image
Despre noi

Misiune, Viziune, Valori

MISIUNE

ImunoMedica are ca obiectiv însănătoșirea și îmbunătățirea calității vieții pacienților prin servicii medicale centrate pe o abordare complexă, cauzală și integrativă a bolii, ceea ce face ca multe dintre terapii să fie unice în România. Tratamentul și îngrijirea celor care beneficiază de serviciile noastre sunt întotdeauna centrate pe nevoile pacientului și au loc la cele mai înalte standarde de competență și profesionalism, așa încât cei care ni se adresează să atingă un nivel optim de sănătate fizică, emoțională și spirituală.

Echipa noastră își dorește să inspire încredere și siguranță, prin crearea unui mediu în care manifestarea dragostei și compasiunii să ne facă pe toți – pacienți, corp medical și administrativ – să ne simțim ca într-o familie. Și pentru că suferința și durerea sau incertitudinea unui diagnostic sunt momente dificile în viața pacientului, dorim să-i fim alături printr-o abordare caldă și empatică.

Lucrăm având conștiința că excelența presupune o continuă creștere în performanță, prin adaptarea permanentă la ultimele rezultate ale științelor medicale, prin atenția acordată prevenției și educării unui stil de viață sănătos.

Serviciile noastre medicale pot fi achiziționate la costuri mai mult decât accesibile tuturora.

VIZIUNE

Să devenim prima alegere și un standard în tot ceea ce înseamnă calitatea excepțională a îngrijirii medicale, relația caldă, plină de atenție și compasiune față de pacienți, și să fim cunoscuți pentru serviciile medicale de cea mai înaltă competență, bazată pe un corp medical de excepție, pe inovație, tehnică și tehnologie medicală de vârf.

VALORI

 

Inovație și pionierat

Ne dorim ca ImunoMedica să fie un lider inovator în domeniul sănătății prin identificarea și dezvoltarea unor abordări de perspectivă, care depășesc permanent limitele actului medical devenit convențional. Cercetarea științifică oferă permanent noi astfel de perspective, așa încât considerăm de datoria noastră să folosim tot ceea ce știința medicală ne pune la dispoziție pentru sănătatea și viața pacienților noștri. Astfel, dat fiind că la inovație se ajunge prin cunoaștere, încurajăm o abordare inter- și transdisciplinară în învățare și cercetare.

Filantropie și Dezvoltare

Consecvenți cu principiul care a stat la baza înființării clinicii noastre, un procent semnificativ din câștigurile clinicii ImunoMedica sunt dedicate susținerii materiale a celor care nu au posibilitatea să-și urmeze tratamentele, iar restul pentru dezvoltarea și achiziționarea de noi facilități, tehnici și tehnologii medicale, care să crească eficiența actului terapeutic.

Profesionalism

Pentru noi profesionalism înseamnă să ne sporim cunoștințele în mod continuu, fiind la curent cu ultimele evoluții din profesia noastră, luând măsuri pentru a ne îmbunătăți competențele, asumându-ne responsabilitatea pentru tot ceea ce facem. De asemenea, urmărim excelența în toate standardele clinice de îngrijire prin educație continuă și punerea în practică a celor mai recente cercetări.

Pentru noi profesionalism înseamnă tehnică de excepție și pregătire medicală a personalului ImunoMedica. Competența, îmbunătățirea permanentă a cunoștințelor corpului medical și tehnico-administrativ, alături de excelența pe care o urmărim în toate standardele clinice de îngrijire, sunt elementele care definesc activitatea și mediul de lucru în ImunoMedica.

În raportul pacient-angajat, profesionalismul îl definim prin integritatea, confidențialitatea și respectul pe care îl oferim fiecărui beneficiar al serviciilor medicale în clinica noastră.

Lucrul în echipă

Lucrăm în echipă pentru a valorifica cele mai bune practici și inovații în furnizarea de îngrijiri de cea mai înaltă calitate pentru pacienții noștri.

Munca în echipă înseamnă să ne unim forțele, să punem împreună experiența și competențele științifice ale fiecăruia pentru a obține cele mai bune rezultate. Pentru aceasta, încurajăm un spirit de deschidere, respect reciproc și acceptare a ideilor celuilalt. Astfel, fiecare membru al echipei ImunoMedica este invitat să își aducă contribuția unică la succesul nostru colectiv.

Demnitate

Fiecare om este darul lui Dumnezeu, de unde rezultă unicitatea și demnitate fiecărei persoane umane. Respectăm și acordăm timpul cuvenit tuturor, atât pacienților, cât și angajaților noștri, pentru a-i înțelege, a le cunoaște problemele și a-i putea ajuta.

Dragoste și compasiune

Pentru noi dragostea înseamnă să tratăm cu multă atenție și compasiune pacienții, ca și cum ar face parte din familia noastră. Mediul cald și deschis de la ImunoMedica își propune să ofere spațiul în care pacientul este încurajat, are încredere și nădejde și simte că este pus în valoare și ajutat să depășească mai ușor greutatea diagnosticului și solicitarea dată de complexitatea și durata actului terapeutic.

Credință

Dumnezeu este Cel care luminează mintea medicului pentru ca întreaga experiență clinică și științifică să poată deveni utilă în diagnosticarea, tratarea și vindecarea bolnavului. Mai mult, El este Cel care poate vindeca, chiar și atunci când nu mai sunt speranțe de vindecare. Credința aduce pace în minte, împăcare în inimă și nădejde, atât de necesare în procesul vindecării.

image
Fă o programare, de luni până vineri
între orele 7:30 - 19:30!

Serviciu clienți — 031.405.0350

sau scrie-ne și te sunăm noi în maxim 2 ore