Terapii ortomoleculare

Dublul laureat al premiului Nobel, prof. dr. Linus Pauling (Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1954 și pentru Pace, în 1962) a folosit pentru prima oară acest termen în articolul ”Psihiatria ortomoleculară”, publicat în anul 1968 în jurnalul Science.

Medicina ortomoleculară descrie metodele de tratament ce au scopul prevenției și tratamentului bolilor printr-un aport adecvat de micro- și macronutrienți (vitamine, minerale, aminoacizi, acizi grași etc.) necesari în atingerea unui nivel optim de sănătate. Orice celulă, țesut sau organ are nevoie de anumite concentrații de nutrienți specifici pentru a se dezvolta normal. Așadar, fiecare persoană are nevoie de o concentrație diferită de nutrienți pentru a funcționa la parametri optimi. Medicina ortomoleculară dorește restaurarea echilibrelor și deficiențelor biochimice din organism prin administrarea nutrienților ce stau la baza unei funcționalități optime și a unei capacități ridicate de a face față acțiunilor nocive ale factorilor externi sau interni.