Tratamente
Camera hiperbară în infecția țesuturilor moi necrozate
Fasceita necrozantă este o infecție bacteriană rapidă și, de obicei traumatică, a fasciei profunde, cu afectare secundară cutanată și subcutanată. Streptococii beta hemolitici sunt agenții patogeni tipici, dar infecția polimicrobiană, diabetul organismului gazdă și afecțiunile vasculare vasculară sunt toate frecvente în aceste cazuri. Afecțiunea este caracterizată de hipoxie locală, cu afcetarea reglării moleculelor de aderență endotelială, rezultând aderența leucocitelor și citotoxicitate endotelială.
Se produce o endarterită
obliterantă, cauzând hipoxicitatea și hipovascularea țesuturilor.
Leucocitele pot fi sechestrate la nivelul vaselor de sânge, afectând
imunitatea locală, iar oxidarea incompletă a substratului conduce la
acumularea de hidrogen și metan în țesuturi. Necroza tisulară are loc cu
producerea de puroi și gaze, iar datele clinice arată că ratele de
mortalitate se situează între 30% și 75% în astfel de situații.
Tratamentele convenționale includ debridarea chirurgicală și
antibioticele sistemice.
În studiile desfășurate,
tratamentul cu oxigen hiperbaric a avut efecte antibiotice directe,
îmbunătățind alimentarea cu oxigen la nivel tisular, funcția
leucocitelor și clearance-ul bacterian. Inhibarea integrinei scade
aderența leucocitelor, reducând toxicitatea sistemică. Date clinice au
raportat o reducere a mortalității cu două treimi în urma administrării
oxigenoterapiei hiperbarice.
Oxigenul hiperbaric este indicat, în mod
special, în cazul gangrenelor bacteriene și în mioclonia
non-clostridială (care are mortalitate și morbiditate ridicate) și la
pacienții care nu mai răspund la formele clasice de tratament. UHMS
recomandă tratamente de două ori pe zi, timp de 90-120 min, la 2,0-2,5
ATA, reduse la o singură dată zilnic atunci când starea pacientului este
stabilizată. Pot fi administrate și alte tratamente pentru a reduce
șansele recidivei și se recomandă reevaluarea pacientului după 30 de
tratamente.
