Terapii

Fizioterapie. Magnetoterapie

Scurt istoric

Magnetoterapia, sau terapia cu magneți, reprezintă o metodă alternativă de tratament a unor afecțiuni inflamatorii (dureri articulare, reumatism etc.) și de reducere a durerii asociate, prin acțiunea unui câmp magnetic pulsatil sau static asupra diferitelor părți ale corpului.

Terapia cu magneți are o istorie îndelungată în medicină. Documente istorice descriu astfel de tratamente realizate, în urmă cu peste 2000 de ani, de către medici chinezi. În Europa secolului al XVI-lea, Paracelsus a folosit magneți pentru a trata o varietate de afecțiuni precum, epilepsia și diareea. Două secole mai târziu, Mesmer a devenit faimos pentru tratarea diferitelor tulburări cu ajutorul magneților.

În deceniile de mijloc ale secolului al XX-lea, oamenii de știință din diferite părți ale lumii au început să efectueze studii asupra utilizării terapeutice a magneților. Din anii 1940, magneții au devenit din ce în ce mai populari în Japonia. Yoshio Manaka, unul dintre cei mai influenți acupuncturiști niponi ai secolului al XX-lea, a folosit în terapia sa magneți împreună cu acupunctură. Magnetoterapia a devenit, de asemenea, în Japonia, o tehnică frecvent utilizată de către pacienți la ei acasă. De exemplu, un plasture special care conține un mic magnet a devenit foarte popular pentru tratarea durerilor, în special în rândul persoanelor în vârstă. Suporturile magnetice pentru saltele, brățările și colierele au devenit de asemenea populare. În anii 1970, atât magneți și aparatele electromagnetice au devenit populare printre sportivii din mai multe țări pentru tratarea rănilor legate de sport.

Astfel, magnetoterapia a intrat în atenția publicului din Statele Unite, fiind promovată de jucători de golf și tenis, care o utilizează în tratamentul leziunilor. Suporturile magnetice pentru genunchi, umăr și gleznă, precum și saltelele, sunt disponibile pe scară largă, ajutând în ameliorarea stării de sănătate a utilizatorilor.

Aceste evoluții au condus la o industrie în creștere rapidă, ce a creat produse recomandabile pentru o varietate de condiții. Cu toate acestea, dezvoltarea acestei industrii a precedat dovezile științifice cu privire la efectele magneților statici în scopurile destinate.

În Statele Unite, începând cu anul 1997 au început să fie realizate și raportate rezultatelor studiilor clinice care au analizat efecte magneților asupra sănătății. Ulterior, rezultatele mai multor studii preliminare au sugerat că atât magneții statici, cât și terapia electromagnetică, pot oferi într-adevăr beneficii terapeutice pentru mai multe afecțiuni. Aceste constatări au escaladat interesul cercetărilor în magnetoterapie.

Cum acționează în corp

Diferite studii in vitro și pe modele animale au demonstrat capacitatea câmpurilor magnetice neionizante de a avea un rol important în diferite forme de cancer. În plus, aceste studii au mai arătat că magnetoterapia este o formă relativ sigură de tratament, câmpurile magnetice acționând selectiv asupra țesuturilor bolnave.

Testele clinice au demonstrat că terapia cu magneți are, într-adevăr, efectul de reducere a senzației dureroase. Magneții penetrează adânc țesuturile și creează un câmp magnetic care energizează, alcalinizează și oxigenizează, îmbunătățind funcția sistemului imunitar și capacitățile de vindecare ale organismului.

Polaritățile magnetice pozitive și negative au efecte diferite asupra sistemelor biologice. Magneții pot fi utilizați în terapia antitumorală, datorită capacității de stopare a dezvoltării celulelor canceroase. De asemenea, studiile au arătat că terapia poate fi utilizată și în tratamentul artritei, glaucomului, infertilității și a bolilor legate de îmbătrânire. Se pare că câmpurile magnetice negative au un efect benefic asupra organismelor vii, în timp ce câmpurile magnetice pozitive au un efect dăunător.

„Terapia cu magneți este o metodă care afectează întregul corp uman și poate trata fiecare organ, fără efecte secundare de ordin chimic”
— dr. Wolfgang Ludwig
Institutul de Biofizică Horb, Germania

Valoarea biologică a oxigenului este mărită sub influența unui câmp electromagnetic negativ, acesta determinând atragerea oxigenului din sânge în celula, sub influența ADN-ului încărcat negativ. Câmpul electromagnetic negativ nu afectează în niciun fel echilibrul pH, menținând balanța alcalină care, la rândul ei, stimulează prezența unei cantități mai mari de oxigen în corp.

Teoretic, câmpurile magnetice statice (CMS) pot modifica fluxul ionic, potențialul membranar, configurația membranei, activitatea pompei de ioni, sau eliberarea neurotransmițătorilor. Majoritatea fenomenelor biologice asociate cu CMS pot fi cauzate de schimbările calciului celular. Se observă că un CMS de 1.000-4.000 G modifică structura proteinelor și a enzimelor și cinetica reacțiilor care implică radicalii liberi. După aplicarea CSM, au fost observate reducerea potențialului de acțiune a neuronilor din studiile experimentale și modificările permeabilității în veziculele lipozomilor sintetici.

Procedura medicală

Termenul de terapie cu magneți se referă, de obicei, la utilizarea magneților statici, plasați direct pe corp, în general, peste zonele dureroase. Magneții statici sunt fie atașați de corp prin bandă, fie încapsulați în produse special concepute, cum ar fi curele, agrafe sau tampoane pentru saltele. Magneții statici sunt, de asemenea, uneori denumiți și magneți permanenți.

Magneții statici au diferite puteri. Unitățile de măsurare a rezistenței magneților sunt gauss și tesla. Un tesla este egal cu 10.000 gauss. Un magnet de frigider, de exemplu, este în jur de 200 gauss. Magneții terapeutici măsoară de la 200 până la 10.000 de gauss, dar cea mai frecvent folosită măsură este de la 400 la 800 gauss.

Principiul de la baza magnetoterapiei constă în faptul că celulele și, prin urmare, și țesuturile și organele din corp, au impulsuri electromagnetice care sunt afectate în cazul apariției bolilor. Magnetoterapia reface aceste câmpuri, restabilind echilibrul organelor afectate.

În cadrul unei ședințe de terapie, ce durează între 25 și 45 de minute, pacientul este așezat pe o saltea ce conține bobine speciale ce transmit frecvențe către organism. Datorită stării generale de relaxare experiate în timpul ședinței, majoritatea pacienților pot adormi.

Sunt necesare minim 10 ședințe de terapie.

Recomandări

Magnetoterapia este recomandată în cazul durerilor articulare, neuropatiei periferice, poliartritei reumatoide, osteoartrite, fibromialgiei, migrenelor, durerilor postoperatorii, oboselii musculare, stimulării sistemului imunitar, îmbătrânirii, insomniilor, infecțiilor, cancerului.

Beneficii

Energia magnetică are un efect benefic asupra circulației sângelui, fluxului limfatic, producerii de hormoni, nervilor și mușchilor.

Studiile clinice au demonstrat că un câmp magnetic negativ (partea nordică sau negativă) poate funcționa ca un antibiotic pentru a ajuta la distrugerea infecțiilor bacteriene, fungice și virale, prin promovarea oxigenării și scăderea acidității organismului.

Un câmp magnetic negativ normalizează funcțiile metabolice perturbate care cauzează afecțiuni dureroase cum ar fi edemul celular (umflarea celulelor), acidoza celulară (aciditatea excesivă a celulelor), lipsa de oxigen a celulelor. Un câmp magnetic pozitiv, pe de altă parte, poate crește durerea din cauza interferenței sale cu funcția metabolică normală.

Un studiu controlat dublu-orb, de 64 de persoane cu artrită reumatoidă a genunchiului, a comparat efectele unor magneți puternici de polaritate alternantă cu efectele unui magnet unipolar slab. După o săptămână de tratament, 68% dintre participanții care utilizaseră magneții puternici (numiți grupul de tratament) au raportat o diminuare a simptomelor, comparativ cu 27% în grupul de control. Această diferență a fost statistic semnificativă. Două din celelalte patru măsurători subiective ale severității bolii au prezentat, de asemenea, îmbunătățiri semnificative din punct de vedere statistic. Cu toate acestea, nu s-au observat îmbunătățiri semnificative în evaluările obiective ale afecțiunii, cum ar fi testele de sânge pentru severitatea inflamației sau evaluarea de către medic a sensibilității articulare, umflăturii sau a gamei de mișcări. Acest studiu sugerează că terapia cu magneți poate reduce durerea artritei reumatoide fără a altera inflamația reală.

Un studiu dublu-orb, placebo controlat, de 50 de persoane cu sindrom post-poliomielitic, a constatat că magnetoterapia prezintă eficiență în ameliorarea durerii. Magneții sau magneții placebo au fost plasați pe punctele de declanșare determinate anterior (câte unul pe persoană) timp de 45 de minute. (Punctele de declanșare sunt zone inflamate în interiorul mușchilor care, atunci când sunt presate, cauzează relaxare în alte zone ale mușchiului și, invers, când sunt inflamate, cauzează durere în alte părți ale mușchiului). În grupul de tratament, 76% dintre participanți au raportat ameliorări, comparativ cu 19% în grupul placebo.

Un studiu clinic dublu-orb, placebo controlat, efectuat la 19 persoane diagnosticate cu neuropatie periferică, a constatat o reducere semnificativă a simptomelor comparativ cu placebo. Participanții au purtat tălpi magnetice pe tot parcursul perioadei de încercare. Reducerea simptomelor de arsură, amorțeală și furnicături a fost semnificativă în cazurile de neuropatie asociate diabetului.

Pe baza acestor rezultate, aceiași cercetători au realizat un studiu mult mai amplu, randomizat, placebo controlat. Acest studiu a inclus 375 de persoane cu neuropatie periferică cauzată de diabet și a testat eficacitatea tratamentului cu magneți, timp de 4 luni. Rezultatele au arătat că terapia a produs beneficii dincolo de cele ale efectului placebo, reducând simptome precum durere arzătoare, amorțeală, furnicături și dureri induse de exerciții fizice.

Un studiu clinic dublu-orb, placebo controlat, cu 54 de persoane cu dureri de genunchi sau spate, a comparat o gamă completă de magneți cu o matrice de magneți fictivi. Participanții au folosit fie dispozitivul real, fie pe cel fals, timp de 24 de ore. Ulterior, după o perioadă de odihnă de 7 zile, au folosit terapia opusă pentru încă 24 de ore. Evaluările au arătat că utilizarea magnetului real a fost asociată cu ameliorări mai mari ale simptomelor decât tratamentul fals.

Efecte adverse și contraindicații

Terapia magnetică este sigură, nu creează dependență, neexistând niveluri nocive de expunere cunoscute. Uneori, în zona de aplicare pot apărea furnicăruri, senzație de căldură, dureri ușoare, amețeli, toate simptomele încetând la îndepărtarea magneților.

La ora actuală, nu se cunosc efectele în sarcină și alăptare.

Brațările magnetice, colierele, bretelele sau alte dispozitive trebuie scoase înainte de o radiografie sau RMN.

Pacienții cu un stimulator cardiac trebuie să evite utilizarea dispozitivelor magnetice.

Organizația Mondială a Sănătății raportează că studiile clinice indică absența efectelor adverse la expunere la câmpuri magnetice de până la 2 Tesla (20.000 G).

Bibliografie selectivă

Alexiou C et al. Cancer Research 2000; 60(23):6641-6648.
Ivan Tatarov et al. Comparative Medicine 2011; 61(4):339–345.
Cameron IL et al. Environmentalist 2007;27:453–456.
de Seze R et al. Bioelectromagnetics 2000; 21:107–111.
Weintraub MI et al. Arch Phys Med Rehabil 2003; 84:736-746.
Kim SH et al. Bioelectromagnetics 2006; 27:105–111.
Novikov VV et al. Bioelectromagnetics 2009; 30:343–351.
Tofani S et al. Bioelectromagnetics 2001; 22:419–428.
Vallbona C et al. Arch Phys Med Rehabil 1997; 78:1200-1203.
Tofani S et al. Bioelectromagnetics 2002; 23:230–238
Williams CD et al. Anticancer Res 2001; 21:3887–3892.
Yamaguchi S et al. Bioelectromagnetics 2006; 27:64–72.
Zhang X et al. Cell Biol Int 2002; 26:599–603.
Man D et al. Plast Reconstr Surg 1999; 104:2261-2266.
Collacot EA et al. JAMA 2000; 283:1322-1325.
Brown CS et al. Obstet Gynecol 2000; 95:S29.
Theodore WH et al. Neurology 2002; 59:560-562.
Engstrom S et al. Bioelectromagnetics 2002; 23:475-479.
Trock DH et al. J Rheumatol 1993; 20:456-460.
Trock DH. J Rheumatol 1994; 21:1903-1911.
Fujishiro T et al. J Urol 2000; 164:1277-1279.
Sherman R et al. Headache 1999; 39:567-575.
Pascual-Leone A et al. Lancet 1996; 348:233-237.
Klein E et al. Arch Gen Psychiatry 1999; 56:315-320.
Colbert AP et al. J Back Musculoskeletal Rehabilitation 1999; 13:19-31.
Segal NA et al. Arch Phys Med Rehabil 2001; 82:1453-1460.
Pittler MH et al. CMAJ. 2007; 177:736-742.
Jorge RE et al. Arch Gen Psychiatry 2008; 65:268-276.
Bretlau LG et al. Pharmacopsychiatry 2008; 41:41-47.
Segal NA et al. Arch Phys Med Rehabil 2001; 82:1453-1460.
Richards TL et al. J Altern Complement Med 1997;3:21-29.
Alfano AP et al. J Altern Complement Med 2001; 7:53-64.
Alfano AP et al. J Altern Complement Med 2001; 7:53-64.
Jacobson JI et al. Altern Ther Health Med 2001; 7:54-60,62-64,66-69.
Holcomb RR et al. Environ Med 1991; 8:24-30.
Holcomb R et al. Environ Med 1991; 8:24-30.
Hinman MR et al. Altern Ther Health Med 2002; 8:50-55.
Colbert AP et al. J Back Musculoskel Rehabil 1999; 13:19-31.
Pelka RB et al. Adv Ther 2002; 19:53-60.
Weintraub M. Am J Pain Manag 1999; 9:8-17.