Amigdalina în cancer

Descoperită în Germania, Amigdalina a fost folosită pentru prima dată în Rusia, în 1845, și mai târziu în Statele Unite, în anii 1920, ca o formă terapie alternativă la cancer. Promotorii acestei forme de terapie au observat că cianura eliberată din amigdalină distruge selectiv celulele canceroase, lăsând nevătămate celulele țesuturilor sănătoase.
În Statele Unite, amigdalina a fost administrată sub formă de pilule, însă formularea a fost considerată prea toxică, iar terapia a fost abandonată. În anii 1950, o formă intravenoasă netoxică a amigdalinei a fost patentată sub denumirea de Laetril.

În anii 1970, în Statele Unite, Laetril a câștigat o tot mai mare popularitate ca agent antitumoral, cu peste 70.000 de indivizi tratați în anul 1978. Laetrilul a fost utilizat pentru tratamentul cancerului atât ca agent unic, cât și în diferite combinații, în cadrul unor programe de terapie ce includeau diete specializate, doze mari de vitamine și enzime pancreatice. Amigdalina a fost testată, în laborator, pe linii celulare animale și pe modele animale, iar ulterior și pe subiecți umani, în vederea determinării proprietăților antitumorale specifice.

Efectul antitumoral

Studii recente au constatat că amigdalina poate avea efecte antitumorale importante. La animale, amigdalina inhibă efectul tumoral al virusului Epstein-Barr.
Cercetările pe liniile celulare umane de cancer de prostată (DU145 și LNCaP) au demonstrat că amigdalina crește expresia proteinei Bax pro-apoptotice și activitatea enzimei caspaza-3, concomitent cu scăderea expresiei proteinei Bcl-2 anti-apoptotice. Mai exact, în doze mari, amigdalina prezintă citotoxicitate asupra celulelor tumorale. În plus, ea induce modificări apoptotice morfologice la nivelul acestor celule precum, afectarea integrității ADN-ului.
Este cunoscut faptul că activitatea proteinei anti-apoptotice Bcl-2 contribuie la progresia neoplazică, prin creșterea supraviețuirii celulelor tumorale, ca urmare a inhibării proceselor apoptotice. Supraexpresia Bcl-2 este înregistrată în cancerul de prostată, nivele crescute ale proteinei fiind observate în primele faze ale acestor forme cancer. Funcție de doza administrată, amigdalina exercită un efect de suprimare a expresiei ARNm Bcl-2, controlând, astfel, expresia proteinei Bcl-2 în celulelele cancerului de prostată. Numeroase studii pe linii celulare tumorale au raportat faptul că supraexpresia proteinelor Bax determină eliberarea citocromului c, activarea căilor caspazei și apoptoza celulelor tumorale.
Activarea proteinei caspaza-3 determină apariția modificărilor morfologice tipice apoptozei. Caspaza taie substratul specific declanșând, astfel, o cascadă de reacții ce culminează cu distrugerea ADN-ului. În cazul liniilor celulare tumorale, activitatea enzimatică a caspazei-3 a fost amplificată de administrarea de amigdalină, facilitându-se apariția unui efect antitumoral apoptotic în celulelele respective.
Mai mult, în liniile celulare umane SNU-C4 de cancer de colon, amigdalina reglează funcția genelor implicate în ciclul celular, inhibând dezvoltarea celulelor tumorale, ceea ce a dovedit eficiența acestei terapii în cancerul de colon.
Rezultatele unui studiu in vitro pe linii celulare de cancer de vezică sugerează că amigdalina poate inhiba creșterea și proliferarea celulelor tumorale, prin scăderea activității proteinelor cdk2 și ciclina A, cu rol în desfășurarea ciclului celular.
De asemenea, poate induce expresia folistatinei, proteină reglatoare a creșterii celulare în celulele HepG2 de hepatocarcinom uman.
Literatura de specialitate amintește și de alte mecanisme antitumorale pe care amigdalina le poate imprima. Astfel, amigdalina poate fi specific descompusă de către beta-glucozidază, compus ce se găsește din abundență în celulele canceroase, cu eliberare de cianid, moleculă citotoxică. De asemenea, amigdalina crește funcția enzimelor pancreatice, ce au rol în prevenirea transformării celulelor în celule canceroase. Totodată, amigdalina poate reface carența vitaminică ce cauzează comorbiditățile metabolice specifice pacienților canceroși. Mai exact, studiile demonstrează efectul imunostimulator pe care aceasta îl are, cu producția de compuși antitumorali la pacienții cu cancer de prostată.

Procedura medicală

Amigdalina poate fi administrată fie intravenos, fie sub formă de tablete sau loțiuni. Administrarea orală este însă asociată cu mai multe efecte secundare decât cea parenterală. Acest lucru se datorează faptului că bacteriile din tubul digestiv și enzimele alimentelor consumate descompun amigdalina și eliberează cianura mult prea repede decât atunci când este injectată.

Beneficii

Tratamentul cu laetril (amigdalină sau vitamina B17) este unul dintre cele mai populare și cele mai cunoscute tratamente alternative pentru cancer.
O dată ajunsă în organism, amigdalina este metabolizată la cianură și benzaldehidă, compuși cu acțiune citotoxică selectivă. Testele pe modele animale au demonstrat că celulele sănătoase reușesc să transforme cianura toxică în tiocianat inofensiv, cu ajutorul enzimei sulfotransferază.
Amigdalina are efecte antiinflamatorii, prin promovarea funcției imunomodulatoare a celulelor T reglatoare. În studiile pe modele animale, amigdalina a oprit sinteza prostaglandinei E și producția de oxid nitric, prin inhibarea activității COX-2 și iNOS. Efectul de scădere a senzației dureroase este dat de inhibarea activității factorului de necroză tumorală-alfa (TNF-alfa) și a interleukinei-1β (IL-1β).
Amigdalina exercită efecte neurotrofice prin activarea kinazei ERK ½ (extracellular signal regulated kinase).

Efecte adverse și contraindicații

Cianura este o neurotoxină care, în anumite cantități, poate provoca greață, vărsături, cefalee, amețeli, cianoză (decolorarea pielii), leziuni hepatice, hipotensiune arterială.

Administrarea orală este grevată potențial de mai multe efecte secundare decât cea intravenoasă. Aceste reacții adverse pot fi potențate de administrarea concomitentă de migdale sau sâmburi de fructe sau de consumul de fructe sau legume care conțin beta-glucozidază (de exemplu, țelină, piersici, germeni de fasole, morcovi).
Amigdalina nu se administrează cu enzime proteolitice sau probiotice, deoarece, în acest al doilea caz, poate crește cantitatea de cianură liberă, cu potențarea efectelor secundare.
În cazul administrării orale a amigdalinei, trebuie evitat consumul de alimente ce conțin deja acest compus: migdale crude, morcovi, țelină, caise, piersici, muguri de fasole, fasole - mung, lima, nuci, semințe de in. De asemenea, nu este recomandată administrarea de amigdalină la persoanele cu afecțiuni hepatice.