celulele T, fiind între 20 și 200 de ori mai sensibil decât testul ELISA convențional. EliSpot afișează o sensibilitate similară cu o analiză RT-PCR (PCR în timp real), dar detectează proteina secretată în loc de ARNm (ARN mesager). Sensibilitatea testului EliSpot este estimată la 84%, iar specificitatea este de 94%. Atunci când este combinat cu ImunoBlot, testul ne oferă informații despre spectrul complet al răspunsului imun al pacientului la infecție și stadiul bolii.
EliSpot reprezintă ultima generație în testarea pe baza celulelor T a bolii Lyme
Acest test ar trebui, de obicei, să devină negativ la aproximativ 4 până la 8 săptămâni după terminarea unei terapii eficiente. Cele două sisteme de teste, EliSpot și imunofenotiparea – NK CD57+ se completează reciproc în încercarea de a înțelege imunitatea mediată de celulele T in vivo.
Studiile de cercetare clinică și studiile de caz au arătat că infecțiile cronice cu Lyme sunt adesea însoțite de modificări ale apărării imune celulare. Dovada pentru aceasta este un număr scăzut de celule NK/CD3-CD56+), dar în special un număr absolut scăzut de celule NK activate (CD3-CD56+CD57+). În timp ce infecțiile acute cu Borrelia burgdorferi și alte boli prezintă parametri CD57 normali, pacienții cronici cu Lyme au adesea mai puțin de 100 de celule CD57/µl.
Având în vedere faptul că în Clinica ImunoMedica funcționează unul dintre cele mai importante centre de tratare a bolii Lyme din Europa, am făcut tot posibilul de a pune la dispoziția pacienților noștri cele mai bune metode de testare existente la ora actuală.
Pentru a putea alege analizele pe care doriți să le faceți în determinarea cu certitudine a bolii Lyme, descărcați formularul următor! Cererea de analize conține în mod exhaustiv majoritatea analizelor care se fac la ora aceasta în determinarea, evaluarea și monitorizarea terapeutică a bolii lyme, a coinfecțiilor asociate acestei afecțiuni.