
Amigdalina în cancer
Cianura de hidrogen este considerată principalul compus anti-tumoral derivat din amigdalină, la momentul eliberării in situ. De obicei, amigdalina este un extract derivat din sâmburii de caise.
Descoperită în Germania, Amigdalina a fost folosită pentru prima
dată în Rusia, în 1845, și mai târziu în Statele Unite, în anii 1920, ca o
formă terapie alternativă la cancer. Promotorii acestei forme de terapie au
observat că cianura eliberată din amigdalină distruge selectiv celulele
canceroase, lăsând nevătămate celulele țesuturilor sănătoase.
În Statele Unite, amigdalina a fost administrată sub formă de pilule, însă
formularea a fost considerată prea toxică, iar terapia a fost abandonată. În
anii 1950, o formă intravenoasă netoxică a amigdalinei a fost patentată sub
denumirea de Laetril.
În anii 1970, în Statele Unite, Laetril a câștigat o tot mai mare popularitate ca agent antitumoral, cu peste 70.000 de indivizi tratați în anul 1978. Laetrilul a fost utilizat pentru tratamentul cancerului atât ca agent unic, cât și în diferite combinații, în cadrul unor programe de terapie ce includeau diete specializate, doze mari de vitamine și enzime pancreatice. Amigdalina a fost testată, în laborator, pe linii celulare animale și pe modele animale, iar ulterior și pe subiecți umani, în vederea determinării proprietăților antitumorale specifice.
Efectul antitumoral
Studii recente au constatat că amigdalina poate avea efecte
antitumorale importante. La animale, amigdalina inhibă efectul tumoral al
virusului Epstein-Barr.
Cercetările pe liniile celulare umane de cancer de prostată (DU145 și LNCaP) au
demonstrat că amigdalina crește expresia proteinei Bax pro-apoptotice și
activitatea enzimei caspaza-3, concomitent cu scăderea expresiei proteinei
Bcl-2 anti-apoptotice. Mai exact, în doze mari, amigdalina prezintă
citotoxicitate asupra celulelor tumorale. În plus, ea induce modificări
apoptotice morfologice la nivelul acestor celule precum, afectarea integrității
ADN-ului.
Este cunoscut faptul că activitatea proteinei anti-apoptotice Bcl-2 contribuie
la progresia neoplazică, prin creșterea supraviețuirii celulelor tumorale, ca
urmare a inhibării proceselor apoptotice. Supraexpresia Bcl-2 este înregistrată
în cancerul de prostată, nivele crescute ale proteinei fiind observate în
primele faze ale acestor forme cancer. Funcție de doza administrată, amigdalina
exercită un efect de suprimare a expresiei ARNm Bcl-2, controlând, astfel,
expresia proteinei Bcl-2 în celulelele cancerului de prostată. Numeroase studii
pe linii celulare tumorale au raportat faptul că supraexpresia proteinelor Bax
determină eliberarea citocromului c, activarea căilor caspazei și apoptoza
celulelor tumorale.
Activarea proteinei caspaza-3 determină apariția modificărilor morfologice
tipice apoptozei. Caspaza taie substratul specific declanșând, astfel, o
cascadă de reacții ce culminează cu distrugerea ADN-ului. În cazul liniilor
celulare tumorale, activitatea enzimatică a caspazei-3 a fost amplificată de
administrarea de amigdalină, facilitându-se apariția unui efect antitumoral
apoptotic în celulelele respective.
Mai mult, în liniile celulare umane SNU-C4 de cancer de colon, amigdalina
reglează funcția genelor implicate în ciclul celular, inhibând dezvoltarea
celulelor tumorale, ceea ce a dovedit eficiența acestei terapii în cancerul de
colon.
Rezultatele unui studiu in vitro pe linii celulare de cancer de vezică
sugerează că amigdalina poate inhiba creșterea și proliferarea celulelor
tumorale, prin scăderea activității proteinelor cdk2 și ciclina A, cu rol în
desfășurarea ciclului celular.
De asemenea, poate induce expresia folistatinei, proteină reglatoare a
creșterii celulare în celulele HepG2 de hepatocarcinom uman.
Literatura de specialitate amintește și de alte mecanisme antitumorale pe care
amigdalina le poate imprima. Astfel, amigdalina poate fi specific descompusă de
către beta-glucozidază, compus ce se găsește din abundență în celulele
canceroase, cu eliberare de cianid, moleculă citotoxică. De asemenea,
amigdalina crește funcția enzimelor pancreatice, ce au rol în prevenirea
transformării celulelor în celule canceroase. Totodată, amigdalina poate reface
carența vitaminică ce cauzează comorbiditățile metabolice specifice pacienților
canceroși. Mai exact, studiile demonstrează efectul imunostimulator pe care aceasta
îl are, cu producția de compuși antitumorali la pacienții cu cancer de
prostată.
Procedura medicală
Amigdalina poate fi administrată fie intravenos, fie sub formă de tablete sau loțiuni. Administrarea orală este însă asociată cu mai multe efecte secundare decât cea parenterală. Acest lucru se datorează faptului că bacteriile din tubul digestiv și enzimele alimentelor consumate descompun amigdalina și eliberează cianura mult prea repede decât atunci când este injectată.
Beneficii
Tratamentul cu laetril (amigdalină sau vitamina B17) este
unul dintre cele mai populare și cele mai cunoscute tratamente alternative
pentru cancer.
O dată ajunsă în organism, amigdalina este metabolizată la cianură și
benzaldehidă, compuși cu acțiune citotoxică selectivă. Testele pe modele
animale au demonstrat că celulele sănătoase reușesc să transforme cianura
toxică în tiocianat inofensiv, cu ajutorul enzimei sulfotransferază.
Amigdalina are efecte antiinflamatorii, prin promovarea funcției
imunomodulatoare a celulelor T reglatoare. În studiile pe modele animale,
amigdalina a oprit sinteza prostaglandinei E și producția de oxid nitric, prin
inhibarea activității COX-2 și iNOS. Efectul de scădere a senzației dureroase
este dat de inhibarea activității factorului de necroză tumorală-alfa
(TNF-alfa) și a interleukinei-1β (IL-1β).
Amigdalina exercită efecte neurotrofice prin activarea kinazei ERK ½
(extracellular signal regulated kinase).
Efecte adverse și contraindicații
Cianura este o neurotoxină care, în anumite cantități, poate provoca greață, vărsături, cefalee, amețeli, cianoză (decolorarea pielii), leziuni hepatice, hipotensiune arterială.
Administrarea orală este grevată potențial de mai multe
efecte secundare decât cea intravenoasă. Aceste reacții adverse pot fi potențate
de administrarea concomitentă de migdale sau sâmburi de fructe sau de consumul
de fructe sau legume care conțin beta-glucozidază (de exemplu, țelină,
piersici, germeni de fasole, morcovi).
Amigdalina nu se administrează cu enzime proteolitice sau probiotice, deoarece,
în acest al doilea caz, poate crește cantitatea de cianură liberă, cu
potențarea efectelor secundare.
În cazul administrării orale a amigdalinei, trebuie evitat consumul de alimente
ce conțin deja acest compus: migdale crude, morcovi, țelină, caise, piersici,
muguri de fasole, fasole - mung, lima, nuci, semințe de in. De asemenea, nu este recomandată
administrarea de amigdalină la persoanele cu afecțiuni hepatice.
