Terapii

Terapii oxidative. Oxigenoterapie hiperbarică

Mai este denumită și terapia cu oxigen hiperbaric.

Scurt istoric

Medicina hiperbarică face referință la tratamentul medical în cadrul căruia este utilizată o presiune atmosferică cu o valoare mai mare decât cea la nivelului mării (cca. 760 mmHg). Tratamentul descrie terapia cu oxigen hiperbaric (HBOT), adică utilizarea medicală a oxigenului la o presiune atmosferică mai mare decât presiunea atmosferică normală, și recompresia terapeutică, destinată reducerii efectelor dăunătoare ale bulelor de gaze, prin reducerea fizică a dimensiunilor acestora, și asigurarea condițiilor optime de eliminare a lor și a excesului de gaz dizolvat în sânge.

Prima cameră hiperbarică a fost construită în 1662 de către Nathaniel Henshaw, medic și cleric britanic – o cameră sigilată, denumită domicilium, în care se atingea presiunea dorită cu ajutorul unor burdufuri și supape. El a crezut că utilizarea presiunii ar putea ajuta în tratarea anumitor boli respiratorii.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, tot mai mulți doctori au început să introducă în practica medicală aerul comprimat în vederea creșterii oxigenării la pacienți, astfel încât, în anul 1877, documentele arătau că camerele hiperbare erau utilizate pentru a trata o gamă largă de probleme de sănătate.

În anul 1861, neurologul american James Leonard Corning a construit prima cameră hiperbară utilizată în Statele Unite. A folosit dispozitivul pentru a trata muncitorii care lucrau la construirea tunelului Hudson din New York și care suferiseră de decompresie severă, ca urmare a săpăturilor efectuate sub nivelul mării.  

Iar în 1917, inventatorii germani Heinrich și Bernhard Dräger au tratat, pentru prima oară, cu ajutorul oxigenului sub presiune, scafandrii cu decompresie. Începând cu anii 1940, tratamentul cu oxigen hiperbaric a devenit un tratament standard pentru scafandrii militari din Statele Unite. Scafandrii care ies la suprafață prea repede sunt expuși riscului apariției bolii de decompresie (DCS), denumită uneori "încovoiere" sau embolie gazoasă. Aceste fenomene sunt cunoscute sub denumirea boală de decompresie și ambele fac referire la probleme ce apar cu aerul din organism. Consecințele pot fi grave, iar HBOT este tratamentul primar pentru ambele afecțiuni.

Tot în prima jumătate a secolului XX, dr. Orville Cunningham, din statul Kansas, SUA, a HBOT pentru a trata pacienții cu forme grave de gripă, care nu răspundeau la niciun tratament. Însă, abia din anii 1950, terapia cu oxigen hiperbaric a început să fie utilizată la scară largă.  

Astăzi, spitalele metropolitane din SUA și clinicile de tratament utilizează în mod curent terapia cu oxigen hiperbaric în tratamentul afecțiunilor degenerative și a celor care scad concentrația de oxigen din sânge. La ora actuală, FDA a aprobat utilizarea HBOT în cazul a 14 afecțiuni. Și, deși unii cercetători continuă să-i conteste eficacitatea, de zeci de ani doctorii din Europa, Rusia, Mexic, China și SUA au folosit HBOT pentru a trata cu succes o mare varietate de afecțiuni de sănătate grave.

Cum acționează în corp

Terapia cu oxigen hiperbaric implică inspirația oxigenului pur într-o cameră sau cabină presurizată. Pe lângă aplicațiile în boala de decompresie a scufundătorilor, terapia cu oxigen hiperbaric este un tratament și în cazul altor afecțiuni precum infecții grave, răni greu vindecabile, complicații ale diabetului sau radioterapiei.

Într-o cameră hiperbarică de terapie cu oxigen, presiunea aerului este crescută până atinge valori de trei ori mai mari decât cele ale presiunii normale a aerului. În aceste condiții, în plămâni se concentrează mult mai mult oxigen pur, comparativ cu nivelul de oxigen la valori normale ale presiunii aerului.

Această cantitate crescută de oxigen este transportată, prin vasele de sânge, în întreg organismul. Concentrația crescută de oxigen sistemic ajută corpul să lupte cu bacteriile și, totodată, stimulează sinteza și eliberarea de factori de creștere și celule stem, ceea ce promovează regenerarea și vindecarea țesuturilor.

Procedura medicală

În stare pură, în prezența oricărei surse de foc, chiar și a unei scântei, oxigenul este un gaz extrem de inflamabil. Din acest motiv, pacienții sunt instruiți să nu introducă în camera hiperbarică obiecte precum brichete, chibrituri sau dispozitive ce conțin baterii.

În plus, pentru o siguranță mai bună, pacienților li se recomandă să nu folosească creme sau produse dermato-cosmetice pe bază de petrol și derivați. Un membru al echipei medicale vă stă la dispoziție pentru orice alte întrebări sau nelămuriri cu privire la pregătirile necesare terapiei cu oxigen hiperbaric.

Terapia cu oxigen hiperbaric este o procedură medicală ce nu necesită, în mod obișnuit, internarea pacientului. Dacă pacientul este deja internat și îi este recomandată urmarea terapiei HBOT, el va rămâne în spital pe durata întregii proceduri.

În funcție de centrul medical și de motivul aplicării acestui tratament, pacientul poate primi terapia cu oxigen hiperbaric în una din cele două cadre:

·       Cameră unitară: destinată tratamentului unui singur pacient, în care acesta este poziționat orizontal pe o platformă ce este introdusă ulterior într-o cameră hiperbarică;

·       Cameră destinată tratamentului concomitent a mai multor pacienți: cameră asemănătoare unei camere obișnuite de spital, în care pacienții sunt așezați pe scaune sau pe paturi. Oxigenul este administrat prin intermediul unor măști individuale.

În timpul ședinței cu oxigen hiperbaric, presiunea aerului din incintă atinge o valoare de două, până la trei ori, mai mare decât cea normală. Această creștere a presiunii va determina o senzație temporară de înfundare a urechilor, similară cu cea resimțită în timpul zborului cu avionul sau la altitudini ridicate. Această senzație poate fi diminuată prin căscat sau înghițit.

Pentru cele mai multe din afecțiuni, o ședință de terapie durează aproximativ două ore.

După terapia cu oxigen hiperbaric pacientul se poate resimți o ușoare stare de oboseală sau de foame.  

Pentru ca efectele terapiei cu oxigen să se instaleze, cel mai probabil pacientul va urma două sau mai multe sesiuni de tratament. Numărul sesiunilor depinde de afecțiunea medicală a pacientului. În cazul anumitor condiții, precum intoxicația cu monoxid de carbon, sunt necesare trei sesiuni de tratament. Alte afecțiuni, precum rănile greu vindecabile au nevoie de 10 – 20 sesiuni de tratament. În cazul afecțiunilor neurologice, pentru o refacere parțială/totală, sunt necesare între 20 și 40 de ședințe consecutive, 1-2 pe zi, 5-6 zile pe săptămână, în funcție de starea fiecărui pacient.

Terapia cu oxigen hiperbaric este extrem de eficientă și, prin urmare, recomandată ca tratament unic în cazul bolii de decompresie, embolismului arterial și intoxicației severe cu monoxid de carbon.

Pentru a spori eficiența tratării altor afecțiuni, terapia cu oxigen hiperbar poate face parte dintr-o schemă de tratament comprehensiv și poate fi, prin urmare, administrată concomitent cu alte terapii și medicamente.

Oxigenoterapia hiperbarică și suplimentele nutritive

Este important de reținut că cei mai mulți medici recomandă HBOT în combinație cu suplimentele antioxidante. Tratamentele HBOT pot provoca stres oxidativ suplimentar ce poate fi cu ușurință scăzut sau eliminat prin administrarea unor astfel de suplimente.

Suplimentele ce sunt luate în considerare în cazul tratamentelor cu oxigen hiperbar sunt: vitamina C, vitamina E, CoQ10, glutation și seleniu. Dozarea acestor suplimente se face în funcție de vârsta, greutatea și diagnosticul pacienților.

Recomandări

Oxigenoterapia hiperbarică este tot mai mult încorporată într-o serie de domenii specifice din practica medicală.

Pentru o bună funcționare a organismului, este necesar un aport continuu și în concentrații adecvate de oxigen. Atunci când o parte a unui organ este afectată, în orice fel (infecție, rană, tumoră etc.), este nevoie de o cantitate mult mai mare de oxigen pentru ca procesele de vindecare celulară să fie declanșate și susținute. Oxigenoterapia hiperbarică crește cantitatea de oxigen transportată de sânge, creștere ce reface concentrația normală a oxigenului în țesuturile afectate și promovează procesele antiinflamatorii și antiinfecțioase.

Terapia cu oxigen hiperbaric este utilizată în tratamentul mai multor afecțiuni. Mai mult, clincile medicale pot utiliza terapia în maniere diferite. Cele mai comune afecțiuni în cazul cărora terapia cu oxigen hiperbaric este recomandată sunt următoarele:

·       Abces cerebral
·       Accidentări
·       ADHD
·       Afecțiuni osteoarticulare
·       Anemii severe
·       Arsuri
·       Autism
·       Boala de decompresie
·       Boli autoimune
·       Cancer
·       Cangrene
·       Encefalopatii
·       Embolie gazoasă
·       Epilepsie
·       Infecții ale țesuturilor osoase sau ale piele care determină necrozare
·       Intoxicații cu monoxid de carbon
·       Ischemie
·       Migrene
·       Paralizie cerebrală
·       Răni greu vindecabile precum, piciorul diabetic
·       Scleroză multiplă
·       Surditate neuro-senzorială brusc instalată
·       Etc.

Cei care susțin utilizarea HBOT pentru o gamă mai largă de afecțiuni evidențiează faptul că presiunea și oxigenul suplimentar pot stimula diferite funcții corporale. Și numeroase studii susțin administrarea acestei forme de tratament în afecțiuni precum encefalopatiile, intoxicații cu monoxid de carbon, răni greu vindecabile, tinitus și surditate neurosenzorială, complicații diabetice, ateroscleroză, fasceită necrozantă, diferite leziuni cerebrale, scleroză multiplă, fracturi, ischemie acută, demență vasculară, colită ulcerativă, osteomielită, proctită (rectită), arsuri, diferite forme de cancer ginecologic  etc.

Tot mai multe rezultate ale trialurilor clinice indică eficiența terapiei HBOT în tratamentul alternativ al autismului, tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) și în îmbunătățirea calității vieții pacienților militari veterani. 

În ceea ce privește tratamentul leziunilor cerebrale, rezultatele cercetărilor clinice arată că HBOT activează procesele de vindecare cerebrală prin stimularea funcției neuronilor aflați în stare latentă și intensificarea creșterii axonilor. 

 

Îar în ceea ce privește afecțiunile vasculare cerebrale specifice, în Japonia, pacienții care suferă accidente vasculare cerebrale sau alte afecțiuni neurologice acute sunt tratați în mod obișnuit cu HBOT.

HBOT în autism

Terapia cu oxigen hiperbaric este un tratament alternativ folosit în amelioararea simptomelor tulburărilor de spectru autist (TSA) la copii. În interiorul camerei hiperbarice, copiii cu TSA inhalează 100% oxigen pur, oxigen ce stimulează sistemele naturale ale organismului de vindecare.

Rezultatele pozitive observate în cazul copiilor diagnosticați cu autism sunt explicate prin efectele pe care oxigenoterapia hiperbarică le are asupra potențialelor cauze ale dezvoltării acestor tulburări neurocomportamentale. Printre complicațiile majore ce apar în cazul TSA și pe care terapia HBOT le abordează sunt inflamația, hipoperfuzia cerebrală și stresul oxidativ, toate exarcebate în cazul acestor pacienți. 

Studiile au demonstrat că oxigenoterapia hiperbarică mobilizează celulele stem din măduva osoasă în circulația sistemică. Date publicate recent din studii efectuate pe subiecți umani au arătat că celulele stem pot intra ajunge la nivelul creierului și pot forma noi neuroni, astrocite și microglii. Se pare că ameliorarea proceselor patofiziologice, prin utilizarea oxigenului hiperbar, conduce la îmbunătățirea simptomelor de autism la copii.

Hipoperfuzia cerebrală în regiunile temporale și în alte zone ale creierului la copiii cu autism a fost corelată cu comportamente repetitive, auto-stimulatoare și stereotipice și cu deficiențe în comunicare. Datele clinice au arătat că terapia cu oxigen hiperbaric poate să îmbunătățească fiecare dintre aceste probleme la copiii cu autism. În mod specific, HBOT a fost utilizată pentru a compensa scăderea fluxului de sânge prin creșterea concentrașiei de oxigen din plasmă și țesuturile corpului. A fost raportat că oxigenoterapia hiperbarică posedă puternice proprietăți antiinflamatorii și s-a dovedit efectul său de îmbunătățire a funcției imunitare. Tratamentul cu oxigen hiperbaric anulează efectele hipoperfuziei cerebrale prin furnizarea unei cantități mai mari de oxigen la nivelul creierului și prin stimularea angiogenezei - formarea unor noi vase de sânge -, prin creșterea nivelului factorului de creștere a endoteliului vascular (VEGF).

S-a arătat că HBOT reduce infiltrarea leucocitelor polimorfonucleare (PMN) la nivelul țesutului cerebral după o leziune ischemică a creierului. În plus, terapia inhibă atașarea neutrofilelor la pereții vaselor de sânge  și mărește distanța pe care oxigenul o poate parcurge în spațiul interstițial. 

A fost dovedit și faptul că tratamentul cu HBOT are efecte antiinflamatorii puternice atât în studiile pe modele animale, cât și în studiile la om. S-a mai raportat și că oxigenoterapia scade producția de citokine proinflamatorii (incluzând TNF-alfa, interferon-gamma, IL-1 și IL-6), atât în studiile animale , , cât și în studiile la om , concomitent cu creșterea nivelurilor IL-10, contrainflamatorii .

Într-un studiu publicat în 2011, HBOT a scăzut, de asemenea, nivelele de neopterină (proteină asociată cu infecțiile, tumorile maligne, boli inflamatorii) . Efectul HBOT asupra reducerii inflamației poate fi explicat prin fenomene legate mai mult de presiune la care este gazul inhalat și nu neapărat de cantitaea de oxigen administrată. Motivul utilizării HBOT pentru tratamentul TSA are la bazi și recente constatări ale implicării stresului oxidativ  și ale neuroinflamației  în evoluția TSA și a faptului că HBOT poate ameliora stresul oxidativ la modele animale cu pancreatită  și poate diminua răspunsurile inflamatorii la șobolani .

S-a sugerat că persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autismului nu au nevoie de expunerea la o presiune atmosferică foarte mare. De exemplu, Halepeto și colaboratorii, într-un studiu publicat în 2014, afirmă că "au fost observate îmbunătățiri prin tratamente cu o concentrație de 95%-100% oxigen și valori ale presiunii de 1,5 - 2,0 ATA pentru unele afecțiuni cronice neurologice, inclusiv autism. Mai mult, îmbunătățiri ale simptomelor TSA au fost observate, de asemenea, chiar și la utilizarea unei presiuni de 1,3 ATA și a unei concentrații de oxigen de doar 21%-24%".

Au fost publicate o serie de studii care susțin că terapia hiperbarică poate contribui și la reducerea problemelor fiziologice la unele persoane din spectrul autismului. Rossignol și colaboratorii au raportat în 2012 că "HBOT, la presiunile utilizate frecvent în cazul copiilor cu TSA, de 1,5 ATA și 100% oxigen, îmbunătățește perfuzia cerebrală, scade markerii inflamației și nu crește nivelul markerilor de stres oxidativ".

Au existat o serie de studii care au arătat că terapia hiperbarică poate duce la îmbunătățirea comportamentului. De exemplu, Bent a raportat în 2012 că "la toți cei zece copii din cadrul studiului, după încheierea celor 80 de sesiuni de tratament cu oxigen hiperbaric, s-au îmbunătățit cu 2 puncte scorurile pe scara CGI-I evaluată de medic, precum și mai multe teste comportamentale evaluate de părinți".

În 2008, Chungpaibulpatana J. și colaboratorii au raportat "că 75% din copiii înscriți în studiu au avut un răspuns bun la tratamentul hiperbar, în timp ce 25% nu au răspuns deloc la tratament. 

Institutul Național de Sănătate și Excelență Clinică (NICE) recomandă ca terapia cu oxigen hiperbaric să nu fie utilizată pentru gestionarea simptomelor autismului la adulți (NICE, 2012) .

HBOT în afecțiunile cerebrale

Terapia cu oxigen hiperbar este un tratament în care pacientul respiră 100% oxigen în timp ce este expus la o presiune atmosferică mai mare decât cea normală. Accidentul vascular cerebral ischemic determină imediat reducerea fluxului sanguin cerebral regional, precum și deficit în alimentarea țesutului cerebral cu oxigen. În comparație cu țesuturile din alte organe, țesutul cerebral este cel mai vulnerabil la hipoxie deoarece are o apărare antioxidantă redusă.

Dacă nu este tratată prompt, hipoxia cauzată de accidentul ischemic poate determina efecte grave. Prin urmare, scopul principal al intervenției terapeutice în cazul accidentului vascular cerebral acut este acela de a restabili sau ameliora reperfuzia zonei cerebrale afectate.

Tratamentul cu oxigen hiperbaric a fost propus de mult timp ca măsură de intervenție ușor disponibilă în vederea ameliorării hipoxiei de la nivelul țesutului cerebral indusă de accidentul vascular ischemic. Studiile anterioare au demonstrat că terapia HBOT poate spori presiunea parțială arterială a oxigenului (PaO2), poate crește concentrația de oxigen transportată, poate stabiliza bariera hemato-encefalică, reduce presiunea intracraniană și dmiminua edemul cerebral.
 
Mai mult, unele studii clinice,  au demonstrat faptul că tromboliza intravenoasă, cu administrare de alteplază, la 3,4 sau 5 ore după declanșarea accidentului vascular, poate fi eficientă. Cu toate acestea, această terapie rombolitică nu a fost administrată multor pacienți deoarece siguranța și eficiența tromobolizei sunt încă studiate.

Între timp, odată cu dezvoltarea continuă a tehnologiei medicale, au apărut noi tehnici de diagnosticare și strategii terapeutice în transplantul de celule stem clinice, cum ar fi intervențiile anticoagulante și antiplachetare. Este de remarcat faptul că, în comparație cu toate aceste forme noi de tratament emergente, HBOT este o metodă terapeutică relativ sigură și care este tot mai mult validată de experiența clinică.

La nivel molecular, terapia cu oxigen hiperbaric determină activarea canalelor ionice, inhibarea sintezei factorului-1alpha declanșată de hipoxie, reglarea Bcl-2, inhibarea MMP-9, scăderea activității ciclooxigenazei-2, scăderea activității mieloperoxidazei, a superoxid dismutazei și inhibarea Nogo-A (factor endogen de inhibare a creșterii). Cercetările continuă să descrie mecanismele de neuroprotecție determinate de terapia cu oxigen hiperbaric și, astfel, să argumenteze extinderea utilizării clinice a acestei terapii.

Până în prezent, fereastra terapeutică a tratamentului HBOT în cazul accidentului vascular ischemic încă nu are un standard uniform. În general, este bine cunoscut faptul că oxigenoterapia hiperbarică intervențională este  mai eficientă cu cât este aplicată mai repede. Concluziile unui studiu publicat în 2011 arată că momentul ideal de aplicare a terapiei cu oxigen hiperbar este în primele 3 – 6 ore de la accidentul ischemic. Pauzele intermitente în timpul tratamentului HBOT au fost asociate cu o reducere a toxicității la nivelul sistemului nervos central și a celui pulmonar . Wang și colaboratorii au constatat că fereastra terapeutică a HBOT poate fi întârziată până la 12 ore după instalarea leziunii ischemice la nou-născuți, deoarece structura anatomică și metabolismul neonatal sunt destul de diferite față de cele ale vârstnicilor.

Yin și Zhang au demonstrat într-un studiu publicat în 2005 că chiar și aplicarea târzie, dar repetată, a tratamentului cu oxigen hiperbaric în accidentele ischemice poate scădea semnificativ riscul de  infarct, poate ameliora deficitele neurologice și poate extinde fereastra terapeutică. Mu și colaboratorii au continuat să cerceteze aceste rezultate și au arătat că terapia HBOT, chiar și atunci cân este aplicată cu întârziere, dar zilnic, stimulează proliferarea celulelor și generează efecte neuroprotectoare prin stabilizarea căii cAMP.

În baza observațiilor din studii preclinice și clinice, tratamentul cu oxigen hiperbric a fost aplicat cu succes și la 2-5 zile după accident vascular cerebral,  sau chiar în faza cronică. Aceste studii oferă referințe, precum și instrucțiuni, pentru studii suplimentare privind mecanismele și aplicațiile clinice ale tratamentului cu HBOT.

HBOT în scleroză multiplă

Scelroza multiplă este o afecțiune cronică a sistemului nervos central care este caracterizată prin episoade de inflamație și demielinizare focală cu localizări multiple, diseminate în timp. Fără un tratament eficient, 80% dintre pacienții care suferă de scelroză multiplă au simptome progresive și care se agravează în timp.

Între anii 1980 și 1982, doctorii B.H. Fischer, M. Marks și T. Reich de la Centrul Medical al Universității din New York au finalizat primul studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, al aplicăriii tratamentului cu oxigen hiperbaric în cazul a 40 de pacienți care suferiseră de scleroză multiplă timp de cel puțin 11 ani. Cercetătorii au împărțit pacienții aleatoriu, în două grupe a câte 20. Grupul experimental a inspirat oxigen pur în timpul tratamentelor de 90 de minute, o dată pe zi timp, de 20 de zile. Trei pacienți din grupul experimental au părăsit studiul înainte de finalizare.

Cercetatorii au publicat concluziile lor în New England Journal of Medicine, în 1983. La doisprezece din 17 (70%) dintre participanții la studiu care au urmat ședințe cu HBOT, au fost observate îmbunătățiri semnificative, în următorul an de follow-up de la încheierea studiului. Pacienții care nu aveau forme grave de scleroză multiplă au avut cele mai bune rezultate. Prin comparație, dintre pacienții care au primit amestecul oxigen-azot, doar la un pacient din 20 s-a observat o îmbunătățire a stării generale.

Până în 1984, dr. Neubauer, dar și alți medici, au aplicat și au observat impactul HBOT asupra a peste 10.000 de pacienți diagnosticați cu scleroză multiplă, în paisprezece țări. Dintre acești pacienți, în cazul a 70% pacienți a fost observată îmbunătățirea funcției creierului, a funcției renale și intestinale, și o scădere a spasticității musculare. La una din conferințele de medicină hiperbarică, dr. Neubauer a declarat că peste 600 dintre pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă pe care i-a tratat cu HBOT au cunoscut o îmbunătățire substanțială a stării generale de sănătate. El a menționat, de asemenea, că tratamentele periodice cu oxigenoterapie hiperbarică au redus frecvența recidivei.

În 1986, dr. Neubauer și Kagan au demonstrat că 11 din 35 de leziuni ale pacienților cu scleroză multiplă au dispărut după doar o oră de terapie cu oxigen hiperbaric. La trei conferinte internaționale separate, dr. Neubauer, Kagan si Gottlieb au prezentat studii care au arătat că testele MRI au confirmat o reducere semnificativă statistic atât în numărul, cât și în mărimea leziunilor la pacienții cu scleroză multiplă care au urmat tratamente cu oxigen hiperbaric, comparativ cu cei care nu au urmat astfel de terapie.

Într-un studiu japonez, dublu-orb controlat cu placebo, în 1986, dr. Tl Yamada și colegii săi au raportat că toți pacienții cărora li sa administrat HBOT au avut o scădere substanțială a numărului de cazuri de recidivă. În 1990, Oriani și colegii de la Universitatea Palermo, Italia, au testat 44 de pacienți diagnosticați cu scleroză multiplă și care aveau scoruri reduse de handicap Kurtzke (KDS). Cei 22 de participanți tratati cu HBOT sătămânal, timp de un an, au avut îmbunătățiri semnificative, comparativ de cei 22 care nu au urmat acest tratament.

La Paris, Franța, Pallotta și echipa sa de cercetare au urmărit, timp de 8 ani de zile, evoluația a 22 de pacienți diagnosticați cu scleroză multiplă. Fiecare participant a urmat o serie inițială de 20 de tratamente HBOT. Numai 11 pacienți au continuat apoi terapia, fiind tratați cu HBOT de două ori, la fiecare 20 de zile.
 
Cei care au avut parte de tratamentele prelungite au prezentat o scădere dramatică a riscului de recidivă, în timp ce la cei care au urmat doar seria inițială de tratament s-a observat o creștere treptată a episoadelor de recidivă. Acest lucru a stabilit în mod concludent importanța continuării tratamentelor HBOT.
 
Pacienții care au beneficiat de îmbunătățiri dramatice de pe urma acestei forme de terapie, au pus bazele unui centru non-profit numit The Federation of Multiple Sclerosis Treatment Centers, care, la ora actuală, s-a extins și în Marea Britanie.

Un alt studiu a testat impactul oxigenoterapiei hiperbarice asupra limfocitelor T și B la pacienții care fuseseră diagnosticați cu scleroză multiplă de cel puțin 9 ani de zile. (Limfocitele T și B se referă la două tipuri de celule albe din sânge, vitale în funcția sistemului imunitar). Nouăzeci la sută dintre pacienții testați au prezentat o îmbunătățire a răspunsului imunitare după tratamentele HBOT. Astfel, studiul a reconfirmat succesele anterioare ale utilizării presiuni hiperbarice, de 1.5 ATA sau mai puțin, pentru perioade mai lungi de tratament și a arătat riscul pe care administrarea tratamentului la valori ale presiunii mai mari de 1.5 ATA îl poate avea asupra funcției imunitare.

Când integritatea barierei hemato-encefalice este afectate, țesutul cerebral începe să formeze edeme care împiedică alimentarea cu oxigen și, astfel, afectarea funcțiilor creierului. Terapia cu oxigen hiperbaric reușește să alimenteze cu oxigen zonele în care sistemul circulator nu mai poate ajunge.
 
Acest lucru permite barierei hemato-encefalice și țesuturilor subiacente să se vindece și restabilește funcțiile normale ale sistemului nervos. Eficiența tratamentului cu hiperbaric în cazul sclerozei multiple depinde de viabilitatea celulor afectate (dacă au fost distruse complet sau se află încă într-o stare de funcționare sub cea normală). Începerea tratamentului HBOT încă din primele faze ale sclerozei va produce cele mai bune rezultate, potențându-se și capacitatea creierului de a restabili funcțiile afectate sau pierdute. Chiar dacă, la fel ca orice alte forme de tratament, HBOT nu poate ajuta toți pacienții diagnosticați cu sceroză multiplă, este important de subliniat faptul că rezultatele studiilor clinice arată că pacienți chiar și cu forme cronice de scleroză au înregistrat îmbunătățiri dramatice ale sănătății generale în urma terapiei.
 
HBOT în fracturi

În cazul ischemiei acute periferice (IAP) are loc extravazarea fluidului intravascular, ceea ce duce la creșterea distanța de difuzie dintre capilare și celule, cu apariția unei ischemii progresivă, autoperpetuantă, edem și destabilizarea proceselor de vindecare. De asemenea, țesuturile adiacente sunt și ele afecate. Ischemia și edemul pot continua chiar și atunci când leziunea primară este controlată.

Managementul fracturii și, implicit, al ischemiei presupun menținerea circulației, prin intervenții chirurgicale, înlocuirea sângelui pierdut și evitarea coagulării.
 
Tratamentul cu oxigen hiperbaric îmbunătățește alimentarea cu oxigen a țesutului, prin creșterea oxigenării prin plasmă și a funcției eritrocitelor. Hiperoxia intermitentă stimulează sinteza fibroblastelor și a colagenului, permițând angiogeneza, reparația țesuturilor și vindecarea. Vasoconstricția determinată de oxigenoterapia hiperbarică scade edemul, fără a afecta alimentarea cu oxigen, și inversează efectele blocajului arterial și, astfel, edemul.
 
HBOT antagonizează, de asemenea, și procesele de peroxidare lipidică asociate sintezei radicalilor liberi, reducând leziunile de la nivelul vaselor de sânge.

Un studiu controlat, randomizat, publicat în 1996, și care a pus bazele cercetării clinice a HBOT în cazul fracturilor și ischemiilor periferice, a demonstrat o îmbunătățire semnificativă a vindecării în urma terapiei cu oxigen hiperbaric.
 
Raportul cost-beneficii este unul substanșial, ca urmare a reducerii costurilor de spitalizare și intervenție în cazul sindroamelor de ischemie acută periferică.
 
HBOT adjuvantă crește oxigenarea țesuturilor și scade edemul, dar și utilizarea altor forme de tratament. UHMS (Undersea and Hyperbaric Medical Society) recomandă aplicarea tratamentului la 4-6 ore după leziune, cu o administrare la 2,0-2,5 ATA, cel puțin o dată pe zi, timp de câteva zile, deși aceste indicații pot varia variază în funcție de tipul de leziune suferit.
 
Îmbunătățirea proceselor reparatoare în rănile greu vindecabile

Rănile greu vindecabile, problematice, în special ulcerul diabetic (sindromul piciorului diabetic) și ulcerele arteriale, se numără printre cele mai frecvente afecțiuni tratate cu ajutorul oxigenoterapiei hiperbarice.
 
Hipoperfuzia arterială (alimentarea deficitară cu oxigen a țesuturilor), ischemia și infecția afectează vindecarea acestor răni prin scăderea proliferării fibroblastelor, a producției de colagen și a angiogenezei. Studiile in vitro, studiile pe modele animale și experiența clinică au demonstrat că HBOT poate "restabili un micromediu celular favorabil în care procesul de vindecare a rănilor și mecanismele antibacteriene ale organismului sunt îmbunătățite".
 
Din 1967, concluziile studiile cu privire la efectele terapiei cu oxigen hiperbaric au raportat că această formă de tratament sporește oxigenarea, proliferarea fibroblastelor, sinteza colagenului, epitelizarea și neovascularizarea, crește activitatea bactericidă, fiind toxică pentru microorganismele patogene anaerobe.

Ulcerele diabetice sunt asociate cu neuropatie periferică, afecțiuni vasculare și imunitate locală afectată. De asemenea, chemotaxia (atragerea macrofagelor și leucocitelor la locul infecției), fagocitoza, mecanismele antibacteriene și funcția limfocitică sunt reduse, afectând statusul inflamator și procesele de vindecare.
 
Morbiditatea și mortalitatea sunt ridicate. Datale clinice și experimentale publicate arată că tratamentul cu oxigen hiperbaric stimulează procesele de vindecare ale organismului și crește șansele de recuperare și salvare a membrelor afectate. Zamboni și colaboratorii au găsit, într-un studiu mic, nerandomizat, o reducere semnificativ mai mare a dimensiunii rănilor tratate cu HBOT, comparativ cu grupul de control, care nu a primit această terapie.

Cercetările lui Bakker au recunoscut potențialul adjuvant al HBOT în tratamentul rănilor diabetice. Un studiu dublu-orb, randomizat, controlat, realizat în 2003, a demonstrat o îmbunătățire a vindecării și a raportului cost-beneficiilor de cost ca urmare a oxigenoterapiei hiperbarice aplicate în cazul ulcerelor diabetice. Un alt studiu recent a constatat o dublare a ratei medii de vindecare a ulcerelor cronice non-ischemice ale piciorului la pacienții diabetici care urmau tratament HBOT.
Și în cazul altor răni și ulcerații de cauză nondiabetică, precum ulcerele de stază venoasă, au fost observate rezultate remarcabile în urma tratamentului hiperbaric.

Protocoalele HBOT aplicate în cazul rănilor și ulcerațiilor implică tratamente zilnice, de 1,5 până la 2 ore, timp de 20 până la 40 de zile. Eficacitatea HBOT ca terapie adjuvantă pentru ulcerațiile diabetetice ale extremităților inferioare poate fi examinată din perspectiva vindecării rapide și, de asemenea, a riscului redus de amputări majore. În mod clar, aceste două puncte de vedere nu sunt sinonime, deoarece îngrijirea gravă a rănilor diabetice include adesea o radiografie sau o amputare parțială a piciorului ca o abordare acceptabilă pentru a obține închiderea rănilor și pentru reabilitarea promptă a funcției tisulare specifice.

HBOT poate constitui o alternativă relativ sigură, neinvazivă, de vindecare a rănilor și ulcerațiilor, prin creșterea oxigenării, scăderea edemului și modificarea pozitivă a răspunsurilor imune. Conservarea membrelor afectate și vindecarea mai rapidă fac din această formă de terapie o metodă rentabilă de îngrijire a rănilor, iar recentele recenzii au concluzionat că HBOT este foarte utilă în tratarea rănilor ce nu mai răspund la alte tratamente. Protocoalele variază foarte mult, dar UHMS recomandă tratamentul la 2,0-2,5 ATA, pentru 90-120 minute, o dată sau de două ori pe zi, și controlul infecției. Reevaluarea diagnosticului ar trebui făcută după 30 de ședințe de tratament.

HBOT în infecția țesuturilor moi necrozate 

Fasceita necrozantă este o infecție bacteriană rapidă și, de obicei traumatică, a fasciei profunde, cu afectare secundară cutanată și subcutanată. Streptococii beta hemolitici sunt agenții patogeni tipici, dar infecția polimicrobiană, diabetul organismului gazdă și afecțiunile vasculare vasculară sunt toate frecvente în aceste cazuri. Afecțiunea este caracterizată de hipoxie locală, cu afcetarea reglării moleculelor de aderență endotelială, rezultând aderența leucocitelor și citotoxicitate endotelială.

Se produce o endarterită obliterantă, cauzând hipoxicitatea și hipovascularea țesuturilor. Leucocitele pot fi sechestrate la nivelul vaselor de sânge, afectând imunitatea locală, iar oxidarea incompletă a substratului conduce la acumularea de hidrogen și metan în țesuturi. Necroza tisulară are loc cu producerea de puroi și gaze, iar datele clinice arată că ratele de mortalitate se situează între 30% și 75% în astfel de situații. Tratamentele convenționale includ debridarea chirurgicală și antibioticele sistemice.

În studiile pe modele animale, tratamentul cu oxigen hiperbaric a avut efecte antibiotice directe, îmbunătățind alimentarea cu oxigen la nivel tisular, funcția leucocitelor și clearance-ul bacterian. Inhibarea integrinei scade aderența leucocitelor, reducând toxicitatea sistemică. Date clinice au raportat o reducere a mortalității cu două treimi în urma administrării oxigenoterapiei hiperbarice.

HBOT este indicat, în mod special, în cazul gangrenelor bacteriene și în mioclonia non-clostridială (care are mortalitate și morbiditate ridicate) și la pacienții care nu mai răspund la formele clasice de tratament. UHMS recomandă tratamente de două ori pe zi, timp de 90-120 min, la 2,0-2,5 ATA, reduse la o singură dată zilnic atunci când starea pacientului este stabilizată. Pot fi administrate și alte tratamente pentru a reduce șansele recidivei și se recomandă reevaluarea pacientuluidupă 30 de tratamente.
 
HBOT în ateroscleroză

Complicațiile aterosclerotice reprezintă cea mai importantă cauză de morbiditate și mortalitate la pacienții diabetici. Recent, s-a observat că oxigenoterapia hiperbarică poate reduce progresia bolii, dar, în același timp, și accelerează procesele biochimice implicate în regresul aterosclerozei la modelele animale.

Mai exact, în modelele animale s-a demonstrat că utilizarea oxigenoterapiei hiperbarice atenuează simptomele aterosclerozei la iepurii hrăniți cu o dietă bogată în colesterol și la șoarecii knockout  apoE și că are un impact pozitiv asupra statusului redox în țesuturile relevante.  

În plus, terapia cu oxigen hiperbaric atenuează reacțiile proinflamatorii și răspunsurile imune la oxidarea LDL în șoarecii knockout apoE .

Într-un studiu realizat în Turcia, în cadrul Academiei Medicale Militare Gulhane, se arată că această terapie îmbunătățeste, în cazul pacienților cu diabet și complicații ale diabetului, indicele glicemic, simptomele aterosclerozei și markerii inflamatori. În studiu au fost incluși 28 de pacienți. Pacienții au urmat o schemă de tratament care a presupus administrarea de oxigen 100% pur, la 2.4 ATA, timp de 105 minute, de cinci ori pe săptămână, ajungând la un total de 30 de ședințe. Au fost cuantificați următorii parametrii: glucoza liberă din sânge, hemoglobina glicozilată (HbA1c), insulina, proteina C-reactivă, acidul uric, volumul mediu plachetar, hemoleucograma completă, profilul lipidic. Rezultatele finale ale studiului au arătat că, după cele 30 de ședințe de tratament, toți acești parametri erau îmbunătățiți.
 
O ipoteză recentă a încercat să explice maniera în care oxigenoterapia exercită toate aceste efecte benefice în organismul pacienților diabetici afirmând că una din căi ar putea fi cea a restaurarea reactivității vasculare prin modularea producției de factori vasoconstrictori și vasodilatatori și creșterea sensibilității vaselor la acești factori.
 
Alte studii au întărit această ipoteză, arătând că, într-adevăr, oxigenul hiperbaric, la pacienții diabetici care răspund pozitiv la acest tratament, alterează expresia ciclooxigenazei 2 (COX-2) și a sintazei oxidului nitric endotelial (eNOS) și crește nivelul oxidului nitric local (NO).

Deoarece toți factorii de risc ai aterosclerozei la diabetici sunt corelați, efectul potențial al HBOT asupra funcției endoteliale per se poate fi suficient pentru a explica scăderea semnificativă observată la markerii aterosclerotici, glicemici și ai inflamației.

Hipoxia declanșează diverse procese celulare, atât în condiții fiziologice cât și patologice, fiind implicată, de asemenea, și în apariția aterosclerozei. Dovezile relevante privind rolul clinic al hipoxiei în progresia aterosclerozei sunt furnizate, mai ales, de pacienții cu apnee obstructivă în somn. În timpul somnului, acești pacienți trec prin cicluri cronice intermitente de hipoxie și reoxigenare (hipoxia intermitentă cronică)  și au un risc mult mai mare de dezvoltare, în timp, a aterosclerozei și a afecțiunilor cardiovasculare complementare. Așadar, creșterea nivelului de oxigen în țesuturile hipoxice, prin tratamentul hiperbaric, atenuează procesele de oxidare lipidică și proinflamatorii, crescând, totodată, sinteza de enzime antioxidante .
 
HBOT în demență vasculară

Demența reprezintă o afecțiune caracterizată prin pierderea memoriei, confuzie, probleme de vorbire și înțelegere, schimbări de personalitate și comportament și o dependență crescută față de ceilalți pentru îndeplinirea activităților curente.

Demența vasculară este a doua formă de demență cea mai comună, reprezentând aproximativ 30% din toate cazurile, imediat după incidența de 60% întâlnită în cazul maladiei Alzheimer.

Riscul cel mai mare de apariție a demenței vasculare survine la pacienții care au suferit un accident vascular cerebral.

Un studiu sistematic publicat în Lancet Neurology în anul 2009 constata faptul că demența apare la 10% dintre pacienți la scurt timp după primul accident vascular cerebral și la mai mult de o treime din cei care suferă un al doilea accident vascular.

La ora actuală, nu există tratamente eficiente pentru vindecarea demenței vasculare. Formele curente de tratament au în vedere, în principal, reducerea factorilor de risc modificabili și încetinirea progresului clinic al bolii.

În modelele animale de hipoperfuzie cerebrală asociate demenței vasculare, s-a demonstrat că oxigenoterapia hiperbarică poate îmbunătăți alimentarea cu sânge a țesutului cerebral, poate promova neurogeneza în cortexul piriform, poate crește numărul neuronilor colinergici din hipocamp și stimula procesele de învățare și memorare.

Unele studii publicate au arătat că HBOT ar putea îmbunătăți funcția cognitivă la pacienții cu boală cerebrovasculară sau după tratamente ce presupuneau iradierea creierului.

Mai mult, un studiu randomizat, controlat, efectuat în China, a evaluat efectele oxigenoterapiei hiperbarice administrată ca adjuvant al donepezilului în tratamentul demenței vasculare. Studiul efectuat de Wang colaboratorii a fost un studiu controlat, randomizat, în care au fost înrolați 64 de pacienți diagnosticați cu demență vasculară conform criteriilor DSM-IV. Pacienții au fost împărțiți în două grupuri: grupul tratat cu HBOT și grupul de control. Ambele grupuri de pacienți au primit donepezil 5 mg zilnic pe întreaga perioadă de tratament. Grupului HBOT li s-a administrat 97% oxigen, la o presiune de 2,0 ATA, timp de 60 de minute, 24 de zile consecutive (o sesiune), apoi au avut șase zile de odihnă înaintea următoarei sesiuni, pentru un total de 12 săptămâni. Autorii au descoperit că, după cele 12 săptămâni de tratament, pacienții care au primit oxigenoterapia hiperbară au avut o mai bună funcție cognitivă, măsurată fie prin MMSE, fie prin Hasegawa's Dementia Rating Scale (HDS), decât grupul de control.

Harch, P. G., Gottlieb, S. F., Van Meter, K. W., & Staab, P. (1994). HMPAO SPECT brain imaging and low pressure HBOT in the diagnosis and treatment of chronic traumatic, ischemic, hypoxic and anoxic encephalopathies.
Kao, L. W., & Nañagas, K. A. (2004). Carbon monoxide poisoning. Emergency medicine clinics of North America, 22(4), 985-1018.
Kranke, P., Bennett, M. H., Debus, S. E., Roeckl‐Wiedmann, I., & Schnabel, A. (2004). Hyperbaric oxygen therapy for chronic wounds. Cochrane Database of Systematic Reviews, (1).
O'Reilly, D., Linden, R., Fedorko, L., Tarride, J. E., Jones, W. G., Bowen, J. M., & Goeree, R. (2011). A prospective, double-blind, randomized, controlled clinical trial comparing standard wound care with adjunctive hyperbaric oxygen therapy (HBOT) to standard wound care only for the treatment of chronic, non-healing ulcers of the lower limb in patients with diabetes mellitus: a study protocol. Trials, 12(1), 69.
Markus, Y. M., Bell, M. J., & Evans, A. W. (2006). Ischemic scleroderma wounds successfully treated with hyperbaric oxygen therapy. The Journal of rheumatology, 33(8), 1694-1696.
Bennett, M. H., Kertesz, T., Perleth, M., Yeung, P., & Lehm, J. P. (2012). Hyperbaric oxygen for idiopathic sudden sensorineural hearing loss and tinnitus. Cochrane Database of Systematic Reviews, (10).
Doctor, N., Pandya, S., & Supe, A. (1992). Hyperbaric oxygen therapy in diabetic foot. Journal of postgraduate medicine, 38(3), 112.
Duzgun, A. P., Satır, H. Z., Ozozan, O., Saylam, B., Kulah, B., & Coskun, F. (2008). Effect of hyperbaric oxygen therapy on healing of diabetic foot ulcers. The Journal of Foot and Ankle Surgery, 47(6), 515-519.
Karadurmus, N., Sahin, M., Tasci, C., Naharci, I., Ozturk, C., Ilbasmis, S., ... & Saglam, K. (2010). Potential benefits of hyperbaric oxygen therapy on atherosclerosis and glycaemic control in patients with diabetic foot. Endokrynologia Polska, 61(3), 275-279.
Levett, D., Bennett, M. H., & Millar, I. (2015). Adjunctive hyperbaric oxygen for necrotizing fasciitis. Cochrane Database of Systematic Reviews, (1).
Harch, P. G., & McCullough, V. (2016). The Oxygen Revolution: Hyperbaric Oxygen Therapy (HBOT): The Definitive Treatment of Traumatic Brain Injury (TBI) & Other Disorders. Hatherleigh Press.
Barrett, K. F., Masel, B. E., Harch, P. G., Ingram, F., Corson, K. P., & Mader, J. T. (1998). Cerebral blood flow changes and cognitive improvement in chronic stable traumatic brain injuries treated with hyperbaric oxygen therapy. Neurology, 50, A178-9.
Bennett, M. H., & Heard, R. (2004). Hyperbaric oxygen therapy for multiple sclerosis. Cochrane database of systematic reviews, (1).
Bennett, M. H., Stanford, R. E., & Turner, R. (2012). Hyperbaric oxygen therapy for promoting fracture healing and treating fracture non‐union. Cochrane Database of Systematic Reviews, (11).
Bennett, M. H., Wasiak, J., Schnabel, A., Kranke, P., & French, C. (2010). Hyperbaric oxygen therapy for acute ischemic stroke. Stroke, 41(4), e185-e186.
Xiao, Y., Wang, J., Jiang, S., & Luo, H. (2012). Hyperbaric oxygen therapy for vascular dementia. Cochrane Database of Systematic Reviews, (7).
Buchman, A. L., Fife, C., Torres, C., Smith, L., & Aristizibal, J. (2001). Hyperbaric oxygen therapy for severe ulcerative colitis. Journal of clinical gastroenterology, 33(4), 337-339.
Fang, R. C., & Galiano, R. D. (2009, May). Adjunctive therapies in the treatment of osteomyelitis. In Seminars in plastic surgery (Vol. 23, No. 2, p. 141). Thieme Medical Publishers.
Jones, K., Evans, A. W., Bristow, R. G., & Levin, W. (2006). Treatment of radiation proctitis with hyperbaric oxygen. Radiotherapy and oncology, 78(1), 91-94.
Xu, N., Li, Z., & Luo, X. (1999). Effects of hyperbaric oxygen therapy on the changes in serum sIL-2R and Fn in severe burn patients. Zhonghua zheng xing shao shang wai ke za zhi= Zhonghua zheng xing shao shang waikf [ie waike] zazhi= Chinese journal of plastic surgery and burns, 15(3), 220-223.
Fink, D., Chetty, N., Lehm, J. P., Marsden, D. E., & Hacker, N. F. (2006). Hyperbaric oxygen therapy for delayed radiation injuries in gynecological cancers. International Journal of Gynecological Cancer, 16(2), 638-642.
Sakulchit, T., Ladish, C., & Goldman, R. D. (2017). Hyperbaric oxygen therapy for children with autism spectrum disorder. Canadian Family Physician, 63(6), 446-448.
Goldfarb, C., Genore, L., Hunt, C., Flanagan, J., Handley-Derry, M., Jethwa, A., ... & Schwartz, C. (2016). Hyperbaric oxygen therapy for the treatment of children and youth with Autism Spectrum Disorders: An evidence-based systematic review. Research in Autism Spectrum Disorders, 29, 1-7.
Rossignol, D. A., Bradstreet, J. J., Van Dyke, K., Schneider, C., Freedenfeld, S. H., O’Hara, N., ... & Frye, R. E. (2012). Hyperbaric oxygen treatment in autism spectrum disorders. Medical gas research, 2(1), 16.
Sampanthavivat, M., Singkhwa, W., Chaiyakul, T., Karoonyawanich, S., & Ajpru, H. (2012). Hyperbaric oxygen in the treatment of childhood autism: a randomised controlled trial. Diving Hyperb Med, 42(3), 128-33.
Bent, S., Bertoglio, K., Ashwood, P., Nemeth, E., & Hendren, R. L. (2012). Brief report: hyperbaric oxygen therapy (HBOT) in children with autism spectrum disorder: a clinical trial. Journal of autism and developmental disorders, 42(6), 1127-1132.
Jepson, B., Granpeesheh, D., Tarbox, J., Olive, M. L., Stott, C., Braud, S., ... & Allen, M. S. (2011). Controlled evaluation of the effects of hyperbaric oxygen therapy on the behavior of 16 children with autism spectrum disorders. Journal of autism and developmental disorders, 41(5), 575-588.
Rossignol, D. A., Rossignol, L. W., James, S. J., Melnyk, S., & Mumper, E. (2007). The effects of hyperbaric oxygen therapy on oxidative stress, inflammation, and symptoms in children with autism: an open-label pilot study. BMC pediatrics, 7(1), 36.
ElBaz, F., Abdel Azeem, Y., Elhossieny, R., & Zahra, S. (2018). Hyperbaric oxygen for the treatment of autistic spectrum disorder. QJM: An International Journal of Medicine, 111(suppl_1), hcy200-161.
Kuchar, E., & Carowicz, G. (2018). Hyperbaric Oxygen Therapy (HBOT) in Pediatrics. Polish Hyperbaric Research, 62(1), 55-60.
Brondino, N., Fusar-Poli, L., Rocchetti, M., Provenzani, U., Barale, F., & Politi, P. (2015). Complementary and alternative therapies for autism spectrum disorder. Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine.
Lin, C. C., Huang, K. L., Tung, C. S., & Liu, Y. P. (2018). Hyperbaric oxygen therapy restored traumatic stress-induced dysregulation of fear memory and related neurochemical abnormalities. Behavioural brain research.
Wilson, J. R. (2017). Blast-traumatic brain in-jury (TBI) with post-traumatic stress disorder (PTSD): A treatable con-dition. Psychol Cogn Sci Open J, 3(4), e19-e22.
Harch, P. G., Andrews, S. R., Fogarty, E. F., Lucarini, J., & Van Meter, K. W. (2017). Case control study: hyperbaric oxygen treatment of mild traumatic brain injury persistent post-concussion syndrome and post-traumatic stress disorder. Medical gas research, 7(3), 156.
Stoller, K. P. (2015). All the right moves: the need for the timely use of hyperbaric oxygen therapy for treating TBI/CTE/PTSD. Medical gas research, 5(1), 7.
http://www.anh-usa.org/will-the-white-house-finally-bring-hbot-to-wounded-vets/
Dillahunt-Aspillaga, C. T., Lind, J. D., Haun, J. N., Antinori, N., & Luther, S. (2015). Health–Related Quality of Life and Employment Concerns among Veterans with PTSD: A Qualitative Exploration. Archives of Physical Medicine and Rehabilitation, 96(10), e47-e48.
Stoller, K. P. (2015). All the right moves: the need for the timely use of hyperbaric oxygen therapy for treating TBI/CTE/PTSD. Medical gas research, 5(1), 7.
Wold, B. L., Nolan, R., Nwafor, D., Nguyen, L., Cheyuo, C., Turner, R., ... & Marsh, R. (2018). Post-traumatic stress disorder delineating the progression and underlying mechanisms following blast traumatic brain injury. Journal of neuroscience and neuropharmacology, 4(1).
Daly, S., Thorpe, M., Rockswold, S., Hubbard, M., Bergman, T., Samadani, U., & Rockswold, G. (2018). Hyperbaric oxygen therapy in the treatment of acute severe traumatic brain injury: a systematic review. Journal of neurotrauma, 35(4), 623-629.
Shandley, S., Wolf, E. G., Schubert-Kappan, C. M., Baugh, L. M., Richards, M. F., Prye, J., ... & Kalns, J. (2017). Increased circulating stem cells and better cognitive performance in traumatic brain injury subjects following hyperbaric oxygen therapy. Undersea & hyperbaric medicine: journal of the Undersea and Hyperbaric Medical Society, Inc, 44(3), 257-269.
Eve, D. J., Steele, M. R., Sanberg, P. R., & Borlongan, C. V. (2016). Hyperbaric oxygen therapy as a potential treatment for post-traumatic stress disorder associated with traumatic brain injury. Neuropsychiatric disease and treatment, 12, 2689.
Crawford, C., Teo, L., Yang, E., Isbister, C., & Berry, K. (2017). Is hyperbaric oxygen therapy effective for traumatic brain injury? A rapid evidence assessment of the literature and recommendations for the field. The Journal of head trauma rehabilitation, 32(3), E27.
Hiebert, J. B., Shen, Q., Thimmesch, A. R., & Pierce, J. D. (2015). Traumatic brain injury and mitochondrial dysfunction. The American journal of the medical sciences, 350(2), 132-138.
Bennett, Michael. (2004). Proceedings of the 14th International Congress on Hyperbaric Medicine [3]. South Pacific Underwater Medicine Society Journal. 34. 173-174.
M.L. Akin, B.M. Gulluoglu, H. Uluutku, C. Erenoglu, E. Elbuken, S. Yildirim, et al. Hyperbaric oxygen improves healing in experimental rat colitis. Undersea Hyperb Med, 29 (4) (2002), pp. 279-285.
G. Sumen, M. Cimsit, L. Eroglu. Hyperbaric oxygen treatment reduces carrageenan-induced acute inflammation in rats. Eur J Pharmacol, 431 (2) (2001), pp. 265-268.
N.C. Abbot, J.S. Beck, F.M. Carnochan, J.H. Gibbs, D.K. Harrison, P.B. James, et al. Effect of hyperoxia at 1 and 2 ATA on hypoxia and hypercapnia in human skin during experimental inflammation. J Appl Physiol, 77 (2) (1994), pp. 767-773.
E.V. Granowitz, E.J. Skulsky, R.M. Benson, J. Wright, J.L. Garb, E.R. Cohen, et al. Exposure to increased pressure or hyperbaric oxygen suppresses interferon-gamma secretion in whole blood cultures of healthy humans. Undersea Hyperb Med, 29 (3) (2002), pp. 216-225.
Z. Yang, J. Nandi, J. Wang, G. Bosco, M. Gregory, C. Chung, et al. Hyperbaric oxygenation ameliorates indomethacin-induced enteropathy in rats by modulating TNF-alpha and IL-1beta production. Dig Dis Sci, 51 (8) (2006), pp. 1426-1433.
Y. Inamoto, F. Okuno, K. Saito, Y. Tanaka, K. Watanabe, I. Morimoto, et al. Effect of hyperbaric oxygenation on macrophage function in mice. Biochem Biophys Res Commun, 179 (2) (1991), pp. 886-891.
G. Weisz, A. Lavy, Y. Adir, Y. Melamed, D. Rubin, S. Eidelman, et al. Modification of in vivo and in vitro TNF-alpha, IL-1, and IL-6 secretion by circulating monocytes during hyperbaric oxygen treatment in patients with perianal Crohn’s disease. J Clin Immunol, 17 (2) (1997), pp. 154-159.
J.A. Buras, D. Holt, D. Orlow, B. Belikoff, S. Pavlides, W.R. Reenstra. Hyperbaric oxygen protects from sepsis mortality via an interleukin-10-dependent mechanism. Crit Care Med, 34 (10) (2006), pp. 2624-2629.
O. Altinel, S. Demirbas, E. Cakir, H. Yaman, I.H. Ozerhan, E. Duran, et al. Comparison of hyperbaric oxygen and medical ozone therapies in a rat model of experimental distal colitis. Scand J Clin Lab Invest, 71 (3) (2011), pp. 185-192.
S.J. James, P. Cutler, S. Melnyk, et al. Metabolic biomarkers of increased oxidative stress and impaired methylation capacity in children with autism. Am J Clin Nutr, 80 (2004), pp. 1611-1617.
D.L. Vargas, C. Nascimbene, C. Krishnan, A.W. Zimmerman, C.A. Pardo. Neuroglial activation and neuroinflammation in the brain of patients with autism. Ann Neurol, 57 (2005), pp. 67-81.
M. Yasar, S. Yildiz, R. Mas, K. Dundar, A. Yildirim, A. Korkmaz, et al. The effect of hyperbaric oxygen treatment on oxidative stress in experimental acute necrotizing pancreatitis. Physiol Res, 52 (2003), pp. 111-116.
H.C. Lin, F.J. Wan, C.C. Wu, C.S. Tung, T.H. Wu. Hyperbaric oxygen protects against lipopolysaccharide-stimulated oxidative stress and mortality in rats. European J Pharmacol, 508 (2005), pp. 249-254.
Calvert JW, Cahill J, Zhang JH. Hyperbaric oxygen and cerebral physiology. Neurol Res. 2007;29:132–141.
Hacke W, Kaste M, Bluhmki E, Brozman M, Davalos A, Guidetti D, Larrue V, Lees KR, Medeghri Z, Machnig T, Schneider D, von Kummer R, Wahlgren N, Toni D. Thrombolysis with alteplase 3-4.5 h after acute ischemic stroke. N Engl J Med. 2008;359:1317–1329.
Liao XL, Wang CX, Wang YL, Wang CJ, Zhao XQ, Zhang LQ, Liu LP, Pan YS, Wang YJ. Implementation and outcome of thrombolysis with alteplase 3-4.5 h after acute stroke in Chinese patients. CNS Neurosci Ther. 2013;19:43–47.
Kidd PM. Integrated brain restoration after ischemic stroke – medical management, risk factors, nutrients, and other interventions for managing inflammation and enhancing brain plasticity. Altern Med Rev. 2009;14:14–35.
McCormick JG, Houle TT, Saltzman HA, Whaley RC, Roy RC. Treatment of acute stroke with hyperbaric oxygen: time window for efficacy. Undersea Hyperb Med. 2011;38:321–334.
Chavko M, McCarron RM. Extension of brain tolerance to hyperbaric O2 by intermittent air breaks is related to the time of CBF increase. Brain Res. 2006;1084:196–201.
Wang XL, Zhao YS, Yang YJ, Xie M, Yu XH. Therapeutic window of hyperbaric oxygen therapy for hypoxic-ischemic brain damage in newborn rats. Brain Res. 2008;1222:87–94.
Yin D, Zhang JH. Delayed and multiple hyperbaric oxygen treatments expand therapeutic window in rat focal cerebral ischemic model. Neurocrit Care. 2005;2:206–211.
Mu J, Ostrowski RP, Soejima Y, Rolland WB, Krafft PR, Tang J, Zhang JH. Delayed hyperbaric oxygen therapy induces cell proliferation through stabilization of cAMP responsive element binding protein in the rat model of MCAo-induced ischemic brain injury. Neurobiol Dis. 2013;51:133–143.
Chen CH, Chen SY, Wang V, Chen CC, Wang KC, Chen CH, Liu YC, Lu KC, Yip PK, Ma WY, Liu CC. Effects of repetitive hyperbaric oxygen treatment in patients with acute cerebral infarction: a pilot study. ScientificWorldJournal. 2012;2012:694703.
Lee YS, Chio CC, Chang CP, Wang LC, Chiang PM, Niu KC, Tsai KJ. Long course hyperbaric oxygen stimulates neurogenesis and attenuates inflammation after ischemic stroke. Mediators Inflamm. 2013;2013:512978.
Neubauer RA, Gottlieb SF, Kagan RL. Magnetic resonance imaging in multiple sclerosis following
hyperbaric oxygen. First Swiss Symposium on Hyperbaric Medicine, Basel. Foundation for Hyperbaric Medicine 1986.
Yamada, T., Hirayama, K. and Saito, H., 1986. others. Hyperbaric oxygen treatment for multiple sclerosis: short-term and long-term therapy. Jpn J Hyper Med 21: 215, 219.
Oriani G, Barbieri S, Cislaghi G, Albonico G et al. Hyperbaric oxygen in multiple sclerosis: a
placebo-controlled, double-blind, randomised study with evoked potential studies. J Hyp Med 1990; 5: 237-45.
Wattel F, Mathieu D, Neviere R, Bocquillon N. Hyperbaric therapy: acute peripheral ischaemia and compartment syndrome: a role for hyperbaric oxygenation. Anaesthesia 1998; 53 (Suppl. 2):63–5.
Zamboni WA, Roth AC, Russell RC, Graham B, Suchy H, Kucan JO. Morphological analysis of the microcirculation during reperfusion of ischaemic skeletal muscle and the effect of hyperbaric oxygen. Plastic Reconstr Surg 1993; 91:1110–23.
Strauss MB, Hargens AR, Gershuni DG, et al. Reduction of skeletal muscle necrosis using intermittent hyperbaric oxygen in model compartment syndrome. J Bone Joint Surg 1983; 65A:656–62.
Nylander G, Lewis D, Lewis D, et al. Reduction of post-ischaemic oedema with hyperbaric oxygen. Plast Reconstr Surg 1985; 76:596–601.
Thom SR. Antagonism of carbon monoxide-mediated brain lipid peroxidation by hyperbaric oxygen. Toxicol Appl Pharmacol 1990; 105:340–4.
Bouachour G, Cronier P, Gouello JP. Hyperbaric oxygen therapy in the management of crush injuries: a randomised double-blind placebo-controlled trial. J Trauma 1996; 41:333–9.
Myers RAM. Hyperbaric oxygen therapy for trauma: crush injury, compartment syndrome, and other acute traumatic peripheral ischaemias. Int Anesthesiol Clin 2000; 38:139–51.
Hampson NB, ed. Hyperbaric Oxygen Therapy:1999 Committee report. Kensington MD, Undersea and Hyperbaric Medical Society, 1999.
Hampson NB, ed. Hyperbaric Oxygen Therapy:1999 Committee report. Kensington MD, Undersea and Hyperbaric Medical Society, 1999.
Knighton DR, Halliday B, Hunt TK. Oxygen as an antibiotic: the effect of inspired oxygen on infection. Arch Surg 1984; 119:199–204.
Knighton DR, Silver IA, Hunt TK. Regulation of wound-healing angiogenesis—effect of oxygen gradients and inspired oxygen concentration. Surgery 1981; 90:262–70.
Mader JT, Guckian JC, Glass DL, Reinarz JA. Therapy with hyperbaric oxygen for experimental osteomyelitis due to Staphylococcus aureus in rabbits. J Infect Dis 1978; 138:312–18.
Thom SR, Mendiguren I, Hardy K, Bolotin T, Fisher D, Nebolon M, et al. Inhibition of human neutrophil beta-2 integrin-dependent adherence by hyperbaric O2. Am J Physiol 1997; 272:C770–7.
Riseman JA, Zamboni WA, Curtis A, Graham DR, Konrad HR, Ross DS. Hyperbaric oxygen therapy for necrotizing fasciitis reduces mortality and the need for debridements. Surgery 1990; 108:847–50.
Hirn M, Niinikoski J, Lehtonen OP. Effect of hyperbaric oxygen and surgery on experimental multimicrobial gas gangrene. Eur Surg Res 1993; 25:265–9.
Kudchodkar B, Jones H, Simecka J et al. Hyperbaric oxygen treatment attenuates the pro-inflammatory and immune responses in apolipoprotein E knockout mice. Clin Immunol 2008; 128: 435–441.
Unfirer S, Kibel A, Drenjancevic-Peric I. The effect of hyperbaric oxygen therapy on blood vessel function in diabetes mellitus. Med Hypotheses 2008; 21.
Buras JA, Stahl GL, Svoboda KK et al. Hyperbaric oxygen downregulates ICAM-1 expression induced by hypoxia and hypoglycemia: the role of NOS. Am J Physiol Cell Physiol 2000; 278: C292–C302.
Yin W, Badr AE, Mychaskiw G et al. Down regulation of COX-2 is involved in hyperbaric oxygen treatment in a rat transient focal cerebral ischemia model. Brain Res 2002; 926: 165–171.
Boykin JV, Jr., Baylis C. Hyperbaric oxygen therapy mediates increased nitric oxide production associated with wound healing: a preliminary study. Adv Skin Wound Care 2007; 20: 382–388.
Baguet J-P, Barone-Rochette G, Tamisier R,et al. Mechanisms of cardiac dysfunction in obstructive sleep apnea. Nat Rev Cardiol 2012; 9:679 – 68.
Drager LF, Polotsky VY, Lorenzi-Filho G. Obstructive sleep apnea: an emerging risk factor for atherosclerosis. Chest 2011; 140:534 – 542.
Levy P, Pepin JL, Arnaud C. Obstructive sleep apnea and atherosclerosis. Prog Cardiovasc Dis 2009; 51:400 – 410.
Kudchodkar B, Jones H, Simecka J, et al. Hyperbaric oxygen treatment attenuates the pro-inflammatory and immune responses in apolipoprotein E knockout mice. Clin Immunol (Orlando, Florida) 2008; 128:435 – 441.
Sorrentino G, Migliaccio R, Bonavita V. Treatment of vascular dementia: the route of prevention. European Neurology 2008; 60(5):217–23.
Moorhouse P, Rockwood K. Vascular cognitive impairment:current concepts and clinical developments. Lancet Neurology 2008;7(3):246–55.
Zhang T, Yang QW, Wang SN, Wang JZ, Wang Q, Wang Y, et al.Hyperbaric oxygen therapy improves neurogenesis and brain blood supply in piriform cortex in rats with vascular dementia. Brain injury 2010;24(11):1350–7.
Ye J, Lin H, Mu JS, Yao LQ. Effect of hyperbaric oxygen therapy on ability of learning and memory and hippocampal pyramidal cell in vascular dementia rats. Chinese Journal of Rehabilitation Theory and Practice 2007; 13(11):1032–5.
Hulshof MC, Stark NM, van der Kleij A, Sminia P, Smeding HM, Gonzalez Gonzalez D. Hyperbaric oxygen therapy for cognitive disorders after irradiation of the brain. Strahlentherapie und Onkologie 2002; 178(4):192–8.
Vila JF, Balcarce PE, Abiusi GR, Dominguez RO, Pisarello JB. Improvement in motor and cognitive impairment after hyperbaric oxygen therapy in a selected group of patients with cerebrovascular disease: a prospective single-blind controlled trial. Undersea & Hyperbaric Medicine 2005;32(5):341–9.
Wang SP, Tao Z, Ding SJ, Cheng JC, Yu BS, Wang YQ. Hyperbaric oxygen combined with donepezil in the treatment of vascular dementia. Chinese Journal of Physical Medicine and Rehabilitation 2009; 31(7):478–80.

Beneficii

Efectele oxigenoterapiei hiperbarice au la bază legile gazelor și efectele fiziologice și biochimice ale hiperoxiei.

Legea lui Boyle afirmă că, la o temperatură constantă, presiunea și volumul unui gaz sunt invers proporționale. Aceasta reprezintă baza multor efecte ale terapiei hiperbare, inclusiv a unei ușoare creșteri a temperaturii camerei în timpul tratamentului, dar și a fenomenul cunoscut sub numele de "stoarcere" - apare atunci când blocaje de la nivelul trompei lui Eustachio împiedică egalizarea presiunii gazului, cauzând compresia dureroasă a gazului în urechea medie.

Legea lui Dalton afirmă că, într-un amestec de gaze, fiecare element exercită o presiune proporțională cu fracțiunea din volumul total (presiunea parțială).

Legea lui Henry afirmă că, la temperatură constantă, cantitatea de gaz dizolvată într-un lichid sau țesut, la saturație, variază direct proporțional cu presiunea parțială a gazului aflat în contact cu lichidul sau țesutul. Această lege stă la baza creșterii saturației cu oxigen în țesuturi în cadrul tratamentelor HBOT. Cu toate acestea, ea are implicații (și riscuri) și asupra nevoii de decompresie a celorlalți pacienți aflați în camerele cu mai multe locuri, deoarece concentrațiile lor de gaze inerte (în special azot) vor fi, de asemenea, sporite. Riscul este dat de azotul care se dizolvă în sânge și poate să formeze bule de gaz arterial în timpul depresurizării.

Cea mai mare parte din oxigenul transportat în sânge este legată de hemoglobină, care, la presiunea atmosferică normală, este 97% saturată. Cu toate acestea, o parte din oxigen este transportat și liber (în soluție), iar în timpul tratamentului, ca urmare a legii lui Henry, aceaacest volum este crescut, maximizând oxigenarea țesuturilor. Atunci când inspirăm aer la valori normale ale presiunii atmosferice (1 ATA), tensiune arterială este de aproximativ 100 mmHg, iar tensiunea oxigenului din țesuturi este de aproximativ 55 mmHg. Totuși, o saturație de 100% cu oxigen, la 3 ATA, poate crește tensiunea arterială la 2000 mmHg și tensiunea oxigenului tisular la aproximativ 500 mmHg, permițând eliberarea a 60 ml de oxigen per litru sânge (comparativ cu 3 ml/l la presiunea atmosferică normală), suficient pentru a susține funcția țesuturilor slab oxigenate fără o contribuție de oxigen din partea hemoglobinei. Deoarece oxigenul se află în soluție, acesta poate ajunge și în zonele obstrucționate fizic, în care celulele roșii sanguine nu pot ajunge, și pot, de asemenea, să permită oxigenarea tisulară chiar și în cazul anemiilor severe sau a intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

Terapia cu oxigen hiperbaric stimulează sinteza de radicali liberi de oxigen, care oxidează proteinele și lipidele membranare, afectează integritatea ADN-ului și inhibă funcțiile metabolice bacteriene. HBOT este deosebit de eficientă împotriva organismelor anaerobelor (care nu au nevoie de oxigen pentru a supraviețui) și stimulează funcția peroxidazelor dependente de oxigen prin care leucocitele distrug bacteriile din organism. Oxigenoterapia hiperbarică îmbunătățește, de asemenea, și transportul dependent de oxigen al anumitor antibiotice prin pereții celulelor bacteriene.

HBOT optimizează procesele de vindecare a rănilor prin amplificarea gradientelor de oxigen de-a lungul plăgilor ischemice și prin promovarea formării de colagen matricial, dependentă de oxigen, și necesar angiogenezei.

În timpul reperfuziei (restabilirea fluxului sanguin printr-o arteră care anterior a fost ocluzată printr-un proces patologic), leucocitele aderă la țesuturile ischemice, eliberând proteaze și radicali liberi, ceea ce conduce la vasoconstricție patologică și la distrugerea țesuturilor. Acest lucru agravează rănile și sindroamele compartimentale, crescând riscul de respingere a grefelor și a procedurilor de reconstrucție. S-a descoperit că această lezare produsă de radicalii liberi este implicată și în leziunile neuronale produse de accidentele ischemice, de expunerea la substanțe toxice și anumite medicamente. Mai exact, s-a demonstrat aderența redusă a leucocitelor și vasoconstricția post-ischemică (ambele sunt procese de refacere tisulară), în cazul tratamentului cu HBOT la nivelul țesutului ischemic de șobolani, și o scădere a peroxidării lipidice, în cazul intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

Hiperoxia de la nivelul țesuturile sănătoase determinată de tratamentul hiperbaric provoacă o vasoconstricție rapidă, însă ea este compensată prin creșterea transportului de oxigen în plasmă și, astfel, fluxul sanguin microvascular în țesutul ischemic este de fapt îmbunătățit prin HBOT. Mai mult, această vasoconstricție reduce edemul posttraumatic, contribuind la creșterea proceselor de vindecare a leziunilor prin strivire, a sindroamelor compartimentale și a arsurilor.

În cele din urmă, menționăm că terapia cu oxigen hiperbaric împiedică scăderea producției postischemice de ATP și scade acumularea de lactat la nivelul țesutului ischemic, ambele evenimente asigurând o stimulare a proceselor de refacere și vindecare. 

Așadar, HBOT are efecte complexe asupra funcției imunitare, a transportului de oxigen și a hemodinamicii. Efectele terapeutice pozitive provin din reducerea hipoxiei și a edemelor, ceea ce permite un răspuns mai bun al organismului în cazul infecțiilor și al accidentelor ischemice.

Tibbles PM, Edelsberg JS. Hyperbaric oxygen therapy. N Engl J Med 1996; 334:1642–8.
Gabb G, Robin ED. Hyperbaric oxygen—a therapy in search of diseases. Chest 1987; 92:1074–82.
Leach RM, Rees PJ, Wilmshurst P. Hyperbaric oxygen therapy. Br Med J 1998; 317:1140–3.
Knighton DR, Halliday B, Hunt TK. Oxygen as an antibiotic: the effect of inspired oxygen on infection. Arch Surg 1984; 119:199–204.
Mader JT, Adams KR, Couch LA, et al. Potentiation of tobramycin by hyperbaric oxygen in experimental Pseudomonas aeruginosa osteomyelitis (Abstract 1331). Abstracts of the 27th Interscience Conference on Antimicrobial Agents and Chemotherapy. Washington, DC, American Society for Microbiology 1987.
Hunt TK. The physiology of wound healing. Ann Emerg Med 1988; 17:1265–73.
Knighton DR, Silver IA, Hunt TK. Regulation of wound-healing angiogenesis—effect of oxygen gradients and inspired oxygen concentration. Surgery 1981; 90:262–70.
Weiss SJ. Tissue destruction by neutrophils. N Engl J Med 1989; 320:365–76.
Myers RAM. Hyperbaric oxygen therapy for trauma: crush injury, compartment syndrome, and other acute traumatic peripheral ischaemias. Int Anesthesiol Clin 2000; 38:139–51.
Zamboni WA, Roth AC, Russell RC, Graham B, Suchy H, Kucan JO. Morphological analysis of the microcirculation during reperfusion of ischaemic skeletal muscle and the effect of hyperbaric oxygen. Plastic Reconstr Surg 1993; 91:1110–23.
Thom SR. Antagonism of carbon monoxide-mediated brain lipid peroxidation by hyperbaric oxygen. Toxicol Appl Pharmacol 1990; 105:340–4.
Villanucci S, Di Marzio GE, Scholl M, et al. Cardiovascular changes induced by hyperbaric oxygen therapy. Undersea Biomed Res 1990; 17 (Suppl. 1):117.
Wattel F, Mathieu D, Neviere R, Bocquillon N. Hyperbaric therapy: acute peripheral ischaemia and compartment syndrome: a role for hyperbaric oxygenation. Anaesthesia 1998;53(Suppl. 2):63–5.
Stewart RJ, Yamaguchi KT, Mason SW, et al. Tissue ATP levels in burn injured skin treated with hyperbaric oxygen. Undersea Biomed Res 1989; 16 (Suppl.):53.

Efectul antitumoral

Este cunoscut faptul că hipoxia este o caracteristică comună a diferitelor tumori solide. Afectarea locală a aparatului circulator determină generarea unei populații heterogene de celule tumorale care nu sunt alimentate normal cu oxigen și nutrienți în cele mai multe regiuni ale tumorii, cu excepția celor care se află în imediata apropiere a vaselor de sânge. Diviziunea celulară redusă observată în zonele cu oxigenare scăzută în tumori are ca rezultat rezistența atât la radioterapie, cât și la chimioterapie.

Mai mult, zonele slab vascularizate ale tumorii pot fi perfuzate prin niveluri subletale de agenți citotoxici, ceea ce duce la rezistența dobândită față de chimioterapie. Un studiu publicat în revista Nature a demonstrat, de asemenea, că hipoxia poate fi responsabilă pentru o varietate de efecte de modulare a creșterii care ar putea conferi un avantaj de creștere celulelor canceroase.

Yang și echipa sa de cercetare a constatat că expresia factorului-1 (HIF-1) indusă de hipoxie, care a fost sugerată a fi un marker endogen al hipoxiei tumorale , a afectat în mod semnificativ supraviețuirea globală și supraviețuirea fără boală la pacienții cu osteosarcom.

HBOT crește în mod drastic cantitatea de oxigen dizolvată în plasmă, oxigenează țesuturile hipoxice și promovează neovascularizarea, conducând în cele din urmă la creșterea debitului sangvin. Aceste caracteristici ale oxigenoterapiei hiperbarice cresc presiunea parțială a oxigenului în interiorul tumorii și o fac mai susceptibilă la radioterapie.

HBOT a fost utilizată extensiv și cu succes în radioterapie pentru a crește sensibilitatea la radiații și oxigenarea tumorilor. În aceiași manieră, terapia cu oxigen hiperbaric e îmbunătățește perfuzia agenților chimioterapeutici în tumorile hipoxice și susceptibilitatea celulelor tumorale la astfel de medicamente.
 
Unele studii au sugerat că oxigenoterapia hiperbarică poate promova creșterea sau recurența malignității prin promovarea angiogenezei, în timp ce alte studii au demonstrat efecte inhibitoare asupra creșterii tumorale. Cu toate acestea, două grupuri de cercetare independente au revizuit recent datele experimentale și clinice din literatura din ultimii 50 de ani și au concluzionat că expunerea intermitentă la HBOT nu a avut efecte stimulative asupra creșterii cancerului primar sau metastatic.

În prezent, HBOT este utilizată clinic în asociere cu radioterapia și chimioterapia ca mijloc de tratare a tumorilor maligne.


Daruwalla J and Christophi C: Hyperbaric oxygen therapy for malignancy: a review. World J Surg 1997.30: 2112-2131.
Bush RS, Jenkin RD, Allt WE, et al: Definitive evidence for hypoxic cells influencing cure in cancer therapy. Br J Cancer 1978. 3: 302-306.
Brown JM: Evidence for acutely hypoxic cells in mouse tumours, and a possible mechanism of reoxygenation. Br J Radiol 1979. 52: 650-656.
Teicher BA, Lazo JS and Sartorelli AC: Classification of antineoplastic agents by their selective toxicities toward oxygenated and hypoxic tumor cells. Cancer Res 1981. 41: 73-81.
Graeber TG, Osmanian C, Jacks T, et al: Hypoxia-mediated selection of cells with diminished apoptotic potential in solid tumours. Nature 1996. 379: 88-91
Yang QC, Zeng BF, Dong Y, et al: Overexpression of hypoxia-inducible factor-1alpha in human osteosarcoma: correlation with clinicopathological parameters and survival outcome. Jpn J Clin Oncol 2007. 37: 127-134
Vukovic V, Haugland HK, Nicklee T, et al: Hypoxia-inducible factor-1alpha is an intrinsic marker for hypoxia in cervical cancer xenografts. Cancer Res 2001. 61: 7394-7398
Sheffield PJ: Measuring tissue oxygen tension: a review. Undersea Hyperb Med 1998. 25: 179-188.
Valaitis j, Van Elk J and Staley CJ: Effect of hyperbaric oxygen and nitrogen mustard (NSC-762) on Ehrlich ascites tumor. Cancer Chemother Rep 1968. 52: 405-412.
Shewell J and Thompson SC: The effect of hyperbaric oxygen treatment on pulmonary metastasis in the C3H mouse. Eur J Cancer 1980 16: 253-259.
DeCosse JJ and Rogers LS: Influence of high-pressure oxygen and chemotherapy on the AMel 4 hamster melanoma. Cancer Res 1966. 26: 287-292.
Dettmer CM, Kramer S, Gottlieb SF, Aponte GE and Driscoll DH: The effect of increased oxygen tensions upon animal tumor growth. Am J Roentgenol Radium Ther Nucl Med 1968. 102: 804-810.
Feldmeier J, Carl U, Hartmann K and Sminia P: Hyperbaric oxygen: does it promote growth or recurrence of malignancy? Undersea Hyperb Med 2003. 30: 1-18.

Efecte adverse și contraindicții

Terapia cu oxigen hiperbaric este considerată o formă de tratament sigură, cu complicații rare. Efectele secundare, dacă apar, sunt, în general, ușoare în cazul în care durata tratamentului nu depășește două ore, iar presiunea din interiorul camerei este mai mică de 3 ATA. 

Barotraumă. Principalul efect secundar raportat în cazul aplicării tratamentului cu oxigen hiperbar este barotrauma. Această afecțiune este caracterizată de disconfort sau durere resimțite atunci când apare o diferență între valoarea presiunii de cele două părți ale membranei timpanului. Disconfortul sau durerea sunt similare cu cele resimțite în momentul decolării avionului. Până în prezent, nici un tratament hiperbaric nu a cauzat rupturi ale membranei timpanului.

Toxicitatea oxigenului. Expunerea la concentrații ridicate de oxigen, pentru perioade lungi de timp, determină hiperoxie la nivelul sistemului nervos central și respirator. Parametrii utilizați în cadrul terapiei HBOT sunt în limite clinice ce asigură evitarea apariției unor astfel de complicații.

Convulsii. Pacienții care sunt sensibili la creșterea concentrației oxigenului sau care au un nivelul scăzut de zahăr din sânge pot fi mai susceptibili și unui risc de convulsii. Observațiile clinice arată că șansele apariției unui astfel de eveniment sunt de 1 la fiecare 10.000 de tratamente HBOT, iar crizele nu au produs efecte pe termen lung. 

Modificări ale vederii. Unii pacienți au raportat o schimbare a vederii cauzată de presiuni la nivelul corneei. Acest fenomen apare numai în timpul ședințelor prelungite de tratament și se inversează odată cu încheierea tratamentului.
În cazul anumitor afecțiuni, este necesară o evaluare și mai atentă a pacientului anterior începerii terapiei hiperbarice: 

Pneumotorax, în afara cazurilor în care acesta este tratat cu ajutorul unei valve Heimlich.
Claustrafobie.
Sinuzită sau infecții acute ale tractului respirator superior.
Emfizem, ce poate fi tratat, de obicei, prin expunere la presiune atmosferică scăzută.
Febră.
Istoric de complicații la nivelul aparutului auditiv.
Pneumotorax spontan sau intervenții chirurgicale la nivelul toracelui.
Afecțiuni caracterizate de episoade de convulsii.

Copiii diagnosticați cu paralizie cerebrală suferă convulsii în timpul terapiei cu oxigen hiperbaric la aproximativ aceeași rată ca și populația generală expusă acestei forme de terapie (în jur de 1 la 10.000). Chiar dacă aceste convulsiile sunt un simptom frecvent în cazul afecțiunii, majoritatea copiilor diagnosticați cu paralizie cerebrală și care au fost tratați cu HBOT au arătat o scădere, în timp, a activității convulsive.

Tratamentul de tip HBOT nu este recomandat pacienților care au suferit recent traumatisme sau intervenții chirurgicale la nivelul urechii.

Montgomery, D., Goldberg, J., Amar, M. and Lacroix, V., 1999. Effects of hyperbaric oxygen therapy on children with spastic diplegic cerebral palsy: a pilot project. Undersea & hyperbaric medicine, 26(4), p.235.
Collet, J.P., Vanasse, M., Marois, P., Amar, M., Goldberg, J., Lambert, J., Lassonde, M., Hardy, P., Fortin, J., Tremblay, S.D. and Montgomery, D., 2001. Hyperbaric oxygen for children with cerebral palsy: a randomised multicentre trial. The Lancet, 357(9256), pp.582-586.

Bibliografie selectivă


Mader JT, Adams KR, Couch LA, et al. Potentiation of tobramycin by hyperbaric oxygen in experimental Pseudomonas aeruginosa osteomyelitis (Abstract 1331). Abstracts of the 27th Interscience Conference on Antimicrobial Agents and Chemotherapy. Washington, DC, American Society for Microbiology 1987.
Hunt TK. The physiology of wound healing. Ann Emerg Med 1988; 17:1265–73.
Knighton DR, Silver IA, Hunt TK. Regulation of wound-healing angiogenesis—effect of oxygen gradients and inspired oxygen concentration. Surgery 1981; 90:262–70.
Weiss SJ. Tissue destruction by neutrophils. N Engl J Med 1989; 320:365–76.
Myers RAM. Hyperbaric oxygen therapy for trauma: crush injury, compartment syndrome, and other acute traumatic peripheral ischaemias. Int Anesthesiol Clin 2000; 38:139–51.
Zamboni WA, Roth AC, Russell RC, Graham B, Suchy H, Kucan JO. Morphological analysis of the microcirculation during reperfusion of ischaemic skeletal muscle and the effect of hyperbaric oxygen. Plastic Reconstr Surg 1993; 91:1110–23.
Thom SR. Antagonism of carbon monoxide-mediated brain lipid peroxidation by hyperbaric oxygen. Toxicol Appl Pharmacol 1990; 105:340–4.
Villanucci S, Di Marzio GE, Scholl M, et al. Cardiovascular changes induced by hyperbaric oxygen therapy. Undersea Biomed Res 1990; 17 (Suppl. 1):117.
Wattel F, Mathieu D, Neviere R, Bocquillon N. Hyperbaric therapy: acute peripheral ischaemia and compartment syndrome: a role for hyperbaric oxygenation. Anaesthesia 1998;53(Suppl. 2):63–5.