image
Terapii

The Gerson Therapy. Dietoterapie

Scurt istoric

Terapia Gerson este o formă de tratament natural, bazat pe o dietă organică ce include plante, sucuri și clisme, și care activează și stimulează capacitatea organismului de a se vindeca.

Medicul Max Gerson, s-a născut în Wongrowitz, Germania, în anul 1881. A urmat cursurile universităților din Breslau, Wuerzburg, Berlin și Freiburg. Suferind de migrene puternice, dr. Gerson a pus la punct o dietă care să îl ajute în ameliorarea și prevenirea episoade dureroase. Unul dintre pacienții doctorului Gerson a descoperit că "dieta migrenei" i-a vindecat tuberculoza cutanată. Această descoperire l-a determinat pe Gerson să studieze în continuare dieta, continuând tratarea cu succes a mai multor pacienți diagnosticați cu tuberculoză.

În 1938, dr. Gerson a emigrat în Statele Unite și a primit autorizație de practică în statul New York. Timp de douăzeci de ani, el a tratat sute de pacienți cu cancer în cazul cărora tratamentele convenționale nu mai reușeau să determine un răspuns pozitiv.

În 1958, după treizeci de ani de experimente clinice, Gerson a publicat o carte în care a descris această formă nouă de terapie împotriva cancerului. Această monografie medicală detaliază teoriile, tratamentul și rezultatele a 50 din cazurile sale. Doctorul Gerson a murit în anul 1959.

Terapia Gerson este un regim complex, folosit pentru a trata persoanele cu cancer și alte boli. Principalele părți ale terapiei cu Gerson sunt reprezentate de o dietă strictă, administrare de suplimente alimentare și clisme.

Terapia se bazează pe ideea că boala poate fi vindecată prin înlăturarea toxinelor din organism, stimularea sistemului imunitar și înlocuirea, în celulele organismului, a excesului de sare, cu potasiu.

Cum acționează în corp

Terapia Gerson are la bază ideea că cancerul este o boală a întregului organism, tumorile fiind doar un simptom al unui organism bolnav. Gerson considera cancerul ca fiind rezultatul unei acumulări a mai multor factori dăunători care, combinați, provoacă deteriorarea întregului sistem metabolic. Scopul terapiei Gerson este acela de a readuce organismul la starea metabolică normală sau cât mai aproape de această stare și de a menține metabolismul în echilibru și parametri naturali.

Gerson a observat că pacienții cu cancer prezentau organe interne foarte degenerate, în special ficatul, cel mai probabil ca urmare a efortului intens de detoxifiere la care a fost supus în urma dezvoltării bolii. El a observat, de asemenea, că această situație s-a agravat după chimioterapie, probabil din cauza introducerii mai multor produse toxice în sânge. Regimul lui Gerson s-a concentrat pe menținerea și sprijinirea capacității ficatului de a metaboliza substanțele toxice din organism, urmată de restabilirea funcției hepatice normale.

De asemenea, dr. Gerson considera că persoanele diagnosticate cu cancer au prea multă sare (sodiu) în corpul lor, comparativ cu cantitatea de potasiu. El credea că aportul unor cantități mari de fructe și legume are capacitatea de a restabili echilibrul corect și de a curăța ficatul. Acest lucru ar permite ficatului să scape de celulele canceroase.

După tratamentul intensiv inițial, de 6-12 săptămâni, terapia Gerson cere pacienților cu cancer să adere la o dietă de întreținere săracă în sare, cu un conținut scăzut de zahăr, puține proteine de origine animală. Sunt recomandate toate tipurile de legume și fructe proaspete și organice. Tutunul, alcoolul, conservele, produsele congelate și alte alimente prelucrate sunt interzise.

Sarea și zahărul trebuie să fie reduse la minimum sau evitate complet - trebuie să provină din alimente naturale, nu din surse rafinate. Detoxifierea ficatului și producerea de hormoni tiroidieni pentru reglarea sistemului imunitar sunt cruciale în lupta cu cancerul.

Detoxifierea ficatului cu ajutorul clismelor cu cafea este o procedură foarte importantă în terapia Gerson. Această procedură reduce cantitatea de toxine din sânge, curățind totodată și celulele de bagajul toxic. Clismele cu cafea provoacă dilatarea canalelor biliare, facilitând eliminarea celulelor canceroase moarte din ficat si a produșilor toxici din vasele de sânge din peretele colonului.

Terapia Gerson nu vizează nici un simptom sau boală specifică. În schimb, dorește tratarea cauzei care stă la baza acestei boli, restabilind astfel sănătatea întregului organism. Prin furnizarea de substanțe nutritive despre care se crede că sunt "absorbite cu ușurință" și utilizate de organism, se creează condițiile optime pentru vindecare.

Este important de menționat faptul că terapia Gerson reprezintă o formă de terapie alternativă, ce nu este compatibilă cu tratamentul chimioterapic convențional. Aceasta deoarece pacienții care urmează tratamentul medicamentos suferă de o suprimare a funcției imunitare. Utilizarea radioterapiei este considerată mai compatibilă cu terapia Gerson.

Procedura medicală

Controlul total a tot ceea ce intră și iese din organism este principiul de guvernare al regimului Gerson. Cele trei componente principale sunt dieta strictă, suplimentele nutritive și clismele regulate.

Terapia Gerson implică trei etape importante care trebuie efectuate simultan. Primul pas este detoxifierea cu ajutorul clismelor cu cafea. Al doilea pas este administrarea de substanțele nutritive esențiale, inclusiv enzimele din cele 13 pahare zilnice de sucuri obținute din legume și fructe proaspete. Al treilea pas este suplimentarea cu anumiți nutrienți, în special potasiu, iod și hormoni tiroidieni. Sunt utilizate și suplimente care includ niacină, pancreatină, ulei de ricin, coenzima Q10, enzime Wobe-Mugos, laetril, vitamina B12.

În mod normal, un pacient care urmează această dietă trebuie să consume, într-o zi, treisprezece pahare de suc proaspăt din fruncte și legume, să consume, la mese, salate, legume gătite, supe, iar între mese, să aibă fructe și legume proaspete ca gustări.

Pregătirea preparatelor alimentare este de asemenea controlată. Alimentele pot fi preparate numai în vase din fontă. Nu sunt permise vase de aluminiu. Sucurile trebuie să fie preparate folosind un anumit tip de storcător care zdrobește fructele sau legumele. De asemenea, toate fructele și legumele trebuie să provină din culturi organice, crescute fără pesticide sau îngrășăminte.

Restricția pentru proteine și lapte poate fi ridicată pentru a include zerul.

Clismele cu cafea sunt a treia componentă a terapiei Gerson. Clismele determină dilatarea canalelor biliare de la nivel hepatic, permițând astfel ficatului să elibereze mai ușor produșii de metabolism și să accelereze eliminarea lor intestinală. La începutul terapiei, un pacient poate efectua patru sau mai multe clisme cu cafea pe zi. Literatura sugerează că clismele cu cafea ajută la ameliorarea durerii asociate cu cancerele gastro-intestinale. Totuși, există încă dezbateri cu privire la efectul pe care clismele cu cafea îl au asupra canalelor biliare.

Gerson a mai observat că, de îndată ce pacienții cu cancer începeau acest regim alimentar, în urină erau eliberate cantități mari de sodiu. El a mai observat că celulele din corpurile pacienților care au fost umflate cu lichid au început să se micșoreze pe măsură ce lichidul a fost eliberat. El a dedus că motivul acestei eliminări masive de sodiu era faptul că dieta sa corecta leziunile tisulare generalizate cauzate de excesul de sodiu. Celulele sănătoase au un raport mare de potasiu / sodiu. Celulele bolnave au un raport scazut de potasiu / sodiu sau o abundență de sodiu.

Pe lângă sucuri și clisme, pacientul trebuie să consume și suplimente precum vitamina B12, enzime pancreatice și suplimente naturale specifice.

Recomandări

Prin această abordare terapeutică, dieta Gerson reactivează natural capacitatea corpului vindecare. Acest tratament puternic, natural, stimulează propriul sistem imunitar al organismului în lupta cu cancerul, artrita, bolile cardiace, alergiile și multe alte boli degenerative. Dr. Max Gerson a dezvoltat terapia Gerson în anii 1930, inițial ca un tratament pentru migrenele sale puternice, și, în cele din urmă, ca un tratament pentru bolile degenerative, cum ar fi tuberculoza pielii, diabetul și, cel mai cunoscut, cancer.

Terapia Gerson se bazează pe ideea că cancerul se dezvoltă atunci când există modificări ale metabolismului celular, ca urmare a acumulării de substanțe toxice în organism. Dr. Gerson credea că boala crește cantitatea de toxine din corp, iar ficatul devine suprasolicitat. Persoanele cu cancer au, de asemenea, prea mult sodiu și potasiu prea puțin în celulele din corpul lor, ceea ce provoacă leziuni tisulare și slăbirea funcției organelor vitale.

Beneficii

Terapia Gerson tratează în mod eficient o gamă largă de afecțiuni, deoarece restabilește capacitatea organismului de a se vindeca. În loc să trateze numai simptomele unei anumite boli, dieta Gerson tratează cauzele majorității afecțiunilor degenerative: toxicitatea și deficiența nutrițională.

O creștere a substanțelor nutritive, cu ajutorul sucurilor organice proaspete consumate zilnic, asigură organismului o doză mare de enzime, minerale și antioxidanți. Aceste substanțe acționează apoi în țesutul bolnav, în timp ce clismele cu cafea ajută la eliminarea toxinelor din ficat.

De-a lungul vieții, corpurile noastre sunt atacate de un număr mare de agenți cancerigeni și poluanți toxici. Aceste toxine ajung la noi prin aerul pe care îl respirăm, alimentele pe care le consumăm, medicamentele pe care le luăm și apa pe care o bem. Regimul intensiv de detoxifiere al terapiei Gerson elimină aceste toxine din organism, astfel încât vindecarea să poată fi sustenabilă.

Scopul terapiei Gerson este de a reface funcția ficatului și de a reechilibra metabolismului. Potrivit dr. Gerson, acest lucru se poate face prin eliminarea toxinelor din organism și prin ajutarea sistemului imunitar, cu o dietă specială și suplimente. Administrarea enizmelor pancreatice ajută ficatul și pancreasul, organe extrem de afectate de substanțele toxice.

Efectul antitumoral

Prin cantitatea mare de antioxidanți pe care pacientul o consumă în timpul acestei diete, efectul antitumoral poate fi explicat de acțiunea a numeroși fitocomplecși cu activitate anticancerigenă dovedită științific.

Antioxidanți precum pirolidin dithiocarbamatul și N-acetil cisteina determină, in vitro și in vivo, inhibarea parțială a creșterii celulare, în cazul cancerelor umane colorectale. În plus, la administrare concomitentă de agenți chimioterapici (ex., 5-fluorouracil și doxorubicină), antioxidanții exercită un efect de potențare a citotoxicității acestora, determinând remisia completă a tumorilor, spre deosebire de remisia parțială observată în cazul administrării exclusive a agenților chimioterapici.

Cercetările au mai demonstrat faptul că antioxidanții induc transcripția p21WAF1/CIP1, fără a fi nevoie de acțiunea p53, care, de altfel, este inactivată în peste jumătate din tumorile umane. Mai mult, analizele au mai indicat că factorul de transcripție ce activează transcripția genei p21WAF1/CIP1 este C/EBOβ (cunoscut și ca NF-IL6). În forma sa activă, C/EBOβ trece din citoplasmă în nucleu, unde stimulează transcripția p21WAF1/CIP1 prin legarea la secvența CCAAT a ADN-ului. S-a mai demonstrat și că primul pas al activării p21WAF1/CIP1 este activarea antioxidantă a protein-kinazei A. Forma redusă a protein-kinazei A se leagă de membrana plasmatică, unde este activată, fosforilând C/EBOβ. Această reacție determină translocarea moleculei la nivel nuclear și inducerea transcripției p21WAF1/CIP1.

Studiile in vitro au arătat că flavonoidele extrase din plante induc activarea p21 în celulele de adenocarcinom pulmonar uman, determinând inhibarea creșterii celulare și apariția apoptozei. Este important de menționat faptul că inhibarea dezvoltării celulare este independentă de activitatea p53. De asemenea, a fost demonstrat și efectul inductor al genisteinei, obținută din soia, asupra p21WAF1/CIP1, precum și blocarea tranziției din faza G, în faza S, a celulelor de melanom și fibrobraști.

Rezultatele altor cercetări au arătat că extractele obținute din ceaiul verde cresc capacitatea chimioterapică a doxorubicinei (atât in vitro, cât și in vivo) în celulele de cancer ovarian cu sensibilitate scăzută la doxorubicină. De asemenea, s-a demonstrat capacitatea epigalocatehinei (ECGC) de a induce, într-o manieră similară p53, acțiunea inhibitorilor CDK ai p21WAF1/CIP1 și p27KIP1, și de a inhiba activitatea CDK-2 și CDK-4, cu inducerea ulterioară a blocării ciclului celular în faza G1, în cazul celulelor tumorale de cancer de sân.

Flavopiridolul, din clasa flavonoidelor, reacționează direct cu CDK-2 și CDK-4, inhibând acțiunea antiapoptotică a acestora. În plus, flavonoidul determină blocarea creșterii celulare a celulelor tumorale de sân. 

Cassileth BR et al. Annals of Internal Medicine 1984; 101:105-112.
Carlson BA et al. Cancer Res 1996; 56:2973–2978.
Filgueira de Azevedo W Jr et al. Proc Natl Acad Sci USA 1996; 93:2735–2740.
Chinery R et al. Nature Medicine 1997; 3:1233–1241.
Chinery R et al. J Biol Chem 1997; 272:30356–30361.
Bai FL et al. FEBS Letters 1998; 437:61–64.
Kuzumaki T, Kobayashi T, Ishikawa K.Biochem Biophys Res Commun 1998; 251:291–295.
Sadzuka Y, Sugiyama T, Hirata S. Clin Cancer Res 1998; 4:153–156.
Liang Y, Lin-Shiau S, Chen C, Lin J. J Cell Biochem 1999; 75:1–12.
Borek C. Integrative cancer therapies 2004; 3(4):333-341.
Ghanemi FZ et al. Journal of Functional Foods 2017; 33:112-121.
Russo GL et al. Critical Reviews In Food Science And Nutrition 2017; 57(12):2589-2599.
Valko M et al. Chemico-Biological Interactions 2006; 160(1):1-40.
Thyagarajan-Sahu A, Sahu RP. Integrative Cancer Therapies 2017: 1534735416681639.
Vittorio O et al. Drug Delivery 2017; 24(1):162-180.

Efecte adverse și contraindicații

Dieta Gerson nu este recomandată în cazul chimioterapiei, diabetului, metastazelor cerebrale, leziunilor renale severe. De asemenea, dieta nu este recomandată pacienților care fac dializă, au stimulatoare cardiace, donatorilor de organe, pacienților cu implanturi mamare, plăcuțe de oțel.

În timp ce terapia Gerson este eficientă în tratarea unei game surprinzător de largi de boli degenerative cronice, există afecțiuni care nu răspund bine la această formă de tratament: scleroză laterală amiotrofică, artrită, lupus, mielom multiplu, cancer pancreatic, boala Parkinson, obstrucție intestinală, insuficiență renală, leucemie, ascite recurente, hipertensiune arterială severă, afecțiuni hepatice cronice.

Clismele cu cafea elimină o cantitate mare de potasiu din organism și pot cauza: deshidratare, convulsii, dezechilibre minerale, probleme cardiace și pulmonare, constipație, inflamația intestinului (colită), infecții. În plus, efectuarea îm exces a clismelor de orice fel poate determina schimbări ale pH-ului, afectând funcția cardiacă, musculară și a altor organe.

Bibliografie selectivă

Austin S et al. Journal of Naturopathic Medicine 1994; 5(1):74-76.
Gerson M. A Cancer Therapy. Results of Fifty Cases, 6th Ed. Bonita, CA: Gerson Institute, 1999.
https://20975-presscdn-pagely.netdna-ssl.com/wp-content/uploads/2017/02/10-Case-Histories.pdf
Molassiotis A, Peat P. Integrative Cancer Therapies. [Case Reports] 2007; 6(1):80-88.
Reed A et al. Lancet 1990; 336(8716):677-678.
Tobian L. American Journal of Clinical Nutrition 1997; 65:S606- S611.

image
Fă o programare, de luni până vineri
între orele 7:30 - 19:30!

Serviciu clienți — 031.405.0350

sau scrie-ne și te sunăm noi în maxim 2 ore