image
 
Departamente

Gastroenterologie

Gastroenterologia este specialitatea care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul bolilor tractului digestiv, inclusiv ale ficatului și pancreasului.

Endoscopia digestiva este o procedura medicala minim invaziva care permite vizualizarea tubului digestiv superior (eosfag, stomac si prima parte a intestinului subtire: duoden I si duoden II) si inferior (rect, colon si ultima parte a intestinului subtire: ileonul terminal). Pentru acest tip de evaluare se foloseste un tub flexibil prevazut cu o camera ce permite vizualizarea in timp real a segmentelor de tub digestiv mentionate, o sursa de lumina si un canal de lucru pentru introducerea accesoriilor necesare in functie de particularitatea existenta. In timpul endoscopiei se introduce CO2 si apa pentru a se destinde lumenul tubului digestiv putandu-se vizualiza astfel daca exista modificari patologice la nivelul mucoasei intestinale. Endoscopia digestiva poate avea atat rol diagnostic (prelevare de biopsii, testarea infectie cu Helicobacter pylori), cat si terapeutic (extirpare de polipi, hemostaza in caz de sangerare,montare de stenturi, gastrostome sau dilatarea unor stenoze de tub digestiv).

Endoscopia digestiva superioara nu este dureroasa! Evaluarea se efectueaza dupa administrarea locala la nivelul faringelui a unui anestezic (xilina) sub forma de spray si presupune introducerea endoscopului, cu un diametru de maxim 10mm pe cale bucala si avansarea acestuia la nivelul esofagului, stomacului si primei portiuni a intestinului subtire. Explorarea diagnostica dureaza in medie 5-10 min. Pregatirea pentru endoscopie digestiva presupune post alimentar cu 6-8 ore inaintea examinarii.

Endoscopia digestiva inferioara presupune avansarea colonoscopului pe cale anala, la nivelul tubului digestiv inferior (colon si ileon terminal) si se efectueaza dupa o dieta alimentare cu cel putin 3 zile anterior explorarii, ce presupune evitarea consumului alimentelor cu samburi: rosii, struguri, castravetii,etc;  seminte de susan, in, floarea sorelui, dovleac, etc; fructe si legume acoperite de coaja, salata, frunze de marar, patrunjel, etc. De asemnea, in functie de momentul colonoscopiei se vor administra substante purgative (Fortrans, Moviprep, EasyClean) ce induc multiple scaune apoase  permitand astfel curatarea colonului.

Inaintea investigatiei endoscopice, pacientul trebuie sa informeze medicul cu privire la bolile preexistente si tratamentul medicamentos administrat. De asemnea, trebuie sa isi exprime consimtamantul prin semnatura pentru explorarea endoscopica, dupa citirea riscurilor associate manevrei.

Indicatiile explorarii endoscopice:

Endoscopia digestiva este necesara atunci cand exista urmatoarele semnale de alarma:

1.     Disfagie (dificultate la inghitire)

2.     Varsaturi persistente

3.     Scadere ponderala involuntara

4.     Anemie feripriva

5.     Sangerare digestiva superioara sau inferioara exteriorizata prin hematemeza (varsatura cu sange rosu sau sange digerat), melena (scaune negre), hematochezie (scaun amestecat cu sange rosu), rectoragii (scaun tapetat cu sange rosu, sange pe vasul de toaleta sau hartia igienica)

6.     Masa abdominala palpabila

7.     Tulburare de tranzit recent instalata (constipatie, alternanta constipatie/diaree)

8.     Test de hemoragii oculte pozitiv

9.     Istoric familial de neoplazii ale tubului digestiv

10.  Screening pentru cancerul colo-rectal dupa varsta de 50 de ani

 

 

Contraindicatii absolute ale endoscopiei:

Lipsa de complianta a pacientului

Socul (TAs<90mm Hg, AV>100b/min)

Perforatia digestiv

Diverticulita acuta

Infarctul miocardic acut

Riscurile endoscopiei digestive sunt de regula minore, cel mai frecvent poate sa apara un discomfort abdominal, sangerare digestiva, de cele mai multe ori  autolimitata, infectii. Complicatiile severe cum ar fi perforatia intestinului, sunt rare (5 pacienti din 10000).