Terapii

Terapii ortomoleculare. Perfuzii cu vitamina C

Scurt istoric

Clinica noastră utilizează tehnica administrării intravenoase a vitaminei C în scopul tratării a numeroase afecțiuni. Această metodă asigură, nu doar ameliorarea simptomatologiei diferitelor afecțiuni acute, ci și tratamentul pacienților diagnosticați cu boli cronice, dar și a celor ce doresc să-și mențină starea de sănătate în parametri optimi. Tratamentul cu vitamina C poate îmbunătăți și trata numeroase boli ca, artrita, boala Lyme, infecții bacteriene, infecții virale, sindroame dureroase, cancer etc.

Există numeroase dovezi științifice medicale ce susțin utilizarea terapiei cu vitamina C. Această vitamină este unul din cei mai eficienți agenți antivirali, având abilitatea de a neutraliza și elimina un număr mare de compuși toxici. Vitamina C crește rezistența organismului la infecții, îmbunătățind considerabil capacitatea sistemului imunitar de a neutraliza infecțiile fungice și bacteriene. Institutul Național de Sănătate (NIH), SUA, este una din cele mai importante instituții medicale ce confirmă, prin studii clinice și pe modele animale, proprietățile anticancerigene ale acestui compus.

În anii 1940-1970, medicul Frederick Robert Klenner și dublul laureat al premiului Nobel, Linus Pauling, au fost printre primii cercetători care au observat efectele benefice ale administrării vitaminei C în doze mari (zeci de grame) pacienților diagnosticați cu poliomielită, pneumonie virală, hepatită, zona zoster și cancer.

Deși au existat și încă există reticențe în lumea medicală privind administrarea unor doze atât de mari de acid ascorbic, numeroase studii au dovedit eficiența unui astfel de tratament.

Astfel, s-a observat că animalele de laborator care au un nivel scăzut de vitamine C și E prezintă leziuni aterosclerotice, așa-numitele plăci de aterom; după suplimentarea dietei acestor animale cu diferiți antioxidanți, inclusiv acid ascorbic, a fost observată reducerea leziunilor și scăderea riscului cardiovascular.

Literatura de specialitate amintește de numeroase cazuri și studii clinice ce au dovedit un efect de îmbunătățire a calității vieții pacientului sau chiar remisia diferitelor forme de cancer în urma administrării vitaminei C.

Administrarea intravenoasă a acidului ascorbic în tratamentul cancerului este justificată de: 

  • concentrațiile plasmatice de ascorbat (concentrații milimolare) pot fi atinse sigur și eficient prin administrare parenterală,
  • studiile in vitro și in vivo care au arătat că, la concentrații milimolare, ascorbatul este toxic față de celulele canceroase, având capacitatea de a inhiba procesele de angiogeneză, ce susțin dezvoltarea tumorilor,
  • faptul că vitamina C are tendința de a se acumula la nivelul tumorilor, determinând inhibarea dezvoltării acesteia la concentrații intratumorale de 1 mM sau mai mari.
  • numeroase cazuri clinice publicate raportează eficiența antitumorală, îmbunănătățirea calității vieții pacientului, scăderea markerilor inflamatori și tumorali în urma tratamentului cu vitamina C,
  • studii clinice, faza I, indică prezența a puține efecte adverse la administrarea parenterală a vitaminei C.

Cum acționează în corp

Vitamina C (acidul ascorbic) este o moleculă hidrofilă, care are o rată de absorbție scăzută atunci când este administrată pe cale orală. Deși ascorbatul are tendința de acumulare la nivel adrenal, cerebral și în anumite tipuri de celulele albe, nivelele sale plasmatice rămân reduse.

Atunci când vitamina C este administrată intravenos, în doze mai mari (între 50 și 100 g) decât cele fiziologice sau farmacologice, ea este metabolizată, la nivel interstițial, la peroxid de hidrogen, capabil de a distruge celulele ce nu au catalază, enzima necesară în eliminarea acestei substanțe toxice. Din moment ce celulele tumorale nu au în bagajul enzimatic această moleculă, dozele mari de vitamina C, împreună cu vitamina K3, acționează ca și agent chimioterapic specific, distrugând celulele canceroase și neafectându-le pe cele sănătoase. Atunci când tratamentul chimioterapic convențional este administrat împreună cu doze mari de vitamina C (intravenos), se observă creșterea ratei de supraviețuire la pacienții diagnosticați cu cancer, împreună cu reducerea semnificativă a dimensiunilor tumorii, efecte mult mai pronunțate în comparație cu tratamentul chimioterapic simplu.

La concentrații fiziologice, vitamina C acționează antioxidant, inactivând speciile reactive de oxigen. La concentrații farmacologice foarte mari, vitamina C acționează pro-oxidant, generând, la nivel extracelular, specii reactive de oxigen, precum peroxidul de hidrogen(sau apă oxigenată). Este important de menționat că acest peroxid de hidrogen este direcționat spre țesuturi și nu spre circulația sangvină unde ar putea ataca și distruge celulele roșii. Studii in vitroau evidențiat faptul că vitamina C ce se găsește în afara celulelor și care generează peroxidul de hidrogen acționează selectiv, distrugând celulele tumorale, dar nu și pe cele sănătoase. Însă acest efect de distrugere a țesutului canceros este observat doar în urma administrării intravenoase a vitaminei C.

Peroxidul de hidrogen din afara celulelor, generat de dozele mari de vitamina C, trece prin membrană, intrând în celulele tumorale și generând efecte toxice prin interferarea cu procesele de sinteză a ATP, fenomen ce determină, în cele din urmă, moartea celulelor respective. În plus, la nivelul celulelor canceroase, apa oxigenată deteriorează metabolismul glucidic și integritatea ADN-ului. Aceste efecte nocive nu sunt observate și la celulele sănătoase deoarece enzimele antioxidante (catalază, glutation peroxidază și superoxid dismutază) neutralizează moleculele de peroxid. Un alt motiv al acestei selectivități față de celulele canceroase ar fi acela că aceste celule prezintă o cantitate redusă de catalază, una din cele mai importante enzime antioxidante produse de corpul uman.

Pentru ca vitamina C să poată avea un efect antitumoral eficient, este necesar ca, în urma administrării, să se atingă o anumită concentrație în sânge (între 1000 – 5000 µmol/L). În urma administrării orale a 200 – 300 mg zilnic, concentrația plasmatică (adică în sânge) a vitaminei C atinge un maxim de 70-80 µmol/L. Date clinice arată că, la adulții sănătoși, nivelele plasmatice au rămas sub valoarea de 100 µM, chiar și la administrare orală a 2,5 g, de două ori pe zi. Chiar și în cazul administrării dozei maxime orale, 3 g la 4 ore, concentrația plasmatică nu depășește pragul de 220 µmol/L. Însă, la administrare parenterală și în funcție de rata de infuzie și de cantitatea administrată, concentrația plasmatică poate atinge și menține valorile necesare pentru instalarea efectului antitumoral (> 1000 µmol/L).

Cancerul la sân reprezintă cea mai comună formă de cancer întâlnită în rândul femeilor. Rezultatele unei metaanalize realizate în 2014 (17,696 cazuri de cancer la sân, în perioada 1993-2013) sugerează faptul că administrarea vitaminei C (doze cuprinse între 400 mg și 1000 mg/zi) este corelată cu o reducere a mortalității pacientelor diagnosticate cu această formă de cancer.

Procedura medicală

Terapia intravenoasă este una din cele mai rapide și mai eficiente maniere de administrare a medicamentelor. Prin administrare orală de pastile sau suplimente, în corp este absorbită o cantitate mică din substanță, efectul dorit, imprimat de o anumită concentrație plasmatică, fiind atins mai greu. Prin administrarea intravenoasă de nutrienți, vitamine etc., sunt evitate sistemele digestiv și hepatic, atingându-se o rată de absorbție mult crescută și un efect direct asupra țesuturilor și celulelor. De asemenea, prin administrarea parenterală este furnizată o concentrație mare de nutrienți, într-un timp foarte scurt.

Vitamina C este administrată intravenos, sub formă de ascorbat de sodiu, la un pH neutru-ușor acid, după un protocol personalizat și supervizat de personalul medical specializat. În plus, concomitent cu administrarea parenterală, celor mai mulți pacienți li se recomandă și administrarea orală a vitaminei C, în doze de maxim 3 g/zi, precum și al altor antioxidanți.

Recomandări

Tratamentul cu vitamina C este recomandat în următoarele cazuri: 

  • afecțiuni cardiovasculare
  • afecțiuni dermice
  • arsuri
  • artrită reumatoidă
  • astm
  • cancer (de vezică, de piele, de prostată, de sân, leucemii, renal, pancreatic, pulmonar, osos etc.)
  • diabet zaharat
  • hepatită
  • infarct miocardic
  • infecții virale, bacteriene
  • mononucleoză
  • nevralgii
  • osteoporoză
  • pancreatită
  • simptoame dureroase cronice
  • traumatisme
  • zona zoster
  • migrene
  • alergii
  • fibromialgii
  • oboseală cronică
  • depresie
  • colită ulcerativă

Beneficii

Principalele beneficii pe care terapia intravenoasă cu vitamina C le aduce pacienților sunt:

  • scăderea sindroamelor dureroase posttraumatice,
  • creșterea capacității de vindecare a organismului,
  • creșterea vitalității,
  • rezistența la infecțiile virale, bacteriene, fungice,
  • detoxifierea hepatică și sangvină,
  • îmbunătățirea funcțiilor sistemelor imunitare, cerebral și osos.

Efectul antitumoral

Deși administrarea intravenoasă a vitaminei C are numeroase aplicații, cea mai utilizată și studiată este administrarea în cazul tratamentului anticancer. Studiile in vitro au testat toxicitatea vitaminei C, în doze mari, în cazul a peste 60 de linii celulare. A fost demonstrată eficiența antitumorală a dozelor mari de ascorbat, fără afectarea celulelor sănătoase. În plus, tratamentul cu vitamina C îmbunătățește calitatea vieții pacientului, corectând deficiențele de vitamină C, des întâlnite la pacienții cu cancer. Analiza markerilor inflamatori la acești pacienți a arătat că dozele mari de acid ascorbic administrat intravenos reduc inflamația din organism.

Este binecunoscut faptul că administrarea intravenoasă de vitamină C îmbunătățește semnificativ răspunsul pacienților la terapiile anticancer clasice, crește pofta de mâncare, reduce durerea și ajută la menținerea unui tonus muscular optim.

În general, pacienții care suferă de cancer au și o deficiență semnficativă de vitamina C, tumorile fiind adevărate ”găuri negre” de vitamină C. Astfel, dozele mari de acid ascorbic nu fac altceva decât să readucă la normal nivelul acestei vitamine în organism.

La ora actuală, este demonstrat faptul că vitamina C exercită un efect antitumoral selectiv, în funcție de concentrația serică, prin activitatea sa prooxidantă, fără a afecta celulelele normale. Moartea celulelor tumorale, indusă prin apoptoză, picnoză sau necroză este dependentă doar de nivelul extracelular, și nu intracelular, al ascorbatului. Distrugerea celulelor tumorale este dependentă de formarea extracelulară, cu ajutorul ascorbatului, a H2O2. Ascorbatul generează, în mediul extracelular, nivele detectabile de H2O2 doar în prezența unei concentrații serice de 0,5-10%. Distrugerea tumorală este mediată de H2O2, iar nu de radicalii ascorbici, H2O2 având o citotoxicitate selectivă. H2O2 format la concentrații farmacologice ale ascorbatului difuzează în celule, iar celulele tumorale sunt distruse prin expunerea, în 30 de minute, la H2O2. H2O2pătruns în celule determină afectarea integrității ADN-ului și condriozomului, a cărui sensibilitate față de H2O2 este ridicată în numeroase forme de cancer.

Mai exact, mecanismul antitumoral al ascorbatului poate fi descris astfel: după administrarea intravenoasă a ascorbatului, acesta este distribuit în zona tumorală extracelulară; în interstițiul tumoral, ascorbatul este oxidat de o metaloproteină catalizatoare, ce donează un electron oxigenului, cu formare de radical superoxid (O2-) și, în cele din urmă, a H2O2, compus ce va imprima efectul citotoxic în celulele tumorale. În sânge, toate aceste reacții sunt diminuate, în principal datorită prezenței peroxidazei eritrocitare. Ascorbatul este un cofactor reducător pentru un număr redus de metalo-enzime. În concentrații farmacologice, ascorbatul poate reacționa cu numeroși metalocatalizatori cu indice KM mare pentru ascorbat care, altfel, nu ar fi activi în condiții fiziologice normale. Această degenerare în sensul reactivității nespecifice cu ascorbatul în concentrații farmacologice, cu formare ulterioară de H2O2, stă la baza controlului strict al homeostaziei ascorbatului și a absenței citotoxicității față de celulele sănătoase.

Efectul antitumoral al vitaminei C este dat și de influența pe care o are asupra funcției imunitare: stimularea sintezei colagenului, ce ajută la delimitarea mai eficientă a tumorii, și astfel, la scăderea riscului de metastază. De asemenea, este inhibată și activitatea hialuronidazei, o enzimă folosită de celulele tumorale pentru a invada și metastaza alte organe din corp.

Alte posibile mecanisme citotoxice selective pe care vitamina C le imprimă includ efectul de stimulare a căilor apoptotice, accelerarea proceselor prooxidante ireversibile în celulele tumorale și creșterea oxidării ascorbatului, la concentrații plasmatice ridicate, datorită metabolitului instabil acid dehidroascorbic, care, de asemenea, prezintă și citotoxicitate.

Astfel, prin administrarea intravenoasă de vitamină C, este indusă apoptoza timpurie a celulelor canceroase și sunt ameliorate simptomele scorbutului (oboseală, apatie, apetit scăzut, tulburări de somn), întâlnite la majoritatea pacienților cu cancer.

Chen Q et al. Proc Natl Acad Sci USA 2005; 102:13604–13609.
Chen Q et al. Proc Natl Acad Sci USA 2007; 104:8749–8754.
Borek C. Integrative Cancer Therapies 2004; 3(4):333-341.
Padayatty SJ et al. Ann Intern Med. 2004; 140:533-537.
Chen Q et al. Proc Natl Acad Sci USA 2008; 105:11105e9.
Wittes RE. N Engl J Med 1985; 312:178e9.
Buettner GR. Free Radic Res Commun 1990; 10:5–9.
Khan MM, Martell AE. J Am Chem Soc 1967; 89:7104–7111.
Nishikimi M et al. J Biol Chem 1994; 269:13685–13688.
Vera JC et al. J Biol Chem 1995; 270:23706–23712.
Cameron E, Pauling L. Proc Natl Acad Sci USA 1976; 73:3685-3689.
Cameron E, Pauling L. Proc Natl Acad Sci USA 1978; 75:4538-4542.

Efecte adverse și contraindicații

După cum arată și studiile clinice, spre deosebire de agenții chimioterapici, vitamina C administrată intravenos este considerată generatoare de mult mai puține efecte toxice. Deși rare, cele mai comune efecte ce pot apărea la unii pacienți sunt stările de greață și vomă, diaree.

În urma administrării intravenoase a vitaminei C, în doze cuprinse între 15 – 19 grame, la 153 de pacienți diagnosticați cu diferite forme de cancer a fost urmărită apariția posibilelor efecte secundare pe o perioadă de 16 ani. Niciun pacient nu a prezentat probleme renale sau alte efecte secundare grave.

Fiziologic, excesul de vitamină C (acid ascorbic) este eliminat din organism prin urină. Principalul contraargument al utilizării vitaminei C în doze mari este acela că, teoretic, în astfel de cantități, ascorbatul pot fi dăunător deoarece determină acumularea și apariția nisipului și, ulterior, a calculilor renali. În toate studiile și cazurile clinice mai sus-menționate, astfel de efecte nu au fost înregistrate. În plus, asigurarea, prin dietă, a unei cantități suficiente de apă, concomitent cu administrarea vitaminei, poate împiedica formarea pietrelor la rinichi. Așadar, administrarea intravenoască a acidului ascorbic trebuie făcută cu precauție, cu o eventuală reglare a dozelor administrate, la pacienții cu litiază renală oxalică, hiperoxalurie, insuficiență renală, dializă sau transplant renal.

De asemenea, la pacienții cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază (G6-PDH) este interzisă administrarea intravenoasă datorită riscului apariției hemolizei intravasculare.

Administrarea unor doze ridicate de acid ascorbic pacienților cu hemocromatoză (acumularea excesivă de fier în organism) poate crește absorbiția fierului cu apariția a importante efecte secundare.

Datorită capacității sale de chelare, la administrarea intravenoasă, acidul ascorbic poate cauza tremor ușor din cauza hipocalcemiei.

În general, nu au fost observate complicații grave, însă este necesară monitorizarea pacienților, deoarece vitamina C crește absorbția fierului. Administrarea intravenoasă aduce cu sine administrarea unei doze mari de sodiu, ceea ce poate crea probleme la pacienții cu insuficiență cardiacă sau renală.

Deși mulți medici refuză să administreze doze mari de vitamina C datorită riscului de apariție a calculilor renali (pietre la rinichi), acest fenomen a fost extrem de rar întâlnit în practica clinică, câteva trialuri clinice de amploare infirmând această ipoteză.

Bibliografie selectivă

Armstrong RA et al. Neuropathology 2005; 25:111-124.
Cameron E, Pauling L. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 1976; 73:3685-3689.
Chen Q et al. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 2005; 102(38): 13604-13609.
Ferrari CKB. Internal Medicine Journal 2001; 8:175-184.
Gey KF. Bibliotheca Nutritio et Dieta 1986; 37:53-91.
Halliwell B. Archives of Biochemistry and Biophysics 2008; 476:107-112.
Harris HR et al. European Journal of Cancer 2014; 50:1223-1231.
Heaney ML et al. Cancer Research 2008; 68(19):8031-8038.
Ichim TE et al. Journal of Translational Medicine 2011; 9:25.
Klenner FR. Journal of Applied Nutrition 1971; 23(3-4).
Klenner FR. Southern Medical & Surgery 1949; 209.
Levine M et al. Proceedings of the National Academy of Sciences1996; 93(8):3704-3709.
Mandl J et al. British Journal of Pharmacology 2009; 157: 1097-1110.
Mikirova NA et al. Journal of Translational Medicine 2012; 10:189.
Mikirova NA et al. Journal of Translational Medicine 2013; 11:191.
Padayatty SJ et al. PlosOne 2010; 5(7):e11414.
Riordan N et al. Medical Hypotheses 1995; 44(3):207-213.
Valko M. et al. Chemico-Biological Interations 2006; 160:1-40.
World Cancer Factsheet. Cancer Research UK, Londra; 2014.